Rolul stilistic al verbelor. Subiectul al II- lea
Iată câteva modele de subiecte în care putem întâlni cerințe ale subiectului II în care se cere evidențierea rolului stilistic al diferitor tipuri de verbe, timpuri, interogații retorice etc
| Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul următor, evidențiind rolul stilistic al verbelor la indicativ, timpul prezent - rezolvare |
| Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind rolul stilistic al verbelor la imperfect - rezolvare |
| Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind rolul stilistic al interogațiilor retorice |
| Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile titlului următor, atât la nivel stilistic, cât și la nivel structural - rezolvare |
| Comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul dat, evidențiind rolul expresiv al utilizării imperfectului |
| Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind rolul expresiv al alternanței timpurilor verbale |
| Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile fragmentului dat, evidențiind rolul stilistic al verbelor la imperativ în relație cu cele la indicativ prezent |
Cuprins:
- Valori stilistice ale modurilor și timpurilor verbale
Prezentul Imperfectul Perfectul Perfectul simplu Perfectul compus Mai-mult-ca-perfectul Viitorul- Subiecte rezolvate
Valori stilistice ale modurilor și timpurilor verbale
|
1.Prezentul exemplu: eu alerg tu alergi el/ea aleargă noi alergăm voi alergați ei/ele aleargă Prezentul:
|
1.Prezentul narativ - propune o perspectivă sincronă, în care timpul narării și timpul evenimentelor narate se suprapun; - acțiunea este dinamizată, iar cititorul are sentimentul participării directe la evenimentele istorisite; - se creează impresia că evenimentele sunt relatate pe măsură ce acestea se desfășoară |
Ex.: Exploziile se succed organizat. Unele le aud la câțiva pași, altele în mine. (Camil Petrescu) Ex.: Omul se scoală, trezește copiii, înhamă caii și umblă de acolo până colo prin curte. (M. Preda) Ex.: El zboară, gând purtat de dor/ Pân′piere totul, totul. (M. Eminescu) |
|
2.Prezentul istoric/ dramatic - plasează evenimente trecute în prezentul naratorului și al cititorului - figura și faptele eroului sunt aduse în lumina prezentului, în timp ce adversarii și faptele lor sunt împinse în penumbra trecutului |
Ex.: Mihai se grăbește, trece Dunărea, își îndeamnă oștile (…) Dar Hassan-Pașa fugea înspăimântat. (N. Bălcescu) Ex.: Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare (M. Eminescu) |
|
|
3.Prezentul etern/ atemporal - evidențiază eternitatea unor entități precum: Natura, Divinitatea, Creația, Arta, Iubirea, Libertatea etc. |
Ex.: - Ce mi-i vremea, când de veacuri/ Stele-mi scânteie pe lacuri (M. Eminescu) Ex.: Numai poetul,/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor,/ Trece peste nemărginirea timpului (M. E.) |
|
|
4. Prezentul gnomic - conferă enunțurilor un grad ridicat de generalitate; - este specific proverbelor, zicătorilor, maximelor, aforismelor, meditațiilro filozofice, cugetărilor diverse asupra condiției umane, asupra raportului om-lume, creație-creator etc. |
Ex.: Psihologia arată că au o tendință de stabilizare stările sufletești repetate și că, menținute cu voință, duc la o adevărată nevroză. (C. Petrescu) Ex.: Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate. (M. Eminescu) |
|
|
5. Prezentul liric - realizează un decupaj în fluxul temporal continuu, exprimând intensitatea trăirii într-o durată concentrată; - exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul; - accentuează opoziția între perspectivele temporale, valorificând prezentul, în contrast cu trecutul sau cu viitorul |
Ex.: Ochii mei nălțam visători la steaua / Singurătății. / Când deodată tu răsăriși în cale-mi,/ (…) Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,/ Ori ca Hercul înveninat de haina-i;/ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/ Apele mării. (M. Eminescu) |
|
|
6. Prezentul evocativ - are o valoare durativă, propunând deschiderea trecutului spre prezentul narării |
Ex.: De-atunci negura neagră se desface în fâșii/ De-atunci răsare lumea, lună, soare și stihii. (M.E.) Ex.: De-atâtea nopți aud plouând (G. Bacovia) Ex.: Unul se zbate de mic, învață, își umple plămânul de oftică și altuia îi pică moștenirea de-a gata. (G. Călinescu) |
|
|
7. Prezentul anticipativ - impune o perspectivă orientată spre viitor; - exprimă certitudinea naratorului/ a eului liric în ceea ce privește înfăptuirea evenimentelor |
Ex.: Aștept să-mi apună ziua/ și zarea mea pleoapa să-și închidă,/ mi-aștept amurgul, noaptea și durerea. (L. Blaga) |
|
|
8. Prezentul iterativ - subliniează caracterul repetabil al unor acțiuni |
Ex.: Decor de negru funerar…/ În parc ninsoarea cade iar… (G. Bacovia) Ex.: Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. (M. Eminescu) |
|
|
2.Imperfectul - timp simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune plasată în trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbitorul. exemplu: eu alergam tu alergai el/ea alerga noi alergam voi alergați ei/ele alergau
Imperfectul arata o actiune desfasurata de-a lungul unei perioade de timp trecute, simultana cu alta actiune trecuta. |
1.Imperfectul narativ/ evocativ - exprimă o acțiune începută, dar neterminată, o acțiune care se continuă; asistăm astfel la dilatarea timpului; |
