Caracteristici ale nuvelei istorice Alexandru lapusneanul de Costache Negruzzi. Subiectul.Caracterizarea personajului Alexandru lapusneanul





 

NUVELA ISTORICĂ

            Nuvela este specia genului epic în proză, de dimensiuni mai ample decât ale schiţei, dar mai reduse decât ale romanului, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat şi intrigă riguros construită, cu personaje puţine, din care se individualizează unul singur.

            Caracteristici ale nuvelei istorice:

-          este inspirată din trecutul istoric;

-          timpul şi spaţiul sunt clar delimitate;

-          subiectul nuvelei este riguros construit, urmărind evenimentele în succesiunea lor cronologică;

-          construcţia subiectului este dramatică, dialogurile se constituie în replici memorabile;

-          atmosfera de epocă este reconstituită prin decor, vestimentaţie, obiceiuri, limbaj;

-          personajul principal, cel care dă numele nuvelei, este de obicei un domnitor crud în jurul căruia se grupează boieri linguşitori şi corupţi;

-          finalul nuvelei istorice coincide cu sfârşitul personajului principal.

Nuvela „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi a fost publicată în 1840, în primul număr al revistei „Dacia literară”.

Nuvela prezintă un episod din istoria Moldovei, cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (1564-1569).

Izvorul principal de inspiraţie îl constituie „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche, dar autorul modifică câteva date în scopuri istorice.

Tema literară ilustrează conflictul dintre domnul feudal, cu putere absolută, şi boieri, pentru putere în Moldova secolului al XVI-lea.

Ideea care stă la baza operei este demonstrarea caracterului despotic, tiranic al domnitorului, caracterul trădător al boierimii în lupta pentru putere, situaţia grea a norodului.

Structura:

Opera este structurată în patru părţi, purtând patru motto-uri care conţin ideea fiecărui capitol:

I. „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” – cuvintele aparţin lui Lăpuşneanul, ca răspuns la îndemnul boierilor de a renunţa la tron;

II. „Ai să dai samă, Doamnă” – este replica văduvei unui boier ucis de Lăpuşneanul, ameninţare adresată Doamnei Ruxanda, soţia domnitorului;

III. „Capul lui Moţoc vrem...” – sunt cuvintele mulţimii venite la curte să se plângă de asuprirea boierilor;

IV. „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu” – sunt cuvintele lui Alexandru Lăpuşneanul, aflat pe patul de moarte, ca o ameninţare împotriva celor care îl călugăriseră.

Subiectul:

Primul capitol : Al. Lăpuşneanul revine în Moldova după ce fusese vândut de boieri, pentru a ocupa a doua oară domnia. Este fixat timpul: sec. al XVI-lea şi locul: Moldova.

Boierii care îl trădaseră (Moţoc, Veveriţă, Spancioc, şi Stroici)  îl întâmpină acum aproape de graniţă. Aceştia vor să-l convingă să renunţe la tron deoarece „norodul nu te vrea, nici te iubeşte”.

Alexandru Lăpuşneanul le răspunde mânios că este hotărât să se instaleze pe tronul Moldovei: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu (...) şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi”.

Moţoc, rămas singur cu Lăpuşneanul, îi cere voie să-l însoţească pe noul vodă în mersul lui biruitor spre Suceava şi îi sărută mâna, aşa cum câinele linge mâna celui care vrea să-l bată.

Al doilea capitol: După fuga lui Tomşa, Lăpuşneanul se instalează pe tronul Moldovei şi trece la pedepsirea aspră a boierilor. Le ia averile sau îi ucide la cea mai mică greşeală şi arde toate cetăţile în afară de Hotin. Văduva unui boier ucis o ameninţă pe Ruxanda : „Ai să dai samă, Doamnă”.

Doamna Ruxanda, soţia lui Lăpuşneanul şi „fiica bunului Petru Rareş”, înspăimântată de cruzimile înfăptuite de soţul său şi impresionată de cuvintele văduvei, îl roagă să nu mai verse sânge. Al. Lăpuşneanul îi promite că, începând cu ziua de poimâine, nu va mai vărsa sânge, iar pentru a doua zi  îi promite „un leac de frică”.

Capitolul al treilea este cel mai dramatic. Începe printr-o atmosferă cuvioasă, la mitropolie, unde domnitorul şi boierii ascultau slujba. Lăpuşneanul apare în ipostaza celui care se umileşte, se închină la icoane smerit, le cere  iertare boierilor pentru crimele făcute şi promite o împăcare.

Boierii sunt invitaţi la curte, la un mare ospăţ, prilej cu care aflăm multe informaţii cu privire la bucatele servite în asemenea împrejurări.

La sfârşitul ospăţului, la semnul domnitorului,  slujitorii scot jungherele şi îi omoară pe toţi cei 47 de boieri.

Auzind zgomot la curte, poporul se apropie să vadă ce s-a întâmplat. Mulţimea este la început dezorientată, neştiind ce să ceară, dar se canalizează mai apoi spre o singură dorinţă împrevizibilă „Capul lui Moţoc vrem”. Moţoc cere să se tragă în ei pentru că sunt proşti. Celebră a rămas replica domnului: „Proşti, da mulţi. Profitând de această situaţie, Lăpuşneanul îl dă pe Moţoc în mâinile gloatei înfuriate care „într-o clipă îl făcu bucăţi”.

