România în relaţiile internaţionale în secolul al XX-lea
Principiile politicii externe a României după Marea Unire.
- În urma semnării tratatelor de la Conferinţa de pace de la Paris, 1919-1920 (cu Germania, Austria, Bulgaria, Ungaria şi Turcia), graniţele României au fost recunoscute pe plan internaţional.
- Membră a Societăţii Naţiunilor, România a acţionat pentru menţinerea păcii, stabilităţii pe continent şi în lume şi pentru păstrarea statu-quo-ului teritorial.
- În perioada interbelică, au fost semnate tratate de alianţă cu diferite state (precum cel cu Franţa, din anul 1926, prin care se garanta sprijinul acesteia în cazul unui conflict împotriva României).
- De asemenea, au fost încheiate tratate şi alianţe regionale cu Polonia, Cehoslovacia şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven (din 1929, denumit Iugoslavia). Cu ultimele două, România a constituit, în anul 1921, alianţa Mica Înţelegere.
- Pentru instituirea unui climat de încredere şi colaborare internaţională, statul român a semnat Pactul Briand-Kellogg, propus în 1928 de Franţa şi S.U.A., de interzicere a războiului pentru rezolvarea conflictelor internaţionale; în anul 1929, a semnat Protocolul de la Moscova, prin care România, U.R.S.S., Polonia şi Letonia se angajau să pună imediat în vigoare, în relaţiile dintre ele, prevederile Pactului Briand-Kellogg; a participat, cu diferite propuneri, la pregătirea Conferinţei asupra dezarmării (1926 – 1932) şi la lucrările acesteia, la Geneva, în anii 1932 – 1935.
