Paradis in destramare de Lucian Blaga





Paradis in destramare
de Lucian Blaga (autor canonic)
elegie filozofica moderna

Poezia "Paradis in destramare" de Lucian Blaga (1895-1961) este inclusa in volumul "Lauda somnului", aparut in 1929 si valorifica mitul biblic, conform caruia Dumnezeu a pus heruvimii cu sabii de foc sa pazeasca pomul vietii de cei care ar fi tentati sa culeaga fructul pacatului: "Si izgonind pe Adam, l-a asezat in preajma raiului celui din Eden si a pus heruvimi si sabie de flacari valvaitoare sa pazeasca drumul spre pomul vietii" (Facerea, 3,24).

"Portarul inaripat mai tine intins
un cotor de spada fara de flacari.
Nu se lupta cu nimeni,
dar se simte invins.
Pretutindeni pe pajisti si pe ogor
Serafimi cu parul nins
Inseteaza dupa adevar,
dar apele din fantani
refuza galetile lor.
Arand fara indemn
cu pluguri de lemn,
arhangheli se plang
de greutatea aripelor.
Trece printre sori vecini
porumbelul Sfantului Duh,
cu pliscul stinge cele din urma lumini.
Noaptea ingerii goi
zgribulind se culca in fan:
vai mie vai tie,
paienjeni multi au umplut apa vie,
odata vor putrezi si ingerii sub glie,
tarana va seca povestile
din trupul trist."
Tema poeziei "Paradis in destramare" o constituie viziunea apocaliptica a universului aflat in pericolul de a pieri, din cauza lumii care si-a pierdut sacralitatea.
Ideea este ilustrata de starea de istovire si sentimental de singuratate a eului poetic, aflat sub un cer in care Dumnezeu nu mai exista, nu mai vrea sa apere o lume desacralizata.
Semnificatia titlului. Cuvantul "Paradis" semnifica Universul incarcat de mistere, care este intr-un proces de "destramare", din cauza lumii care si-a pierdut sacralitatea, titlul "Paradis in destramare" fiind o metafora revelatorie care sugereaza semnalul de alarma prin care Blaga avertizeaza omenirea ca veacul se afia in declin si merge spre pieire
Structura poetica si semnificatiile lirico-filozofice
Discursul liric se constituie intr-un tot unitar, in care se desprind doua valori ale semnificatiilor lirico-filozofice: o vaienta care grupeaza elementele paradisiacului prin cuvinte din acelasi camp semantic: "portarul inaripat", "serafimi", "arhangheli", "porumbelul Sfantului Duh", "ingeri", "apa vie" si cealalta care concentreaza elementele ce demitizeaza, ducand la destramarea Paradisului: "cotorul de spada fara de flacari", "parul nins", "ingerii goi zgribulind", "greutatea aripelor".
Portarul care pazeste poarta Raiului "mai tine intins/ un cotor de spada", care nu mai are flacari, asadar nu mai poate apara sacralitatea, iar poetul, semnificat prin portar, se simte invins faralupta. "Serafimi cu parul nins" simbolizeaza oamenii ce se afia sub imperiul "marii treceri", Absolutul s-a retras din lumea aceasta si rataceste fara sens in Univers. Fapturile "inseteaza dupa adevar,/ dar fantanile refuza galetile lor", ogorul cunoasterii este arat "rara indemn", cu pluguri primitive, "de lemn", chiar si arhanghelii sufera din pricina greutatii "aripelor", nu mai exista nici o lumina, nici o speranta de salvare a paradisului lumii, "porumbelul Sfantului Duh,/ cu pliscul stinge cele din urma lumini." Ingerii sunt zgribuliti si desacralizati prin umanizarea lor, locul sfant nu mai exista, ei "se culca in fan", iar eul liric se lamenteaza cu disperare, semnaland pericolul pieirii: "vai mie, vai tie".
Locul parasit este sugerat de paianjenii care au otravit "apa vie", ca simbol al vietii, iar sfarsitul lumii e prevestit intr-un mod tragic, intrucat nu va mai exista nici un fel de speranta, "tarana va seca povestile", ceea ce inseama moarte spirituala, daca dispar si povestile. Motivul fantanii sugereaza cunoasterea si un indemn spre cunoastere, pe care eul poetic il adreseaza oamenilor, dar aceatia refuza sa se indrepte spre o incarcatura spirituala sacra, de aceea Paradisul este pe cale de a se destrama.
Limbajul poetic este asemanator cu stilul pastoralei carturaresti din secolul al XVIII-lea, Blaga dand cuvintelor care denumesc notiuni concrete un sens spiritualizat.
Poezia este alcatuita dintr-o varietate de metafore revelatorii, cu semnificatii profund filozofice: "Nu se lupta cu nimeni,/ dar se simte invins" sugereaza singuratatea si neputinta poetului in lumea desacralizata, "paradis in destramare" semnifica pericolul pieirii universului fascinant prin misterele care n-ar trebui tulburate. Invocatia retoricii "vai mie, vai tie" exprima disperarea neputintei poetului de a "salva" spiritual omenirea.
Dramatismul poeziei este cutremurator prin semnalul de alarma pe care Lucian Blaga il trage privitor la posibila disparitie a lumii, care, odata cu trecerea timpului se desacralizeaza: "Lirism gnoseologic, lirismul lui Blaga se constituie din aspiratia spiritului sau la cunoasterea totala." (Vladimir Streinu).

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]