STILUL
STILULreprezintă însumarea trăsăturilor care particularizează modul de exprimare al unui individ sau al unui grup social bine definit.
Atributele stilului se împart în două grupe : calităţile generale (care sunt obligatorii) şi calităţile particulare (care definesc specificul fiecărei personalităţi).
Calităţile generale ale stilului:
Claritatea presupune formularea limpede, logică, coerentă a ideilor, astfel încât receptorul să înţeleagă pe deplin mesajul. Se recomandă evitarea termenilor prea specializaţi, rari sau echvoci, a construcţiilor pleonastice sau contradictorii.
Principalele abateri de la claritate sunt: obscuritatea, nonsensul, echivocul, pleonasmul, tautologia, paradoxul, ermetismul, galimatiasul (idei confuze, expuse greoi, în formulări incoerente).
Proprietatea vizează concordanţa dintre intenţia vorbitorului (scriitorului), conţinut şi expresiile alese. Presupune utilizarea sensurilor proprii ale cuvintelor.
Corectitudinea înseamnă respectarea normelor limbii literare. Abateri frecvente : anacolutul (discontinuitate lexico sintactică în interiorul unei propoziţii sau fraze) şi solecismul (greşeală de sintaxă).
Precizia exprimă capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicării, a găsi cuvintele care exprimă cel mai bine ideea.
Opuse preciziei sunt prolixitatea, digresiunea, retorismul formal, preţiozitatea (excesul de neologisme dintr-un text).
Puritatea reprezintă utilizarea mijloacelor lingvistice admise de simţul cultivat al limbii, evitând regionalismele, arhaismele, abuzul de neologisme, barbarismele, expresiile argotice, de jargon sau obscene.
Calităţile particulareale stilului rezultă din felul propriu în care vorbitorul utilizează resursele limbii potrivit firii sale, profesiunii, gradului de cultură, mediului social în care trăieşte.
1.Naturaleţea constă în exprimarea firească, degajată, lipsită de constrângeri. I se opun afectarea şi emfaza.
2. Simplitatea presupune folosirea termenilor uzuali, aparent lipsiţi de expresivitate, a formulărilor cu largă circulaţie în rândul vorbitorilor.
3. Armonia rezultă din folosirea cuvintelor care conferă muzicalitate comunicării. Sursele armoniei sunt multiple : accentul cunintelor, sonoritatea lor expresivă, fraze cadenţate etc. Opusul său este cacofonia.
4. Demnitatea impune folosirea cuvintelor admise de simţul cultivat al limbii şi evitarea a ceea ce este necuviincios, trivial, grosolan.
5. Retorismul imprimă comunicării o notă de patetism măsurat şi de ton entuziast, prin respectarea construcţiei clasice a unui discurs.
6. Fineţea inseamnă exprimarea cu subtilitate a ideilor, folosirea dee aluzii fine.
7. Ironia constă în sesizarea, evidenţierea şi dezaprobarea aspectelor negative ale firii umane şi ale societăţii. Nu se realizaează prin negraea directă, ci prin disimularea adevăratelor intenţii ale emiţătorului.
8. Conciziapresupune utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare în exprimare. Opuză conciziei este poliloghia – exprimarea logoreică şi ambiguă.
9. Oralitatea - în literatură - capaciatea autorului de a imita limba vorbită. Presupune folosirea cuvintelor populare, regionalisme, enunţuri interogative şi exclamative, imperative, vocative, interjecţii, anacolutul, elipsa, tautologia, dativul etic, onomatopee, proverbe, fraze rimate, vorbe de duh etc.
STILURILE FUNCŢIONALE
Sunt variante ale limbii, care îndeplinesc funcţia de comunicare în diferite domenii de activitate.
O posibilă clasificare a stilurilor propusă de Ion Coteanu în Stilistica funcţională a limbii române are în vedere opoziţia artistic/nonartistic.
Astfel, stilul artistic are următoarele trăsături specifice : limbaj conotativ, prin preferinţa pentru sensurile figurate a le cuvintelor; utilizarea mijloacelor expresive; bogăţie lexicală; sensuri multiple, variabile în funcţie de context.
Stilurile nonartistice se caracterizează prin: limbaj denotativ, prin preferinţa pentru sensurile precise; concentraţie lexicală, construcţii repetabile etc.
În limba română contemporană există cinci stiluri funcţionale : oficial, ştiinţific, beletristic, publicistic, colocvial.
Stilul oficial (juridico-administrativ)se utilizează în sfera relaţiilor oficiale, în diplomaţie, administraţie, justiţie etc. Forme specifice: texte de legi, tratate juridice sau administrative, acte şi documente oficiale. Caracteristici:
- realizează funcţia conativă şi referenţială, de strictă informare a publicului asupra unor situaţii de interes general;
- se utiliz. în administraţie, politică, rel oficiale etc.
- respectă normele limbii literare;
- este obiectiv, impersonal, neutru din punct de vedere al încărcăturii afective;
- este accesibil, clar şi precis;
- utilizează sensurile proprii ale cuvintelor; - nu permite interpretări;
- exprimarea este rigidă, neatractivă;
- modul de exprimare este formal, apelează la clisee lingvistice;
- terminologia este specifică pentru cerere, adeverinţă, C.V., proces-verbal etc.
Stilul ştiinţific:
-se utilizează în domeniile ştiinţei şi tehnicii;
- funcţia lui este exclusiv cognitivă, transmiţând informaţii precise;
- foloseşte un limbaj de specialitate;
- este precis, clar, obiectiv;
- utilizează sensurile proprii ale cuvintelor;
- foloseşte numeroase neologisme;
- respectă normele limbii literare;
- modalităţile de comunicare sunt: monologul scris (în lucrări şi documente), monologul oral(în prelegeri, comunicări ştiinţifice, expuneri), dialogul oral (în cadrul colocviilor, seminariilor şi a dezbaterilor ştiinţifice).
Stilul beletristic (artistic):
- autorul transmite o imagine proprie asupra realităţii;
- se caracterizează prin funcţia sa estetică, poetică;
- utilizează o varietate de mijloace artistice: figuri de stil, imagini artistice, sensurile proprii ale cuvintelor;
- pe lângă informaţii, transmite şi sentimente, emoţii;
- se caracterizează prin bogăţie lexicală: arhaisme, regionalisme, elemente de jargon şi argou;
-permite abateri de la normele limbii literare.
Stilul publicistic (jurnalistic):
- îndeplineşte funcţia de informare asupra evenimentelor sociale, politice, culturale, sportive etc. şi de influenţare a opiniei publice;
- are o varietate de forme: articol, cronică, interviu, editorial, masă rotundă, reportaj, ştire etc;
- cuprinde şi elemente specifice altor stiluri;
- conţinutul reflectă realitatea imediată şi poate fi completat de fotografii, hărţi, grafice etc;
- în general respectă normele limbii literare;
- utilizează titluri şocante sau eliptice pentru a atrage atenţia;
- uneori foloseşte un ton polemic.
Stilul colocvial (familiar)se utilizează in sfera relaţiilor restrânse (între prieteni, in familie etc).
- exprimarea este naturală, firească, eliberată de constrângeri;
- recurge la mijloace nonverbale: mimică, gesturi;
- are o mare încărcătură afectivă;
- normele limbii sunt frecvent încălcate;
- se folosesc regionalisme, cuvinte de argou sau de jargon, clisee lingvistice, vocative, interjecţii, imperative etc.