Ex.: Boierii (…), fără arme, cădeau făr-a se mai împotrivi. Cei mai bătrâni mureau făcându-și cruce. (C. Negruzzi) |
|
Valori stilistice( roluri):este timpul naratiunii -poate avea valoare de imperfect narativ sau descriptive -valoare interativa, -valoare de conditional perfect sau de -optativ Ca timp al povestirii, imperfectul este si indicele trecerii de la realitate la imaginar (In vis se facea ca erai imparat.). |
Ex.: Pe atunci priveam norii ore in sir. Se intalneau zilnic. Daca taceai , filozof ramaneai. Voiam sa stiu ce mai faceti. |
|
|
2.Imperfectul descriptiv -actualizează în imagini plastice o realitate trecută, situând-o într-o durată nedeterminată |
Ex.: În această obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nicio casă nu era prea înaltă și aproape niciuna nu avea cat superior. (N. Stănescu) |
|
|
3.Imperfectul oniric - situează lumea narată într-un timp imaginar, în vis; -evenimentele, stările și trăirile eului liric au caracter ireal |
Ex.: Se făcea că era neapărat necesar s-ajungem pe muntele Ararat. (L. Dimov) |
|
|
4.Imperfectul anticipativ - realizează trecerea de la real la ireal |
Ex.: Tu erai piatra, tu erai norul,/ tu erai vulturul, tu erai ora. (N. Stănescu) |
|
|
3. Perfect - timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut Perfectul simplu exemplu: eu alergai tu alergași eu/ea alergă noi alergarăm voi alergarăți ei/ele alergară Perfectul simplu se mai intrebuinteaza in vorbirea curenta regionala. |
-perfectul simplu exprima rapiditatea cu care s-a petrecut o actiune si faptul ca ea s-a incheiat inaintea prezentului. 1.Perfectul simplu narativ -situează evenimentele într-un trecut recent, apropiat de timpul vorbirii; -subliniază derularea rapidă a evenimentelor -perfectul simplu este utilizat in naratiuni in care miscarile/ actiunile personajelor se produc rapid sau de la sine sau cand este introdusa o replica a unui personaj , in dialog -poate exprima ironia (Ca bine mai zisesi!) sau reprosul (Venisi si tu , in sfarsit!). |
Ex.: Se aplecă, luă în mâini un bulgăre și-l sfărâmă între degete cu o plăcere înfricoșată. (L. Rebreanu) Ex.: Moromete se așeză pe piatra albă de hotar și își luă capul în mâini. (M. Preda) -As pofti o salata din Gradina Ursului – zise imparatul
|
|
2. Perfectul simplu descriptiv - conferă descrierii ritm rapid; - conferă vivacitate imaginilor descriptive |
Ex.: Deodată se făcu rece și începu să bată vântul. Ploaia începu să cază în stropi mari. (I. Slavici) |
|
|
4.Perfectul compus -exprima o actiune realizata in trecut si incheiata in momentul relatarii ei, avand de obicei valoare absoluta (Am citit cartea) exemplu: eu am alergat tu ai alergat el/ea a alergat noi am alergat voi ați alergat ei/ele au alergat |
-plasează evenimentele într-un trecut îndepărtat; - are rol de narare a unor evenimente trecute; - delimitează planul naratorului de cel al personajelor; - situat la finalul textului, poate avea un rol rezumativ sau concluziv
|
Ex.: Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. (L. Rebreanu) Ex.: În noaptea asta, cătră zori, a avut cel dintâi semn, în vis, care a împuns-o în inimă și a tulburat-o și mai mult. (M. Sadoveanu) Ex.: Am râs. Am vorbit. Am plătit. / Pe cer răsăreau stelele de jucărie. (A. Mușina)
|
|
5.Mai-mult- ca-perfectul exemplu: eu alergasem tu alergaseși el/ea alergase noi alergaserăm voi alergaserăți ei/ele alergaseră |
1.Mai-mult-ca-perfectul încadrării - realizează diferența dintre un trecut îndepărtat și timpul povestirii și al receptării |
Ex.: Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa. (C. Negruzzi) |
|
2.Mai-mult-ca-perfectul narativ - prezintă derularea evenimentelor trecute; - întrerupe seria evenimentelor pentru a introduce un enunț/ o secvență retrospectivă |
Ex.: Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. Cât ajunseseră acasă, Paraschiv (…) se dăduse jos din căruță, lăsase pe alții sp deshame și să dea jos uneltele, iar el se întinsese pe prispă. (M. Preda) |
|
|
6.Viitorul exemplu: eu voi alerga tu vei alerga el/ea va alerga noi vom alerga voi veți alerga ei/ele vor alerga |
- proiectează evenimente în viitor; - creează o perspectivă vizionară, un plan al dorinței sau al anticipării profetice, al presimțirilor neliniștite |
Ex.: Când astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? (C. Negruzzi) Ex.: Patru evanghelii scrie-vom despre căderea frunzei în toamnă. (N. Stănescu) |
- Modul conjunctiv
|
Prezent eu să alerg tu să alergi el/ea să alerge noi să așergăm voi să alergați ei/ele să alerge |
Perfect eu să fi alergat tu să fi alergat el/ea să fi alrgat noi să fi alergat voi să fi alergat ei/ele să fi alergat |
-exprimă acțiuni plasate în viitor, posibile, probabile; nu avem certitudinea că ele se vor realiza; -accentuează anumite trăiri ale naratorului/ eului liric: incertitudinea, ezitarea, aproximația, dorința. protestul, indignarea etc. |
Ex.: Moromete îi spuse, fără multă vorbă, că s-a terminat și cu istoria lui cu studiile, să stea acasă și să pună mâna pe sapă. (M. Preda) Ex.: …dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic. (I. L. Caragiale) |
- Modul condițional-optativ
|
Prezent eu aș alerga tu ai alerga el/ea ar alerga noi am alerga voi ați alerga ei/ele ar alerga |
Perfect eu aș fi alergat tu ai fi alergat el/ea ar fi alergat noi am fi alergat voi ați fi alergat ei/ele ar fi alergat |
