Mihai Eminescu, Floare-albastra

Mihai Eminescu, Floare-albastră

Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vieții mele.

In zadar râuri în soare
Grămădești-n a ta gândire
Si cămpiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer vârful lor mare
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezându-mi părul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

"Hai la codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă sã se pravale
In prăpastia măreață.

Acolo-n ochi de padure,
Lânga bolta cea senină
Si sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povești
Si minciuni cu-a ta gurița,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mã iubești.

Si de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Sã-ti astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Cãci va fi sub pălărie -
S-apoi cine treaba are !

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de dupa gât.

Pe cărarea-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag ?"

Inc-o gură - și dispare.
Ca un stâlp eu stau în lună !
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare !

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastră
Floare-albastră ! floare-albastră !.
Totuși este trist în lume !

 

  Eseu Floare Albastra de Mihai Eminescu

 

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]