. Constituirea statului naţional unitar român
Cadrul internaţional al Marii Uniri din 1918.
- Recunoaşterea dreptului popoarelor la autodeterminare (afirmat de preşedintele american W. Wilson în declaraţia Cele 14 puncte, la începutul anului 1918), prăbuşirea Imperiului Rus în urma revoluţiilor din 1917 şi victoria Antantei au favorizat realizarea în 1918 a statului naţional unitar român.
- România a participat la Primul Război Mondial cu scopul desăvârşirii unităţii sale naţionale, proces îndeplinit în anul 1918 prin voinţa românilor din provinciile aflate până atunci sub stăpânire străină.
Unirea Basarabiei cu România.
- În 1917 s-au întemeiat, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc, Sfatul Ţării ca adunare reprezentativă în acest teritoriu, condus de Ion Inculeţ, şi Consiliul Directorilor, ca organ executiv.
- În decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat autonomia Republicii Democratice Moldoveneşti, declarată independentă faţă de Rusia la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Preşedinte al Republicii a fost ales Ion Inculeţ.
- La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat la Chişinău unirea Basarabiei cu România, Actul Unirii fiind promulgat de regele Ferdinand I în aprilie 1918.
Unirea Bucovinei cu România.
- Bucovina s-a desprins de Imperiul Austro-Ungar în condiţiile destrămării acestuia în toamna anului 1918.
- Totodată, ea s-a confruntat cu pretenţii de anexare din partea Ucrainei, situaţie ce a necesitat intervenţia armatei române în provincie, la solicitarea autorităţilor de la Cernăuţi.
- În octombrie 1918 s-au format, la Cernăuţi, Adunarea Constituantă şi Consiliul Naţional Român, în frunte cu Iancu Flondor.
- La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei (alcătuit atât din români, cât şi din reprezentanţii altor naţionalităţi din provincie) a proclamat unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei cu Regatul României. Regele Ferdinand I a promulgat Actul Unirii Bucovinei în decembrie .
Unirea Transilvaniei cu România.
- La 29 septembrie/12 octombrie 1918, Partidul Naţional Român din Transilvania, care şi-a reluat activitatea în 1918, a adoptat Declaraţia de la Oradea, prin care se proclama dreptul românilor la autodeterminare.
- Aceasta a fost citită apoi în Parlamentul de la Budapesta de către deputatul român Al. Vaida Voevod.
- La 30 octombrie/12 noiembrie 1918 s-a format, la Arad, Consiliul Naţional Român Central (cu 6 membri din partea Partidului Naţional Român şi 6 membri din partea Partidului Social-Democrat din Transilvania), pe plan local ordinea fiind asigurată de gărzile româneşti.
- Negocierile purtate de Consiliul Naţional Român Central cu guvernul maghiar (noiembrie 1918) au eşuat, Ungaria propunând doar un statut de autonomie pentru Transilvania.
- În aceste condiţii, s-a luat decizia convocării, la Alba Iulia, în data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a unei Mari Adunări Naţionale, la care urma să se decidă viitorul provinciei.
- La eveniment au participat 1228 delegaţi aleşi prin vot universal de românii din aproximativ 5000 de sate şi 80 de oraşe transilvănene şi peste 100 000 de alţi români veniţi din Transilvania şi Banat. Adunarea a fost deschisă de Gh. Pop de Băseşti, unul dintre veteranii mişcării naţionale româneşti din Transilvania. Rezoluţia Unirii, adoptată de Adunare, a fost citită de Vasile Goldiş.
- Până la integrarea deplină în cadrul statului român, Transilvania a fost condusă de Marele Sfat Naţional, organ reprezentativ cu rol legislativ format din 250 membri şi Consiliul Dirigent, organ executiv, format din 15 membri, condus de Iuliu Maniu şi subordonat guvernului de la Bucureşti.
- În decembrie 1918, la Bucureşti, regele Ferdinand I primea, în cadrul unei întruniri solemne, Rezoluţia unirii Transilvaniei cu România, act ce marca încheierea procesului formării statului unitar român. În plan internaţional, noul statut politico-teritorial al României a fost recunoscut prin tratatele încheiate în cadrul Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920).