-exprimă acțiuni posibile, realizabile sau irealizabile; -poate exprima condiția, dorința sau subliniază faptul că acțiunea verbului este posibilă, realizabilă; -poate sublinia uimirea, indignarea sau amenințarea, rugămintea etc. |
Ex.: Aș fi putut să spun și eu un cuvânt. (M. Vișniec) Ex.: Din contră, doamnă, aș dori, te-aș ruga să fii bună a-mi acorda o prelungire de termen. (N. Stănescu) |
- Modul imperativ
|
Aleargă! Alergați! |
-are rol de teatralizare și rol de dinamizare a discursului personajelor; -exprimă un ordin, o poruncă, un îndemn, o rugăminte etc. |
Ex.: Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,/ Nu mai visa zadarnic, e prea târziu acum! (I Pillat) |
- Modul infinitiv
|
a alerga |
-numește, în chip general, abstract, acțiunea, procesul sau starea |
Ex.: Războiul dădu lui Felix, peste câțiva ani, prilejul de a se afirma încă de tânăr. (G. Călinescu) |
- Modul gerunziu
|
alergând |
-exprimă o acțiune începută și neîncheiată, o acțiune în desfășurare; -creează imagini dinamice; -poate avea valoare stilistică de epitet |
Ex.: Măicuță bătrână/ Cu brâul de lână,/ Din ochi lăcrimând,/ Pe câmpi alergând,/ Pe toți întrebând (…) (Miorița) Ex.: Ruxanda ieși tremurândă și galbănă,răzemându-se de părete. (C. Negruzzi) |
- Modul participiu
|
alergat alergată alergați alergate |
-prezintă o acțiune încheiată sau rezultatul acesteia; -când are valoare adjectivală poate contribui la construirea epitetului/ a metaforei etc. |
Ex.: Casa lui moș Costache era leproasă, înnegrită. (G. Călinescu) Ex.: Umanitatea înfometată, iradiată, atomizată,/e prea ocupată. (M. Ursachi) |
- Modul supin
|
de alergat pentru alergat |
-exprimă în chip general, abstract, acțiunea, procesul sau starea văzute ca probabilitate; -poate intra în alcătuirea metaforei, a epitetului etc. |
Ex.: Iar Manea ofta/ Și se apuca/ Zidul de zidit,/ Visul de-mplinit. (Monastirea Argeșului) |
Valori stilistice ale timpurilor verbale: recapitulare, definiții, exemple
Recapitulare:
Timpul prezent este un timp verbal simplu (indicativ, conjuctiv) sau compus (condițional-optativ) care arată că acțiunea exprimată de verb se petrece în momentul vorbirii.
Tipuri de prezent:
- propriu-zis: Andrei citește.
- gnomic sau etern (acțiunea se petrece permanent): Soarele apune.
- interativ (acțiunea are loc la intervale regulate de timp): Manâncă din două în două ore.
OBSERVAȚII:
1. formarea indicativului prezent este mai complicată decât a altor timpuri simple, deoarece la fiecare conjugare se deosebesc mai multe grupe. În general, structura prezentului indicativ este următoarea: radical, sufix, desinență (eu creez, tu creezi, el creează, noi creăm, voi creați, ei creează).
2. La modul conjuctiv, prezentul este un timp simplu (să plec);
3. La modul conțional-optativ, din punct de vedere formal, prezentul este un timp compus din auxiliarul (a avea) și infinitivul prezent al verbului de conjugat (aș pleca)
Modul indicativ - mod personal și predicativ care arată că acțiunea este reală, sigură.
! Este singurul mod care are toate timpurile:
- prezent
| - prezent | citesc | |
| - trecut | a) imperfect: | citeam |
| b) perfect compus: | am citit | |
| c) perfect simplu: | citii | |
| d) mai mult ca perfect: | citisem | |
| - viitor | a)viitor: | voi citi |
| am să citesc; o să citesc | ||
| b) viitor anterior: | voi fi citit |
! Verbul la modul indicativ are funcția sintactică de predicat.
PREZENTUL
- presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;
- trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
- imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
- dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de autenticitate şi exactitate;
- are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
- prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul;
PREZENTUL este forma verbala care "dezvolta registrul sematic cel mai bogat, acoperind functional toate cele treiperspective temporale: trecut, prezent, viitor sau dezvoltand un sens pantemporal." (Dumitru Irimia)
1. prezentul narativ - propune o perspectiva sincronica, in care timpul nararii si timpul evenimentelor narate se suprapun;timpul lecturarii intra si el in rezonanta cu acest timp integrator, generand o temporalitate coincidenta, in care "scriitorul aduce timpul naratiunii in timpul cititorului" (D. Irimia);
ex: Exploziile se succed organizat.
-caracteristic naratiunii in simultaneitatea, prezentul narativ dinamizeaza actiunea, induce lectorului sentimentul participarii directe la evenimentele istorisite, creand iluzia ca acestea sunt relkatate pe masura ce se desfasoara;
ex: Omul se scoala, trezeste inhama caii si umbla de colo pana colo prin curte. (M. Preda)
- valori expresive multiple: "reliefarea, dramatismul. Rapiditatea, plasticitatea – dar si ruptura, evaluarea, surpriza" (R. Zafiu)
ex: El zboara, gand purtat de dor,
Pan"piere totul,totul; (M. Eminescu)
- in poezia epica si in creatia lirica in care viziunea poetica se intemeiaza pe un scenariu narativ, prezentul determina "anularea hotarelor semantic-temporale specifice" (D. Irimia) conferind un relief stilistic deosebit situatiei/evenimentului/experientei de cunoastere surprinse in desfasurare.
ex: Orele plutesc pe langa umarul tau,
sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.