Lăpuşnenul cere apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşează pe mijlocul mesei, făcând o piramidă, în funcţie de neam şi de ranguri. La urmă, domnitorul o cheamă pe domna Ruxanda  care leşină în faţa acestei grozăvii, spre dezamăgirea domnitorului: „Femeia tot femeie (...), în loc să se bucure, ea se sperie”.

Caplitolul al patrulea: Timp de patru ani, Lăpuşneanul îşi ţine promisiunea şi nu mai ucide nici un boier, dar născoceşte tot felul de schingiuiri. Îmbolnăvindu-se şi mustrându-l conştiinţa pentru cruzimile comise, îi cere mitropolitului Teofan, „în delirul frigurilor”,  să îl călugărescă. După ce se trezeşte din starea de inconştienţă şi se vede călugăr, îi ameninţă pe toţi cu moartea: „M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pre mulţi am să popesc şi eu”.

Spancioc şi Stroici se întorc la căpătâiul bolnavului şi o sfătuiesc pe doamna Ruxanda să îi pună soţului ei otravă în băutură. Scena otrăvirii este cutremurătoare, scriitorul descriind în amănunt moartea domnitorului.

            Caracterizarea personajului:

            Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale. Este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice.

            Dintre mijloacele de caracterizare domină caracterizarea indirectă (prin fapte, limbaj, comportament, relaţia cu celelalte personaje, gesturi, atitudini). Faptele domnitorului, ajuns din nou pe tronul Moldovei, campania de exterminare a boierilor, leacul de frică oferit doamnei Ruxanda,, aruncarea lui Moţoc în mâinile gloatei – pun în lumină un domnitor absolut, un tiran al epocii medievale.

            Dominantă este setea de putere, iar acesteia i se supun celelalte trăsături.

            Ajuns din nou la putere, Lăpuşnenu devine crud, violent şi brutal deoarece însetat de răzbunare, îi ucide pe toţi boierii care îl trădează, îi ucide fără mila sau îi deposedează de averi pe toţi boierii care îl trădează.

            La el nici atitudinea faţă de domniţa Ruxandra nu este constantă, ci durează doar până când acesta îşi aminteşte de crimele săvârşite.Atunci când domniţa insistă să înceteze vărsarea de sânge, devine impulsiv şi violent prin limbaj şi gesturi (,,Muiere nesocotită, striga Lăpuşneanu”), totuşi se adaptează oricărei situaţii, ştiind să-şi reprime pornirile impulsive, fie pentru a-i induce in eroare pe ceilalţi, fie pentru a-şi asunde adevăratele intenţii.

            Ipocrit, ironic şi insinuant, profitând de credulitatea şi naivitatea soţiei, Lăpuşnenu îi promite încetarea incidentelor şi un leac de frică.

            Ipocrizia sa atinge punctul culminant în timpul cuvântării de împacare cu boierii, rostită în biserică.El simulează cucernicia, ascultă subjba, se închină la icoane, dar nu are nimic sfant şi jură strâmb în faţa altarului.

Cinismul, luciditatea, sângele rece în faţa scenei uciderii celor 47 de boieri, comportamenul dispreţuitor şi cinic faţă de Moţoc dezvăluie o structură diabolică;

            Bun cunoscător al psihologiei umane, Lăpuşneanul profită de mulţimea adunată la curtea domnească, ştiind să scape de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, Moţoc;

            În apropirea morţii, doreşte să se pocăiască, devenind călugăr, dar revenidu-i puterile îi revin si impulsivitatea, violenţa şi setea de răzbunare(,,Ieşiţi că pe toţi vă omor”).

            Toate aceste însuşiri  sunt evidente direct prin sintagme ca: ,,Aceasta deşanţată cuvântare” , ,,urâtul său caracter”  sau prin caracterizare directă făcută de alte personaje ,,bunul meu domn” , ,,viteazul meu soţ” (Ruxandra) ,,crud şi cumplit este omul acesta”(Teofan). Cele mai multe trăsături sunt evidenţiate prin gesturi, mimică şi felul său de a vorbi (,,silindu-se a nu zâmbi) , ,,raspunse cu sânge rece”, ,,azvârli cu mânie!”.

            Trăsături romantice ale nuvelei:

            - personaje excepţionale în situaţii excepţionale (masacrarea boierilor, leacul de frică, moartea domnitorului);

            - subiectul istoric;

            - antiteza (dintre cruzimea domnitorului şi blândeţea doamnei);

            - culoarea epocii (vestimentaţie, obiceiuri, ospăţul domnesc).

            Trăsături clasice:

            - echilibrul compoziţiei (patru părţi precedate de un motto semnificativ);

            - prezentarea riguroasă a evenimentelor;

            - caracterul obiectiv al naraţiunii;

            - mesajul educativ al operei.

            Trăsături realiste:

            - tehnica detaliului semnificativ (descrierea minuţioasă a decorului, a vestimentaţiei etc);

            - observaţia psihologică şi socială;

            - nararea obiectivă şi impersonală.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]