ELEMENTE DE COMPOZIŢIE ÎN TEXTUL LIRIC
1. INCIPITUL
Secvenţa de început a poemului influenţează lectura şi interpretarea unui text liric.
Ex: Când Mihai Eminescu foloseşte la începutul Luceafărului formula din basm, impune o lectură alegorică, sugerând că de fapt întâmplarea spune de fapt altceva.
2. FINALUL
Finalul textului poetic este totdeauna deschis în cazul în care aparţine genului liric. De asemenea, finalul realizează o relaţie de simetrie cu incipitul, generatoare de semnificaţie.
3. SECVENŢA POETICĂ
Este constituită de o succesiune de imagini care formează un tot unitar.
4. EXPRESIVITATEA TEXTULUI POETIC
IMAGINEA ARTISTICĂ reprezintă o reflectare subiectivă a realităţii, fiind un produs al imaginaţiei. Aceasta sugerează, nu descrie o realitate, având calitatea de a particulariza generalul şi de a generaliza particularul.
După simţurile implicate în realizarea unei imagini artistice, acestea pot fi:
- imagini vizuale
- imagini auditive
- imagini olfactive
- imagini chinestezice
- imagini gustative
- imagini sinestezice (asocierea de senzaţii diferite)
Imaginile artistice sunt realizate, uneori, prin CÂMPURI SEMANTICE, ansambluri de cuvinte care se raportează la aceeaşi idee, oricare ar fi radicalul termenilor. Identificarea câmpurilor semantice într-un text poate oferi sugestii de interpretare a acestuia.
Ex: câmpul semantic al corpurilor cereşti: lună, soare, stea, luceafăr, planetă etc.
SENSUL CONOTATIV este sensul neobişnuit al unui cuvânt, folosit cu valoare expresivă pentru a forma o imagine poetică. (tropii)
SENSUL DENOTATIV este sensul cel mai curent al unui cuvânt, cunoscut de toţi vorbitorii şi legat de un aspect al realităţii.
Un text poetic are AMBIGUITATE, care constă în capacitatea de a exprima mai multe sensuri posibile, ce se desprind în funcţie de receptor. Acest tip de text reprezintă o ABATERE de la sensul obişnuit al cuvântului, al construcţiei fireşti a discursului. Un text poetic are EXPRESIVITATE, capacitate de a impresiona receptorul, şi putere de SUGESTIE, care constă în modul de comunicare aluziv, care nu spune direct un lucru.
5. TEMA
Tema este reprezentată de semnificaţia generală a textului. Tema va fi desemnată de un substantiv ce denumeşte ideea generală.
6. TITLUL
Titlul este un cuvânt, un grup de cuvinte sau chiar un enunţ care se plasează în fruntea unei lucrări. Titlul poate face trimitere la:
- conţinutul operei: O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale
- tipul de personaj: Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon
- numele personajului: Ion de Liviu Rebreanu
- locul de desfăşurare a acţiunii: Moara cu noroc de Ioan Slavici
- specia literară: Glossă de Mihai Eminescu
- un simbol: Patul lui Procust de Camil Petrescu
7. MOTIVUL
Motivul este unitatea structurală minimală constituită ca situaţie sau element tipic, sombolic, purtător de semnificaţie.
Ex: luna, lacul, luceferii, floarea albastră – romantism; muzica, florile, instrumentele muzicale, oglinda – simbolism
Motive cu circulaţie internaţională: soarta schimbătoare (fortuna labilis), trăieşte clipa (carpe diem), timpul ireversibil (fugit irreparabile tempus), viaţa ca vis, viaţa ca teatru.
8. LAITMOTIVUL
Laitmotivul este un motiv care se repetă frecvent într-o operă.
Ex: poezia Plouă de George Bacovia are ca laitmotiv versul Oh, plânsul tălăngii când plouă! Care se repetă după fiecare strofă.
9. EUL LIRIC
Eul liric este instanţa care emite un discurs poetic pentru a exprima o serie de emoţii, sentimente, atitudini. Mărci lingvistice ale eului liric sunt, în general, pronumele personale de persoana I şi verbele la indicativ la persoana I (Ex: Eu nu strivesccorola de minuni a lumii – Lucian Blaga). Se poate vorbi de eu liric şi când se produce o dedublare a acestuia şi poate fi desemnat de persoana a II-a, eul liric devenind o alternativă a vocii care este emiţătorul textului sau un receptor omaginar al poezie.
Ex: Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Cu mâne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
1O. TIPURI DE LIRISM
LIRISMUL SUBIECTIV este înţeles ca exprimare directă a sentimentului, mediat sau nu de o mască sau de un rol. Altfel spus, nu persoana gramaticală indică subiectivitate, ci gradul în care discursul poetic dezvăluie subiectivitatea emiţătorului. Lirism subiectiv întâlnim şi în pastelurile lui Vasile Alecsandri, scrise la persoana a III-a, pentru că percepţia este personalizată.
LIRISMUL OBIECTIV suspendă exprimarea directă a sentimentului. Subiectivitatea este disimulată şi apar o serie de personaje lirice, afirmând o trăire străină eului liric. Eul liric în această situaţie nu se dezvăluie direct pe sine, ci îi dezvăluie pe alţii. Ex: Mânioasă de George Coşbuc.
10. ELEMENTE DE PROZODIE
MĂSURA reprezintă numărul de silabe dintr-un vers.
RIMA constă în potrivirea sunetelor de la sfârşit de vers.
Rima poate fi:
- rimă împerecheată: primul vers rimează cu al doilea şi al treilea cu al patrulea.
- rimă încrucişată: primul vers rimează cu al treilea şi al doilea cu al patrulea
- rimă îmbrăţişată:primul vers rimează cu al patrulea şi al doilea cu al treilea
- monorimă:toate versurile rimează
RITMUL constă în succesiunea regulată şi armonioasă a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers.
PICIORUL METRIC (METRUL) este unitatea ritmică alcătuită dintr-un număr constant de silabe accentuate şi neaccentuate care se repetă într-un vers.
Picioarele metrice bisilabice sunt:
- troheul / ritmul trohaic: prima silabă este accentuată şi a doua este neaccentuată
- iambul / ritmul iambic:prima silabă este neaccentuată şi a doua este accentuată
Picioarele metrice trisilabice:
- dactilul: prima silabă este accentuată şi celelalte sunt neaccentuate
- amfibrahul:a doua silabă este accentuată şi celelalte sunt neaccentuate