2. prezentul istoric/dramatic - anuleaza opozitia categoriala prezent - trecut prin actualizarea unor evenimente anterioare in prezentul naratorului si, implicit, al lectorului;
-in alternanta cu verbe la timpuri trecute, produce "ierarhia planurilor de adancime, prin tehnica basoreliefului", aducand, figura si faptele eroului "in clara lumina a prezentului", in contrast cu adversarii lui si "actiunile coneze care sunt impinse in penumbra timpului" (T. Vianu)
- "Preferinta pentru perfectul simplu ca timp narativ in proza si pentru prezentul istoric in poezie este in secolul trecut, principala diferenta dintre norma narativa a prozei si cea a poeziei" (R. Zafiu).
ex: Mihnea incaleca, calul sau tropota,
Fuge ca vantul
(D. Bolintineranu)
3. prezentuletern/atemporal - "mijloc al potentarii retorice" (T. Vianu), prin care timpul naratiunii , timpul enuntarii si al receptarii se inscriu intr-un continuum temporal, fara inceput si fara sfarsit, perceput din persctiva cosmica sau metafizica;
- de-realizeaza categoria timpului (considerata irelevanta), exprimand conditia ontologica a unor entitati considerate atemporale: Divinitatea, Natura, Creatia, Arta, Iubirea, Libertatea etc;
- valoarea expresiva vizeaza inscrierea fenomenului intr-o perspectiva universala, incadrarea experientei individuale, a evenimentului particular intr-un tipar mitic; ca "modalitate stilistica a subordonarii faptelor la idee" (T. Vianu), prezentul etern are rol de relieferea unor categorii filosofice, a unor concepte etice, estetice sau cognitive, a unor valori umane considerate atemporale.
ex: Numai poetul,
Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului
(M. Eminescu)
4. prezentul gnomic/ pantemporal – are ca efect stilistic suspendarea opozitiilor temporale, conferind enunturilor o valoare omnitemporala si un grad mare de generalitate;
- este specific enunturilor sententioase autonome (proverbe, zicatori, maxime), meditatiile filozofice, cugetariile diverse asupra conditiei umane, asupra raportului om-lume, om-divinitate, fiinta creatoare-creatie etc;
- in plan semantic, imprima o dimensiune cognitiva textului si o valoare morala, general-umana, mesajului;
- in plan stilistic, valoarea expresiva e generata de concizia plastica a discursului si, fregvent, de valentele metaforice/metonimice ale verbelor la prezentul gnomic; in creatii neo/ postmoderniste, prezentul gnomic este asociat unor realitatii prozaice.
ex: Toata lumea se uita pe fereastra.
Citeste, spala, iubeste, moare
Si din cant in cand da fuga
Si se uita pe fereastra.
(M. Sorescu)
5. prezentul liric – realizeaza un decupaj in fluxul temporal continuu, exprimand intensitatea trairii intr-o durata concentrata;
- in planul semnificatiilor, presupunem constiinta limitelor ontice ale fiintei si asumarea conditiei existentiale; exprima – explicit sau implicit – dorinta de a da un sens duratei fragmentare, ori refuzul /neputinta "starii pe loc" etc.
- la nivelul stilistic prezentul liric accentueaza opozitia intre perspectivele temporale, valorizand " clipa cea repede ce ni s-a dat" in contrast cu trecutul sau cu viitorul.
ex: Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua/
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi
……………………………………
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu al stinge nu pot cu toate
Apele marii.
(M. Eminescu)
6. prezentul evocativ/ al reprezentarii fictionale – are o valoare durativa, propunand o perspectiva a unui trecut care se deschide spre prezentul nararii/al rostirii lirice si al lecturarii;
- semantizarea poetica a prezentului evocat determina anularea succesiunii lineare a doua durate pe care le "dizolva" intr-un flux temporal continuu;
- valoarea expresiva a prezentului evocativ rezida in deschiderea perspectivelor temporale si instalarea eului rostitor / a naratorului intr-o durata continua; dinamizeaza imaginile artistice/ actiunea, prin referentul temporal de aspect durativ.
ex: Sa ai noroc in viata, vorba Aurichii, asta e tot. Unul se zbate de mic, invata, isi umple plamanul de oftica si altuia ii pica mostenirea de-a gata. (G. Calinescu)
7. prezentul anticipativ /prosaectiv – impune o perspectiva orientata spre viitor;
- la nivelul semnificatiilor, prezentul anticipat al verbelor la modul indicativ exprima certitudinea naratorului/a eului liric si iminenta evenimentului, in vreme ce prezentul conjunctivului creeaza un orient de asteptare pe o coordonata a probabilitatii;
- inscrierea prezentului si a viitorului intr+o structura verbala a simultaneitatii determina in plan stilistic o dimensiune vizionara, o productie explicita in imaginar, in spatii ipotetice.
ex: Curgi in Himeria. Te-ntorci intreg si mut si-ti vine sa canti la trompets, […], ss-noti pe sub apa cu ochii deschisi, sa dispari intr-un nor sclipicios. (S. Popescu)
8. prezentul iteratic – reliefeaza caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau existenteale, al unor actiuni etc;
- este exprimat prin verbe cu sens iteratic sau prin verbe care primesc un asemenea continut semantic in contextul stilistic;
- valoarea stilistica interativa rezida in figurarea existentei ca succesiune de situatii repetabile, de ciclul inchis, de automatismele cotidiene, de actiuni repetitive.
ex: Iar acolo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate,
Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate (M. Eminescu)
Imperfectul - timp simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune plasată în trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbitorul.
FORMARE: de la radicalul verbului cu sufixele:
| -a | (pentru conjugarea I) |
| -ea | (pentru conjugarea II-a) |
| -ea și -a | (pentru conjugarea III-a) |
| -ea și -a | (pentru conjugarea IV-a) |
și desinențele:
| pers. I sg. -m; | pers. a II-a sg. -i; | pers. a III-a sg. ∅; |
| pers. I pl. -m; | pers. a II-a pl. -ți; | pers. a III-a pl. -u; |
La toate conjugările există omonime de formă la pers. I sg. și pers I pl. (eu cântam / mergeam / - noi cântam / mergeam).
