Joc Secund - Ion Barbu - eseu

Joc Secund – Ion Barbu
 MODERNISM - eseu


  MODERNISMUL este un termen care desemnează o mișcare artistică, fundamentala pe un program teoretic ce înglobează fenomene și elemente de modernitate.(A.Marino)
In sens restrâns, modernismul desemnează mișcarea literară constituita în spațiul hispanico- american la sfârșitul secolului al XIX-lea in jurul poeților Ruben Dario și Antonio Machado, cu scopul de a orienta poezia spre o estetica a sincerității și rafinamentului.


  In sens larg, modernismul reprezinta o manifestare radicala a celor mai recente forme de expresie care se opun tradiționalismului , prin negarea valorilor clasice, academice, conservatoare, prin ruptura de trecut, refuzul capodoperei, revolta și libertate de exprimare, originalitate și tendinta de a șoca. În literatura romana, termenul este impus de Eugen Lovinescu, criticul literar care teoretizeaza conceptul, pledând pentru autonomia esteticului, obiectivitatea prozei, liricizarea poeziei, pentru sincronizarea culturii romane cu cea europeană. Lirica modernistă interbelica impune o ipostaza noua prin intermediul unor simboluri culturale și filozofice, expresivitatea limbajului va fi generata prin intermediul expresionismului lui Lucian Blaga, prin ermetismul lui Ion Barbu și prin noul limbaj al lui Tudor Arghezi.


  Numai câțiva poeți ai lumii au pus planetele sa se nască încă o data, să se rotească hipnotic după un calcul neștiut și sa emane misterioasa lor influență asupra conștiinței omenești(Vladimir Streim). Poet fără epigon, Ion Barbu respinge poezia facilă, „pură industrie”, „poezia leneșă”, fiind conștient de noutatea viziunii sale ce ilustrează lirismul pur, îndreptat spre absolut, asa cum era programat de Edgar Poe și Stephan Mallarme. Opera lui Ion Barbu este împărțită de Tudor Vianu în trei etape:parnasiană, baladesc-orientală(balcanică) și ermetică.
In prima etapă poetul scrie versuri impersonale în care prelucrează imaginea heladei(Greciei). A doua etapă cuprinde poeme ce evocă lumea Orientului, asemănătoare celei evocate de Anton Paan. Etapa ermetică dă un statut aparte creației sale.

  Ermetismul este o direcție artistica manifestată printr-un limbaj concentrat, greu inteligibil eliberat de anecdotă și pitoresc, cu o finalitate plina de rafinament și intelectualizare. Părinții spirituali ai ermetismului sunt Ernes Trismegistus, Paul Valery și Stephane Mallarme. Aceștia au promovat un lirism încifrat apelând la polisemia limbajului și la magia cuvântului.

  Publicata în volumul purtând același titlu(1930), poezia „Joc secund” (Ceas dedus) reprezinta o arta poetica prin care Ion Barbu exprima legile esențiale ale poeziei moderniste. Poezia a cunoscut 3 variante:prima poarta titlul „Idol”, altele doua se numesc „Stil” și au în comun ideea unui principiu care transfigurraza lumea- în prima, iubirea; in a doua pământul, iar în a treia poetul..

  În poezie se disting 3 ipostaze ale ermetismului: cea a simbolurilor culturale, urmata de ipostaza miturilor exprimata eliptic și concentric și cea de-a treia, orfismul și inițierea.

  Tema poeziei este „proclamarea unui lirism absolut” (N. Manolescu), „un melos criptic care apropie poezia de extaza mistică (Ov. S. Crohmălniceanu),” o sublimare ideală a lucrurilor și purificarea limbajului pana la muzicalitatea lui integrală(M. Papahagi). Poemul este format din doua catrene ce oferă variante diferite de interpretare. Primul catren poate sa fie interpretat într-o varianta clasica. În acest sens, versurile reprezinta imaginile concise ale unui pastel. Sub acest aspect, Poemul este de o simplitate extremă: pe malul apei în care se oglindește muntele, poetul își acordeasa lira meditând asupra rostului cântecului. Decorul amintește de mitul lui Narcis cu influente din Mallarme, Valery și Gide. Cei mai mulți comentatori au analizat în acest catren ideea existentei, „a doua lumi conjugate”:lumea fenomenală(materiala) și cea a esențelor cărora le-au acordat interpretări filozofice mistice și matematice. În acest sens, prima strofa  propune un model al cunoașterii esențiale care se ascunde sub lumea fenomenală. Poetul folosește idei filozofice din Platon și Plotin, pe care  le prezintă sub forma unor imagini criptate.

