Caracterizarea lui Harap-Alb - Ion Creanga

PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ dintr-un text narativ aparținând lui Ion Creangă

 "Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă " este un basm cult, publicat în revista Convorbiri literare în anul 1877, după ce a fost citită într-una dintre ședințele societății Junimea.

   Personajul principal al basmului este fiul cel mic al craiului, acesta fiind supus de-a lungul traseului său inițiatic unor probe care au rolul de a-I contura anumite trăsături și te-ai reliefa poziția socială și profilul moral.

  Statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii; inițial este fiul cel mic al craiului, având o condiție privilegiată, iar absența determinantului onomastic este un semn al unicității condiției sale. După întâlnirea cu Spânul, statutul său social se modifică fundamental, eroul devenind sluga acestuia și se individualizează prin numele pe care stăpânul i-l atribuie: Harap-Alb. Această schimbare a statutului social se realizează în momentul în care acceptă să coboare în fântâna spre care îl conduce Spânul, coborârea fiind un semn al degradării condiției sale.

 

   Probele la care va fi supus, mai întâi de stăpânul său, apoi de Împăratul Roș, sunt depășite cu ajutorul unor ființe cu puteri supranaturale și îl să înțeleagă să înțeleagă mai bine ce presupune condiția de supus și îl pregătesc pentru rolul de împărat. În final, prin moarte și înviere, eroul își redobândește statutul inițial, acela de fiu de crai, dar evoluează în plan social, devenind împărat, succesor al Împăratului Verde. Statutul moral și psihologic se află în strânsă legătură cu cel moral, eroul dezvăluindu-și trăsăturile pe tot parcursul acțiunii. În ipostaza inițială eroul se dovedește imatur, ceea ce îi justifică egoismul, impulsivitatea și superficialitatea pe care le manifestă atât în momentul în care interacționează verbal cu bătrâna cerșetoare, cât și în încercarea de a găsi calul din tinerețe al tatălui său. Nu știe să distingă adevărul de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparențe și are nevoie de experiența vieții pentru a dobândi înțelepciune. Tocmai de aceea este păcălit de Spân, cu care se însoțește nereușind să respecte până la capăt sfatul tatălui său. Ca slugă se dovedește perseverent, iar sociabilitatea îl ajută în demersurile sale pentru că reușește să-și facă prieteni loiali.

  Spre deosebire de personajele din basmele populare eroul lui Creangă este umanizat, având atât calități, cât și noncalități, acestea din urmă fiind semn al lipsei de maturitate și vor dispărea până la finalul traseului inițiatic pe care eroul îl parcurge.

 

  Una dintre trăsăturile lui Harap-Alb este curajul, relevantă în acest sens fiind secvența în care ridică buzduganul asupra presupusului urs care îi iese în cale în dreptul unui pod, gest pe care nu îl făcuse înaintea sa nici fratele cel mare, nici cel mijlociu. Ursul se va dovedi fi craiul îmbrăcat într-o piele de urs, aceasta fiind modalitatea prin care tatăl testate vitejia fiilor săi, supunându-i unei prime probe a curajului. O altă secvență ce ilustrează curajul eroului este aceea în care îndeplinească porunca stăpânului de a-i aduce pielea cerbului, cu cap cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc. Cu ajutorul Sfintei Duminici care îi oferă detalii despre comportamentul cerbului, îi dăruiește obrăzarul și sabia lui Statu-Palmă-Barbă-Cot și sapă groapa în care eroul se va ascunde, acesta reușește să taie capul animalului și va face față strategiilor acestuia, nelăsându-se convins de insistența cu care îl roagă să se arate.

        Un prim element de structură a textului narativ relevant în construcția personajului sunt modalitățile de caracterizare ale personajului, trăsăturile sale reieșind din caracterizarea directă realizată de către narator care face referire la naivitatea eroului: fiul craiului, boboc în felul său la treburi de aiste, dar și de către Sfânta Duminică care recunoaște milostenia și generozitatea acestuia: puterea milosteniei și inima ta cea bună, te ajută, dezvăluind însă și faptul că este slab de înger și mai fricos decât o femeie. Numele este un alt mijloc de caracterizare a eroului.

  Construcția oximoronică, numele pe care eroul îl primește de la Spân semnifică statutul pe care îl are, dar și nepotrivirea dintre aceasta și esența eroului. sclav-alb, rob de origine nobilă. Acțiunea permite caracterizarea indirectă a personajului, fiind prin urmare un element structural semnificativ pentru construcția sa. Superioritatea mezinului se reflectă chiar de la început, din moment ce el este singurul dintre frați care se rușinează la mustrările tatălui.

În episodul întâlnirii cu Sfânta Duminică, fiul Craiului își probează naivitatea, orgoliul, superficialitatea, ghidându-se după aparențe; generozitatea de care dă dovadă când o miluiește pe bătrână se datorează faptului că Sfânta Duminică îi prevestește un destin împărătesc. Fiind neinițiat, fiul se rătăcește în pădurea-labirint și este nevoit să-l ia pe Spân ca slugă, deși Craiul îl avertizează să se ferească de acesta. Lipsit de experiență, cade în cursa întinsă de Spân, devenindu-i slugă și primind numele de Harap-Alb. Tot Spânul îi confiscă armele, pentru că mezinul nu de forță fizică are nevoie ci de înțelepciune – să mai prinză la minte, Spânul devenind astfel un rău necesar. Odată ajuns la curtea Împăratului Verde, Harap-Alb este supus la trei probe, în care dă primele semne de maturitate: răbdare, perseverență, curaj – proba aducerii sălăților din grădina ursului; capacitatea de a rezista tentației – proba aducerii nestematelor; generozitate față de cele mai neînsemnate vietăți, capacitatea de a vedea dincolo de aparențe în alegerea celor cinci tovarăși, consecvență în atingerea scopului propus – aducerea fetei Împăratului Roș. Procesul de maturizare se încheie odată cu parcurgerea ultimelor două experiențe esențiale ale vieții – dragostea și moartea, învierea sa fiind realizată de fata Împăratului Roș cu care se va căsători.

  Conflictul are, de asemenea, un rol esențial în construcția eroului. Textul lui Creangă respectă tiparul narativ al basmului popular, subiectul organizându-se în jurul conflictului dintre Bine și Rău, dintre fiul de crai devenit Harap-Alb și Spân, respectiv Împăratul Roș, pe care eroul reușește să îi învingă, victoria sa marcând încheierea procesului de maturizare.

Ca toate basmele lui Creangă, și Povestea lui Harap-Alb ilustrează, pe marginea schemei universale a basmului, o imagine a lumii rurale de odinioară, cu tradițiile și credințele ei și cu comportamentul ei specific.

 

Alte Lectii din romana