Ex.: eu cream, tu creai, el crea, noi cream, voi creați, ei creau.
Imperfectul :
- timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de evenimente ale trecutului;
- arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
- exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului, a insistenţei;
- este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;
- poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
- prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;
- imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii; instituie o perspectivă subiectivă;
- imperfectul descriptiv conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului;
- este indice al trecerii de la realitate la imaginar în jocul de copii devine o strategie de a construi viziune poetică, de a întemeia lumi posibile şi de a imagina experienţe ipotetice ( posibile).
IMPERFECTUL "Valoarea stilistica a imperfectului, virtutea lui de a vraji miscarea il indica drept timpul propriu literaturii de amintiri, adica al aceleia care infatiseaza o succesiune de evenimente ale trecutului " (T. Vianu)
1. imperfectul narativ / evocativ opereaza o dubla deschidere temporala: timpul naratiunii este prelungit spre timpul istorisirii si spre cel al lecturarii, iar prezentul scriitorului si al cititorului se deschide spre referentul temporal trecut, spre "contemporaneitatea" evenimentelor si a eroilor;
- are o functie dinamic - evocativa: ca " timp al evocarii concrete […] si imagine vie a miscarii" (T. Vianu), proiecteaza un eveniment, un un proces sau o stare intr-o durata nedeterminata si instituie o perspectiva subiectiva, un punct de vedete al naratorului/al personajului/al eului liric;
- cand este utilizat in poezie, imperfectul devine "timpul narativitatii subiective , evocatoare, lirice, impresioniste" (D.Irimia) ; impune planuri referential al unei experiente ontologice sau gnoseologice progresive, ori perspectiva interioara a eului rostitor; "efectul obtinut poate fi de uniformizare, de incompletitudine, dar si de ritualizare sau simbolizare" (R. Zafiu)
- in poezia populara – epica sau lirica – valoarea expresiva este conferita, frecvent, de situarea intr-o durata indeterminata, specifica timpului baladesc, mitic; la final de vers, verbele la imperfect genereaza monorima.
ex: El asculta tremurator
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda in mare
(M. Eminescu)
2. imperfectul descriptiv actualizeaza in imagini plastice o realitate trecuta situand-o intr-o durata indeterminata;
- accentueaza viziunea auctoriala subiectiva si in acelasi timp imprima reprezentarii actualizatoare o perspectiva progresiva;
- functia descriptiv – evocativa se realizeaza prin aspectul imperfectiv al verbului care confera descrierii (lirice sau inserate in textul narativ) un caracter dinamic, in opozitie cu "decupajul" static determinat d utilizarea prezentului (" Astfel – chiar cand este exclusiv descriptiv, imperfectul construieste o potentialitate narativa"- R Zafiu).
ex: Ea era frumoasa ca umbra unei idei,
a piele de copil mirosea spinarea ei,
(N. Stanescu)
3. imperfectul iterativ – converteste capacitatea specifica imperfectului de "a prelungi durata actiunii" ( F. Brunetiere) in posibilitate de a exprima fluxul temporal a inlantuire duratelor circulare, a situatiilor repetabile;
- valoarea expresiva a imperfectului a unor verbe cu sens iterativ (sau a verbelor care primesc conotatii echivalente prin determinarii adverbiale/substantivale etc.) rezita in forta cu care exprima, sugereaza o dubla inscriere a fiintei intr-un continuum temporal si intr-un tipar repetabil al existentei.
ex: Partea dezagreabila era ca urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta ni se comunica simplu de catre cei imbufnati si initiati sumar […] imi repetam necontenit, ca idiotizat:" N-as fi crezut-o niciodata in stare sa faca asta…" (Camil Petrescu)
4. imperfectul oniric – situeaza lumea narata intr-un timp imaginar de grad secund (durata fictionara exterioara): " Este timpul la care se povestesc visele sau cosmarurile…" (U. Eco)
- functia stilistica este acea de a institui un plan al imaginarului oniric si de a semnala caracterul ireal al succesiunii de evenimente sau de stari si trairii lirice.
ex: Se facea ca la o curte verde in paraclisul patimilor rele cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine slujeau pentru cea din urma oara vecernia… (Mateiu Caragiale)
5. imperfectul anticipativ – modifica aspectul imperfectiv, dezvoltand sensul de prezent si ambiguizand relatia dintre real si ireal; "devierea" de norma specifica uzului transforma acest timp intr-un "izvor de misterioase treiteti", fiindca "in clipa insasi in care ne evoca actiuni reale sau posibile, le face iluzorii si lre nimiceste in trecut" (M. Proust)
- rolul stilistic de "indice al trecerii de la realitate la imaginar in jocurile de copii" (I. Coteanu), devine o strategie discursiva prin care se construiesc premise ale viziunii poetice, se intemeiaza lumi posibile, se imagineaza experiente ipotetice.
ex: … incepu vechiul joc de-a imaginile: incerca sa aduca la suprafata imagini cat mai vechi, cat mai departate, sa le mareasca, sa le dea viata […] si nu era deloc usor, pentru ca trebuia sa fie tot timpul atent…
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dandu-se tuturora.
(N. Stanescu)
Perfectul - timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut.
Au timpul perfect modurile:
INDICATIV:
1. PERFECT COMPUS:
- exprimă o acțiune săvârșită și încheiată în trecut;
- formare: auxiliarul a avea la indicativ prezent (am, ai, a, am, ați, au) și participiul verbului de conjugat (plecat).
⇒ am plecat, ai plecat, a plecat, am plecat, ați plecat, au plecat.