 

  Criticul George Călinescu oferă o interpretare a catrenului ce  a fost considerata cea mai clara cugetare: „Poezia (adâncul acestei calme creste) este o ieșire (dedus) din timp sau din pontigent (din ceas) in pură gratuitate (mântuit azur), un joc secund, ca imaginea cirezii răsfrântă în apă”
  Prelucrand mitul lui Plotin, Ion Barbu acorda oglinzii un rol de cunoaștere prin contemplare în care oglinda devine un spațiu spiritual. Catrenul cuprinde câteva simboluri ce pot fi decriptate:ceas-timp, crezi-materie, creastă – spațiu al poeziei. Dar obiectul poeziei nu este lumea concretă, ci lumea ideilor, a spiritului, a intelectului. De aceea, versurile nu descriu imaginea reala a lumii, ci pe cea reflectata în oglinda purificată, dedusă din intelect. Tabloul reflectarii în oglinda nu este static, dimpotrivă, se reia ritualic, durativ pana când imaginea atinge perfecțiunea sau lirismul pur. Ion Barbu își definește arta poetica drept joc secund, pledând pentru poezia care transfigurează concentrat realitatea și o supune unui ritual ca într-un joc de idei. Trei elemente trec în grupurile apei, din care se creează jocul secund:”azurul cerului”, „crestele munților” și „cirezile agreate”. Astfel, arta poetica reda un peisaj spiritual în care lucrurile concrete sunt modele prin care se sugerează abstracțiile.


     Dacă strofa întâi propune o arta poetica profund originală, într-o viziune ce amintește de „geometria în sens abstract” a lui Felix Klein,, strofa a doua reliefează poezia ca forma de cunoaștere. Obiectul acestei cunoașteri este nadirul, imaginat ca o esență prin care poezia preia o funcție ermetică(„ascuns”). Metafora „nadir latent” figurează în varianta anterioara a poeziei în forma „Văzduh clădit”. Cititorul de formație filosofică recunoaște în nadir un motiv neoplatonician care trebuie sa activeze resorturile cunoașterii.
Versurile următoare exprima atitudinea poetului în relație cu poezia. Creatorul își asuma rolul de a ridica însumarea, „DE harfe răsfirate ce-n zbor invers le pierzi”. Poemul ermetic se oferă doar inițiatorilor care percep spațiul Nadirului, care înțeleg gestul poetului destinat sa unească universuri conjugate prin însumate, prin efortul de a obține o arta poetica în care esențele sunt reprezentate muzical. Bârfele sugerează receptorii muzicali ai artei, sferile înalte ale energiilor pure, vibrațiile colete ale poeziei, șirul de oglinzi muzicale ce compun armonia Universului.


   Într-o metafora concentrata („Meduzele când plimbă sub clopotele verzi”). Ion Barbu reia muzica de sfere eminesciene, permițând marea de stele în oceanul ce și plimba astrii( Meduzele), „sub clopotele verzi”, simbolizând perfecțiunile poliedrale. Acestea închid cântecul misterios al Absolutului, prin care poetul ajunge la cunoașterea deplina, când se poate confunda cu opera sa. Astfel, poetul distinge cele 3 etape ale inițierii:din Hermes, prin autocontemplare devine Narcis, apoi, cufândundu-se in spațiul acvatic primordial, devine Orfeu al poeziei moderne.
  Creația rămâne eterna, inclusa ermetic în clopotele verzi. Imaginea amintește de ideile filozofice ale lui Gaston Bachelard prin care clopotele verzi ascund cântecul creatorului, pentru ca acesta sa nu fie ispilit de opera sa, sa excludă vina mitologica a lui Orfeu.Titlul poemului se justifica complet în finalul creației. Poetul respinge jocul prim, steril și optează pentru jocul secund, solar și orfic, pentru tărâmul pur în care „zborul invers” este imposibil. La fel ca în științele matematicii, în poezie sumq elementelor este unica deoarece „poezia e re-crearea lumii în nadir” (N. Manolescu), este arta ca o rasfrangere la puterea a doua a realității. Simbolul „zborului invers” se apropie de conceptul matematic de funcție inversa care grupează totalitatea elementelor care au aceeași imagine. Este drumul invers al funcției poetice ce sugerează metaforic ca poetului și lecyorului ii este interzisa întoarcerea la punctul inițial al artei poetice, unde s-ar pierde gradul superior al transcedenței, izvorul unic al perfecțiunii vizare de creator.


  In opinia mea, Ion Barbu rămâne un poet dificil care ne provoacă cunoașterea și diferențierea contradictoriilor lumii, cu speranța că vom regăsi unitatea suprema și absoluta a ideilor.
In concluzie, „JOC SECUND” este o poezie modernistă inițiativa, afirmând modelele arhetipale, incifrate simbolic și obscur în mitologie. Poemul este unic prin plăcerea borheisană de a relua frumusețea reminiscentelor mitologice și a gândirii matematice din care se ivește starea de extaza.
Impresionează modelul estetic construit pe motive din Edgar Alan Poe, cu aluzii directe din „Veghea Lui Roderick Ushei, text dificil, puțin uitat și comentat.  

 

Alte Lectii din romana