Rezolvari romana bacalaureat 2008 Varianta 09 subietul III -despre particularitatile nuvelei





Rezolvari romana bacalaureat2008 -propuneri-

Acest eseu se poate folosi cu uşurinţă la formarea variantelor 09-14.

Varianta 09 SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre particularităţile nuvelei, prin referire la o operă literară studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- precizarea a două caracteristici ale speciei literare nuvelă, existente în opera literară studiată;
- prezentarea, prin referire la nuvela studiată, a patru elemente de construcţie a subiectului şi/ sau ale compoziţiei (de exemplu: acţiune, secvenţă narativă, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia personajelor, incipit, final, perspectivă narativă, tehnici narative etc.);
- evidenţierea relaţiilor dintre două personaje, reprezentative pentru nuvela studiată;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema în nuvela pentru care ai optat.

STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL ESEULUI

Nuvela Moara cu norocde Ioan Slavici este publicată în 1881, în volumul de debut Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
IPOTEZA
Nuvela Moara cu noroc este o proza realista de analiza psihologica.
FORMULAREA ARGUMENTELOR
Moara cu noroc de loan Slavici este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central; personajele relativ putine pun in evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat. Se observa tendinta de obiectivare a perspectivelor narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a Ill-a, atitudinea detasata în descriere, veridicitatea. Este o nuvela psihologica prin: tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psi­hologica, natura conflictului (interior).

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (ilustrare exemplificari pe baza textului)
Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii; actiunea se desfaspara prin continue acumulari şi izbucniri de tensiune epica. Naratiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a III-a de catre un narator omniscient, omniprezent, neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se realizeaza. totuşi in mod linear, iar înlanţuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la inceputul nuvelei), descriere la timpul prezent (capitolele al II-lea şi al Ill-lea), semnalarea unei relatii temporale de anterioritate fata de cele povestite inainte (capitolul al XVI-lea). Inlantuite temporal şi cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) şi de obiectivitate.


Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, personaj episodic, dar care exprima cu autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei. Înainte si dupa discursul narativ propriuzis, batrana rosteste cele doua replici - teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii şi la forta destinului: „Omul safe mulfumit cu sdrdcia sa, cdci, dacd e vorba, nu bogdtia, ci linistea colibei tale te face fericit”si „[…]asa le-a fost data". Prin intentia moralizatoare, nuvela este realist-clasica.
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire, pe fundalul societatii ardeleneşti de la sfarsitul secolului al XlX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social; din perspectiva moralizatoare, prezinta consecintele dramatice ale setei de inavutire, scriitorul considerand ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfaşiat de dorinte pe cat de puternice, pe atat de contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit, pe de o parte şi dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, psihologica şi morala.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, carciuma numita Moara cu noroc inseamna de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru ca uşurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea si crima).
Acţiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paşte, iar in final, apa şi focul purifica locul.
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate.
Nuvela debuteaza cu un precept moral izvorat din intelepciunea batraneasca rostit de mama-soacra, ce are in nuvela rolul corului din tragedia antica greaca: „- Omul sa fie multumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogătia, ci linistea colibei tale te face fericit. Batrana este adepta pastrarii tradiţiei, in timp ce Ghita, capul familiei, doreste schimbarea, bunastarea materiala. Cizmar sarac, dar onest, harnic şi muncitor, Ghiţa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Initial, carciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva, işi asuma responsabilitatea destinului celorlalti.
Carciuma de la Moara cu noroc este aşezata la rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase. In expoziţiune, descrierea drumului care merge la Moara cu noroc şi a locului în care se află, fixează un peisaj - cadru obiectiv al acţiunii: „De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini, lăsând la dreapta şi la stânga satele aşezate prin colţurile văilor. Timp de un ceas şi jumătate drumul e bun; vine apoi unpripor, pe care îl urci, şi după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug şi să le mai laşi timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele". Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea moară „cu lopeţile rupte şi cu acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul, cele cinci cruci „care vestesc pe drumeţ că aici locul e binecuvântat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucurie ori a scăpat altul de o primejdie". Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului. Simbolistica iniţială a drumului se com­pletează, în final, cu sugestia drumului vieţii care continuă şi după tragedia de la Moara cu noroc: „Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe".
Subiectul nuvelei îl constituie etapele şi efectele înfruntării dintre protagonist, Ghiţă, şi antagonist, Lică.
Ghiţă se dovedeşte la început harnic şi priceput, iar primele semne ale bunăstării şi ale armoniei în care trăieşte familia nu întârzie să apară: „Sâmbătă de cu seară locul se deşerta şi Ghiţă, ajungând să mai răsufle, se punea cu Ana şi cu bătrâna să numere banii, şi atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilaşi, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la căteşipatru şi se simţea întinerită, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, doi nepoţi sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câştig făcut cu bine".
Apariţia lui Lică Sămadăul la Moara cu noroc, un personaj ciudat, carismatic, şeful porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi, tulbură echilibrul familiei. Personajul este portretizat de narator: „Lică, un om ca de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin [...]Orgoliul lui Lică e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii, dar se substituie destinului lor. Lică îşi impune încă de la început regulile: „Eu sunt Lică Samădăul... Multe se zic despre mine, multe vor fi adevărate şi multe scornite. [...] Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni în afară de mine să nu ştie. Cred că ne-am înţeles”. Ana, nevasta lui Ghiţă, intuieşte că Lică este un „om rău şi primejdios".
Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care acesta o exercită asupra lui, şi nici tentaţiei îmbogăţirii.
Mai întâi, Ghiţă îşi ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează încă o slugă, pe Marţi, „un ungur înalt ca un brad".
însă din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie, proces analizat cu măiestrie de Slavici. Devine „de tot ursuz", „se aprindea pentru orişice lucru de nimic", „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci rădea cu hohot, încât îţi venea să te sperii de el, iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe bra”ţ. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana pe care o ocrotise până atunci, se poartă brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete că are familie şi copii, pentru că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările perso­najului: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeul'... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat are cocoaşe în spinare".
Datorită generozităţii Sămădăului, starea materială a lui Ghiţă devine tot mai înfloritoare, numai că omul începe să-şi piardă încrederea în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el. Cu toate acestea, înţelegerea dintre el şi Lică, marchează pentru Ghiţă începutul obişnuiţii cu răul. Îşi îndeamnă soţia să joace cu Lică, aruncând-o definitiv în braţele acestuia, distruge imaginea pe care ceilalţi o aveau despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaş şi în uciderea unei femei şi a unui copil. Reţinut de poliţie, lui Ghiţă i se dă drumul acasă numai pe „chezăşie". Axa vieţii lui morale se frânge şi, într-o scenă de un patetism sfâşietor, îi cere iertare Anei: „- Iartă-mă, Ano! îi zise el. Iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului...". în alt rând, sărutând pe unul dintre copii, le spune: „Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveţi, cum avuseseră părinţii voştri, un tată om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos".
Prin faptul că jură strâmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiţă devine complice la crimă. Hotărăşte totuşi să-1 dea în vileag pe Lică, cu ajutorul lui Pintea. Nu este sincer însă nici cu Pintea şi acest lucru îi va aduce pieirea. Îi va oferi dovezi jandarmului despre vinovăţia lui Lică, numai după ce îşi va putea opri jumătate din sumele aduse de acesta. De fapt, greşeala lui Ghiţă este că nu reuşeşte să fie onest până la capăt nici faţă de Lică, nici faţă
de Pintea. Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit ele furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui, drept momeală, în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul moment că se va produce o minune şi că soţia va rezista influenţei malefice a acestuia. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă, care se înstrăinase de ea şi de întreaga familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruieşte lui Lică deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e „om", pe când Ghiţă „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti!'. Dându-şi seama că soţia 1-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică. Iar Lică, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. „Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor săvârşite".
Un incendiu teribil mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea de Paşti şi singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii, fiinţele cu adevărat morale şi inocente din carte. Nuvela se încheie în mod simetric cu începutul, prin vorbeie bătrânei care pune întâmplările pe seama destinului necruţător: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dată".
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor.
Ghiţă este cel mai complex personaj din nuve­listica lui Slavici, al cărui destin ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. Complexitatea şi „capacitatea de a ne surprinde în mod convingător" fac din Ghiţă un personaj „rotund". Personajul evoluează de la tipicitate, sub determinare socială (cârciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologică şi morală. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufleteşti şi ezitări. Ezită între cele două căi simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, liniştea colibei) şi de Lică (bogăţia, atracţia malefică a banilor), sau în termino­logie romantică: îngerul şi demonul. Se arată slab în faţa tentaţiilor şi sfârşeşte tragic.
Lică rămâne egal cu sine, un om rău şi primejdios. în schimb, Ana suferă transformări interioare, care îi oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.
Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, con­semnându-le gesturile, limbajul, prezentând relaţiile dintre ele (caracterizare indirectă). De asemenea, realizează portrete sugestive (caracterizare directă); detaliile fizice relevă trăsături morale sau statutul social (de exemplu, portretul Sămădăului). Mijloacele de investigaţie psihologică sunt: scenele dialogate, monologul interior de factură tradiţională şi acela realizat în stil indirect liber, notaţia gesticii, a mimicii şi a tonului vocii.
Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe.
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea iniţială are, pe lângă rolul obişnuit de fixare a coordonatelor spaţiale şi temporale, funcţie simbolică şi de anticipare. Naraţiunea obiectivă îşi realizează funcţia de re­prezentare a realităţii prin absenţa mărcilor subiecti­vităţii, prin impresia de stil cenuşiu. Alături de funcţia esenţială de reprezentare, în roman apare şi funcţia epică de interpretare / semnificare. Dialogul contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor, susţine veri­dicitatea relaţiilor dintre personaje şi concentrarea epică. Monologul interior, de factură tradiţională, monologul interior adresat, stilul indirect liber sunt principalele mijloace de investigare psihologică a personajului principal.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. înţelesul clasic-moralizator al nuvelei este susţinut prin zicale şi proverbe populare sau prin replicile-sentinţe rostite de bătrână la începutul şi la sfârşitul nuvelei.
CONCLUZIE
Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, deoarece are toate trăsăturile acestei specii literare: analizează conflictul interior al personajului principal, urmăreşte procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie şi urmăreşte degradarea morala a acestuia produsă de ispita îmbogăţirii.

Limba si literatura romana - variante rezolvate - Subiectul I

Limba si literatura romana - variante rezolvate - Subiectul II

Limba si literatura romana - variante rezolvate - Subiectul III

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]