Poate fi folosit și cu formă inversă, când auxiliarul este așezat după participiu (plecat-am, plecat-ai etc.)
2. PERFECT SIMPLU:
- exprimă tot a acțiune săvârșită și încheiată în trecut, indiferent dacă acțiunea este recentă sau îndepărtată;
- formare: radicalul verbului, sufixe și desinențe.
- sufixe: -a (conj. I), -u (conj. II-a), -se, -u (conj. III-a), -se, -u (conj. IV-a).
- desinențe personale: singular: -i, -și, -∅; plural: -răm, -răți, -ră
⇒ cântai, cântași, cântă, cântarăm, cântarăți, cântară.
CONJUNCTIV: să fi mers
CONDIȚIONAL OPTATIV: aș fi citit
INFINITIV: a fi citit
PREZUMTIV: vom fi plecat
NARATIV :
- - situează evenimentul într-un trecut recent;
- - arată caracterul punctual al acţiunii;
- - reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;
- - situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o
- schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;
- - este un timp specific scrierilor istorice;
- - sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;
DESCRIPTIV :
- - presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă narativ al acţiunii;
- - oferă vivacitate imaginilor.
PERFECTUL SIMPLU "putin frecvent in limba literara comuna, este, in stilul beletristic un al doilea timp al narativitatii" (T. Vianu)
1. perfectul simplu narativ exprima o durata absoluta, de mare concentrare epica, situand prim planul evenimentelor/al momentelor relatate, al starilor enuntate intr-un trecut recent, apropiat de timpul nararii;
- este timpul naratiunii ulterioare, timp al "narativitatii obiective, descriptive neutre, epice; miscarea construita prin perfectul simplu este rapida si fara durata" (D. Irimia)
- functia stilistica principala este determinata de caracterul inchis (aspect perfect) si de caracterul punctual (aspectul momentan) al actiunii/al starii; poate marca stilistic perspectiva dublu inchisa asupra actiunii – momentul initial si cel final – sau numai inceputul acesteia; reliefeaza derularea rapida a evenimentelor ori valoarea momentana unei stari;
- situarea in finalul textului in care predomina al timp narativ – imperfectul sau prezentul – provoaca o schimbare de ritm narativ, avand rolul de accelerare brusca a relatarii;
ex: Se apleaca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. (L. Rebreanu)
2. perfectul simplu descriptiv presupune o deviere expresiva de la caracter al acestui timp verbal;utilizarea atipica situeaza secventa descriptiva in prim-plan, in relatie contrastiva cu planul de adancime in care se scriu in mod obisnuit verbe la imperfect;
– functia dinamica specifica perfectului simplu confera vivacitatea imaginilor descriptive, organizand elementele intr-o succesiune alerta; descrierea de acest tip are caracter livresc;
ex: Deodata se facu rece si incepu sa bata vantul [,,,] Ploaia incepu sa cada in stropi mari, tunetele incepura sa rasune de-a lungul vaii cu cu niste zguduituri mai puternice si mai puternice. (I. Slavici)
- înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;
- poate avea rol de evocare, marcat de indicia i subiectivităţii;
- delimitează planul naratorului de planul personajelor;
- folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
- poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia;
- creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
- prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări cinematografice, rapide, dinamice, fără oprire;
- evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia unui joc al destinului.
PERFECTUL COMPUS "convertit in timp narativ, prin caracterul perfectiv al temporalitatii sale, […] fixeaza intr-o perspectiva de anterioritate ireversibila incheierea implacabila a unor procese situate in succesivitatea." (D. Irimia)
Perfectul compus inscrie evenimentele narate, procesele, starile sau experientele lirice intr-o durata trecuta inchisa, intr-un interval de timp anterior timpului enuntarii;
- functia stilistica principala este aceea de a crea un decupaj in fluxul duratei, delimitand o secventa de temporalitate situata in anterioritatea imediata a prezentului sau, dimpotriva, intr-un trecut foarte indepartat cum este cel al basmului; din perspectiva momentului enuntarii, acest trecut ireversibil este prezentat ca actiune incheiata, ca rezultat al unui proces sau ca un efect al unei stari; are rol de narare a unor evenimente trecute istorisite in succesiune cronologica sau rol de evocare marcata de indici ai subiectivitatii (formele inversate, de exemplu): "O actiune trecuta ale carei ecouri sunt inca vii in sufletul nostru e exprimam prin perfect simplu" (I. Iordan) ;
- alta functie stilistica este delimitarea planului naratorului (a carui obiectivitate poate fi exprimata prin perfectul simplu) de planul personajelor, marcat subiectiv prin perfectul compus;
- situarea in finalul textului/ al episodului narativ (in contrast cu timpul narativ principal – prezentul, perfectul simplu sau imperfectul), poate avea un rol rezumativ sau conclusiv, reliefand astfel caracterul ireversibil al evenimentelor;
- forma invechita a perfectului compus (avand doua auxiliare : "eu l-am fost zarit") este o marca a registrului stilistic arhaic.
ex: Pe trei covoare de racoare
Lin adormi, torcand verdeata,
Cand eunucul lui batran,
Veni s-o-imbie cu dulceata:
- Enigel, Enigel,
Ti-am adus dulceata, iaca,
(I. Barbu)
Mai mult ca perfect - timp al modului indicativ care exprimă o acțiune încheiată înaintea altei acțiuni săvârșite în trecut.
