Ion de Liviu Rebreanu - eseu

Ion de Liviu Rebreanu - eseu

INTRODUCERE

L.R. este prozator interbelic, creator al romanului realist-obiectiv în literatura română. El debutează cu nuvele ce devin nuclee narative pentru romanele de mai târziu. La baza operei stau doua aspecte: impresia afectiva, ce se constituie in substratul antropologic al romanului, si bogata documentare.

Romanul “Ion” este publicat în 1920, într-o perioadă de efervescență culturală când în literatura română se manifestă două curente literare: Modernismul, promovat de criticul E. Lovinescu în revista și la cenaclul "Sburătorul" și Tradiționalismul manifestat în jurul revistei "Gândirea" a lui Nichifor Crainic. Romanul se încadrează în Realism, curent literar caracterizat prin: fixarea acțiunii cu precizie în timp și în spațiu, fapte verosimile, caracterul monografic, simetria incipit-final, obiectivitatea narării și stilul sobru, impersonal.

I. TRĂSĂTURI CURENT

O primă trăsătură a realismului reflectată în roman este perspectiva narativă ce presupune relatarea faptelor, într-un stil sobru, impersonal, la persoana a III-a de către un narator extradiegetic, auctorial. Acesta își asumă rolul unui regizor în raport cu universul ficțional, este obiectiv, omniscient si omniprezent, folosind mărci lexico-gramaticale specifice: verbe si pronume la persoana a III-a, singular si plural, precum: “el intră”, “atârna”, “îi zise”. Perspectiva narativă este “dindărăt”, detașată, iar focalizarea este neutră.

      O altă trăsătură a realismului este fixarea cu precizie a acțiunii în timp si spațiu, lucru ce creează impresia de verosimil. Acțiunea este plasată la începutul secolului al XX-lea, în Transilvania aflată sub stăpânire austro-ungară. Într-o duminică după-amiază, în satul Pripas are loc hora din curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea, prilej pentru narator de a oferi o imagine de ansamblu asupra întregului sat.

      Tema o reprezintă condiția țăranului în raport cu pământul ce conferă statut social și respect din partea celorlalți. Personajul principal, Ion Pop al Glanetașului, este expresia mentalității colective conform căreia te poți numi om doar dacă ai pământ. Zenobia adusese zestre, dar tatăl, Alexandru Gl. vânduse aproape tot pentru a-și plăti datoriile. Ion rămâne sărac și crește cu dorința de a avea pământ, cât mai mult pământ. Această obsesie se reflectă în două scene construite prin tehnica modernă a contrapunctului, căci surprind o zi de muncă la câmp în situații diferite.

II. SCENE TEMĂ  

O prima scenă din capitolul "Zvârcolirea" surprinde imaginea personajului ce contemplă loturile până în zare și exclamă cu uimire: "Cât pământ, Doamne". Acesta i se pare un uriaș din basme și este cuprins de sentimentul inferiorității: "Se simțea mic și slab ca un vierme în fața uriașului". El manifestă instinct de posesiune față de pământ ("I se părea mai frumos fiindcă era al lui"), iar privirea îi alunecă spre pământul vecinului ce-i aparținuse cândva și exclamă cu regret: "Pământurile noastre, săracele". Acest regret îl determină să fure câteva brazde, ceea ce îi va atrage mai târziu necazuri. Naratorul afirmă că lui Ion "pământul îi era drag ca ochii din cap" și că "veșnic i-a pizmuit pe cei bogați".

În cea de-a doua scenă din capitolul Sărutarea, Ion are pământurile obținute în urma căsătoriei cu Ana, fiica bogată a lui Vasile Baciu. Privindu-le, el însuși devine uriașul din poveste și simte acea superioritate pe care o dă averea. Într-un gest de adorație aproape erotizat, se apleacă și sărută pământul, simțind "un fior rece amețitor la atingerea lutului moale". El se ridică repede și se uită în jur de rușine să nu-l fi văzut cineva. Atitudinea i se schimbă, umblă mândru prin sat și vorbește doar despre pământurile sale, ceea ce îl determină pe Vasile Baciu să-l creadă "un calic țanțoș".

 III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ

Titlul este un important element paratextual de compoziție deoarece conține numele personajului principal inspirat din biografia autorului, căci Ion Pop al Glanetașului este un flăcău sărac din satul lui Rebreanu ce se plânge acestuia că nu are pământ și care îi inspiră subiectul romanului, aspect notat de autor în propriul jurnal ,,Mărturisiri literare”. De asemenea, „Ion” este un nume generic, reprezentativ pentru țăranul român.

   Un alt element de compoziție este structura, pentru că însuși autorul mărturisește că și-a conceput romanul ca pe un trunchi cu două ramuri viguroase, făcând referire la cele două părți: "Glasul Pământului", cu șase capitole și "Glasul iubirii", cu șapte capitole. Structura este simetrică; primul capitol se numește "Începutul", iar ultimul "Sfârșitul", celelalte purtând titluri rezumative: "Nunta"; Pământurile". De asemenea, satul este stratificat social și există mai multe planuri: al țăranilor, al intelectualilor, al stăpânirii Austro-Ungare.

Simetria incipit- final se realizează prin descrierea drumului spre Pripas. În incipit, drumul pare "tânăr, vioi" fiind personificat prin verbe de mișcare alertă: "aleargă", "dă buzna în sat". Alternativa stânga-dreapta Someșului exprimă oscilația eroului între cele două glasuri interioare, al pământului și al iubirii. Este descrisa o cruce “strâmbă”, cu un “Iisus răstignit de tinichea ruginită”, ce “își tremură jalnic trupul”, simbolizând lipsa omeniei si a creștinătății in sat; personajul încalcă legile moralității și schimbă în rău destinele celorlalți. În final este prezentat drumul ieșind din sat și este descrisa imaginea lui Iisus cu fața mângâiată de o rază, lucru ce exprimă idea că personajul și-a găsit liniștea doar in pământul atât de iubit. Prezența toponimelor precum Arad, Oradea, Jidovița, Armandia sporește verosimilul faptelor.

   În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce depășește idilismul sămănătorist. Despre personaj critica omite opinii divergente: pentru E. Lovinescu, Ion este inteligent și ambițios, iar pentru G. Călinescu este "o brută căreia viclenia instinctuală îi ține loc de inteligență".

Alte Lectii din romana