| Sufix propriu -se: | se adaugă la tema perfectului simplu |
| Desinențe: | sg: | -m | (plecasem) |
| -și | (plecaseși) | ||
| -Ø | (plecase) | ||
| pl: | -răm | (plecaserăm) | |
| -răți | (plecaserăți) | ||
| -ră | (plecaseră) |
MAI-MULT-CA-PERFECTUL "stabileste cadrul temporal, limita de la care urmeaza a se desfasura episodul respectiv" "aceasta necontenita raportare la evenimente anterioare realezeaza ceea ce s-ar putea numi stilul naratiunii, adica acel mod de prezentare a faptelor care pune viu in lumina succesiunea lor, legatura lor dupa ordinea temporala" (T. Vianu)
1. mai-mult-ca-perfectul incadrarii cataforic – situat in incipit, deschide seria de evenimente prin evocarea unor circumstante propriu-zise;schiteaza fundalul evenimentelor care urmeaza a fi narate;
- - ca strategie discursiva este utilizat cu precadere in proza traditionala,marcand succesiunea cronologica a evenimentelor, organizate pe doua planuri:un plan secund, al anterioritatii (dominat de mai-mult-ca-perfectul verbelor) si un prim-plan al actualitatii (actiunea propriu-zisa relatata cu ajutorul verbelor la perfectul simplu/ campus, ori la prezentul narativ);
- - rolul stilistic este acela de a diferentia timpul diegetic – situat intr-un trecut indepartat – de timpul istorisirii si al receptarii, creand o tensiune narativa prin relatia contrastiva intre planul de adancime al relatarii sintetice/ al evocarii si prim-planul evenimential; in literatura sec. al-XX-lea este utilizat si ca mijloc stilistic de arhaicizare.
ex: In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahova, intre Busteni si Predeal. (C. Petrescu)
2. mai-mult-ca-perfectil narativ/ anaforic – intrerupe seria evenimentelor din prim-planul narativ pentru a insera un enunt / o secventa retrospectiva. (T. Vianu)
- valoarea expresiva este conferita de intreruperea fluxului temporal, de o dislocare semnificativa in ordinea cronologica a evenimentelor, a situatiilor sau a starilor comunicate; interferenta intre mai-mult-ca-perfectul si timpuri ce exprima ulterioritatea creeaza acronia narativa;
Rostul mai-mult-ca-perfectului se modifica la scriitorii mai noi, care nu vor sa exprime prin el anterioritatea cronologica, ci foarte deseori si anterioritatea cauzala. (T. Vianu)
Niciodata femeia aceasta nu ma iubise. Reluam tot ce a fost la Odobesti, la tara, si acum simteam ca acolo am avut dreptate, ca atunci vazusem limpede, ca seria ei aceea fusese. (C. Petrescu)
- formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;
- este timpul perspectivei;
- lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
- sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;
- arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
- artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului trăit, iar cu ele se începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficţiunii artistice.
VIITORUL "conform definitiilor clasice, o secventa de enunturi in care timpul verbelor e viitorul nu ar putea sa constituie o naratiune; in literatura el poate totusi deveni un timp al reprezentarii unei lumi posibile de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenta dintre categoriile real si ireal." (R. Zafiu)
1. viitorul cu functie narativa este o deviere expresiva conventionalizata, avand ca punct de referinta prezentul enuntarii pe care il prelungeste intr-o durata imaginara, progresia in ireal nu are o limita, poate conduce spre infinit;
- - proiectarea unei suite evenimentiale/a unei serii de textele poetice; strategiile discursive canonice sunt bazate pe cronologie directa (prezent-viitor) sau inversata (acronia), marcand in primul caz constiinta irealitatii, iar al doilea, iluzia iminentei unui viitor "ce va sa fie" (viitorul apare in incipit, instituind cadrul ireal, premisa a unei realitati fictionare care devine treptat o certitudine exprimata in final prin timpul prezent) ;
- - rolul stilistic principal este crearea unei perspective vizionare, reprezentarea unui plan interior al reveriei sau al dorintei, al anticiparii profetice ori al presimtirilor nelinistite; referentul iluzoriu, proiectat ca potentialitate sau ca realitate fictionala se construieste frecvent pe scenarii consacrate (calatoria initiatica, visulk de iubire, aspiratia spre ideal, apocalipsa) ;
- - formele inversate, cu auxiliarul postpus au rol de a accentua stilistic planul semantic al verbului prin topica marcata afectiv.
ex: Cu voia mariei-tale, zice Stroici, vedem ca mosia noastra o sa cada de isnoava in calcarea paganilor. Cand asta negura de turci va prada si va pustii tara, pe ce vei domni maria-ta? (C. Negruzzi)
2. viitorul colocvial (popular), diferentiat la nivelul graiului (Muntenia, Oltenia, Dobrogea: o sa plec; in restul zonelor, formele obtinute de la constructia standard a viitorului prin afereza primei consoane a auxiliarului:oi pleca, ii pleca etc) are o mare frecventa la nivelul limbii vorbite (stilul colocvial) ;
- valoarea expresiva rezida in marea incarcatura afectiva, in conotatiile dubitative si in aspectul modal care il apropie de conjunctiv; forma sa analitica mai complexa decat a viitorului literar accentueaza componenta durativa si incarca de un continut sufletesc divers; in literatura culta, utilizarea acestei forme nu mai marcheaza exclusiv registru stilistic oral si popular, ci si un regim liric, marcat subiectiv ori un regim familiar, deliberat prozaic.
ex: Eu am sa scriu "Romanul adolescentului miop". Dar am sa-l scriu ca un Jurnal al autorului. Cartea mea nu va fi un roman, ci comentarii, note, schite pentru roman. (M. Eliade)
3. Viitorul anterior construieste o succesiune de secvente anticipative situand starea sau evenimentul exprimat inaintea altei actiuni/ stari proiectate in viitor;
- absent in limba actuala, viitorul anterior confera discursului un caracter livresc si aparenta de vechime;
- in caz particular al constructiei diferentiate prin utilizarea gerunziului (vei fi fost/ vei fi fiind – considerata o forma a modului prezumtiv), valoarea stilistica este cea de exprimare a incertitudinii locutorului sau a unei posibilitati dezirabile, nesigure ori irealizabile;
ex: Pe unde, Doamne, vei mai fi fiind?
Ce viscol te-a inzapezit pe grind?
Cine te-a rastignit in nelumina?
Plangand ca botezatu-ne-ai cu vina, pe unde Doamne, vei mai fi fiind? (H. Badescu)
SUBIECTE REZOLVATE
Subiectul al II-lea (10 puncte)
1. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul următor, evidențiind rolul stilistic al verbelor la indicativ, timpul prezent:
| Cum seamăn eu cu tine, mare, La fel, mereu neliniştit, Închis din patru părţi de timpul, Din care nu e de ieşit. Mă zbat adânc, fără cruţare, Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc, Dar oricât aş lovi de tare Degeaba ţărmii mi-i lovesc. E-o luptă fără-asemănare, Sunt malurile prea de fier. Nici eu nu-s mulţumit, ca tine, Doar cu bucata mea de cer. |
Izbesc mereu, mereu mai aprig Şi fără să îngenunchez, Dar nu pot, nu, ieşi din vremea În care-ncep să-nnegurez. Mi-e dorul inima şi gândul Tot răni, la zbatere proscris, Dar încă lupt să nu stau numai În ţărmurile mele-nchis. Izbesc, izbesc întotdeauna Ca tine, tot mereu la fel. Şi mie timpul mi-a pus maluri Şi nu pot sa mai ies din el... |
Virgil Carianopol, În faţa mării
Posibil răspuns:
Poezia lui Virgil Carianopol, In fața mării, impresioneaza prin forța lirismului, ce susține tema condiției umane duale. Astfel, textul dobândeşte caracter confesiv, prin abundenta verbelor (mă zbat, ma trag) şi a pronumelor de persoana I și a ll-a (mi, tine), eul exprimându-şi direct sentimentele de incordare generate de dramatismul conditiei sale. Verbele la indicativ prezent (seaman, mă zbat, izbesc) dobândesc in text valoare de prezent etern, prin care se evidenţiază tensiunea interioară a eului liric. Acesta se aseamănă cu elemente ale naturii acvatice, marea find un dublu simbol: atât al schimbării neincetate prin mișcarea valurilor, cât şi al libertăţii şi eternității. Eul liric se percepe, astfel, pe sine ca pe o entitate duală: mereu neliniştit, nu mai pot să ies din el...
(122 de cuvinte)
2. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile textului următor, evidențiind rolul stilistic al verbelor la imperfect:
| Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită. Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere. Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită din a timpului curgătoare putere. Simţeam că pot adormi, visând stele locuite. Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare, aş fi putut împinge nopţile-ncremenite ca pe-o elice-naintând, spre soare. Şi numai sentimentul acesta îmi da fericire, numai gândul ca sunt şi că eşti. Sprijineam pe ţârâitul greerilor coviltire, sub care beam azurul decantat în ceşti. Şi când sfârşeam cuvintele, inventam altele. Şi când se-nsera cerul, inventam ceruri albastre, şi când orele se-verzeau ca smaraldele, ne bronzam la lumina dragostei noastre. |
Nichita Stănescu, La-nceputul serilor
Posibil răspuns:
Poezia La-nceputul serilor de Nichita Stanescu impresionează prin forța lirismului, ce susține tema timpului ireversibil care poate fi depășit prin iubire. Astfel, textul dobândește caracter confesiv, prin intermdiul pronumelor și verbelor de persoana I (sfârșeam), eul expunându-și direct concepția cosmogonică, prin care realul poate fi reinventat grație sentimentului (când sfârșeam cuvintele, inventam altele). Îndrăgostitul este dublat astfel de artist, creator al unui univers paralel. Verbele la imperfect (sprijineam, beam) creează impresia unei rememorări nostalgice a clipelor fericite trăite de îndrăgostiți etc.
(80 de cuvinte)
3. Comentează, în minimum 50 de cuvinte, semnificațiile titlului următor, atât la nivel stilistic, cât și la nivel structural:
| Într-o încăpere ca toate celelalte, Amenajată cu plafon zdravăn, Ne întrecem la sărituri în înălţime. Ştim precis Că nu poate sări nimeni Mai sus decât tavanul Să fie şi Dumnezeu. Asta din cauza gravitaţiei Care ne trage mereu în jos, Încă din cele mai vechi timpuri. Dar continuăm Cu o îndârjire diavolească Pentru că nu putem sta altfel Când avem în noi geniul înălţimii, Ca peştii zburători Dorul aripilor adevărate Zi şi noapte continuăm În plafonul nostru scund. Cel mai sprinten, Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi Şi stăpâneşte cel mai bine Legile avântului Ia şi cele mai multe pocnituri în cap. |
Marin Sorescu, Concurs
Posibil răspuns:
Încă din titlu, poetul anticipează tema textului - cea a condiției umane. Motivele centrale ale poeziei sunt exprimate metaforic (întrecerea, concursul, obstacolul etc.). Din punct de vedere structural, textul poetic este alcătuit din patru strofe inegale ca număr de versuri, fiecare având în centru o idee poetică.
Substantivul comun ''concurs'' devine în text o metaforă a condiției umane, aflată într-o permanentă căutare și întrecere cu sine însuși. Mesajul poetic este susținut de metafora ''nu poate sări nimeni/ Mai sus decât tavanul'', dar și de epitetele ''îndârjire diavolească'', ''dorul aripilor adevărate''. Toate acestea transpun ființa în ipostaza unei competiții continue, al cărei final e unul singur: ''Cel mai sprinten, ... Ia și cele mai multe pocnituri în cap''.
Vezi și:
Relatia dintre ideea poetica si mijloacele artistice
Imagini Artistice. Imaginile artistice dintr-un text la prima vedere
