Sinteze Biologie clasa IX-a pentru Bacalaureat

SINTEZA BIOLOGIE VEGETALA ȘI ANIMALĂ PENTRU BACALAUREAT
BIOLOGIE
CLASA a IX a
Semestrul I



BIOLOGIA


Biologia este ştiinţa care studiază vieţuitoarele ( bios-viaţă, logos-ştiinţă ).
Pentru a ne adapta la cerinţele societăţii moderne care pun accent pe protecţia mediului trebuie să
studiem vieţuitoarele şi legăturile acestora cu mediul.


CELULA


Termenul de celulă a fost introdus de către Robert Hooke în 1665 el a observat pereţii celulari ai unor celule de plută şi a crezut că pereţii sunt vii iar interiorul este gol. (cella – cămăruţă).
Studiul celulei s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea microscopiei ce a permis un stusiu mai aprofundat al componentelor celulare.

În secolul XIX a fost elaborată Teoria celulară, care are trei ipoteze:
1. Toate organismele vii sunt alcătuite din una sau mai multe celule.
2. Celulele reprezintă unitatea structurală și funcțională a lumii vii.
3. Celulele provin din alte celule vii prin procese de diviziune.

O definiție mai cuprinzătoare afirmă că Celula este unitatea structurală, funcţională şi genetică a tuturor organismelor vii. Vieţuitoarele pot fi unicelulare sau pluricelulare. Celulele au forme şi structuri
diferite în funcţie de locul şi rolul pe care îl au în organism. Sunt capabile să își păstreze integralitatea, să se autoconserve, autoregleze, să crească și să se dezvolte și să se autoreproducă.

Știința care studiază structura și ultrastructura celulelor se numește citologie, iar cea care studiază procesele biologice din interiorul celulei și modul cum funcționează componentele celulare se numește biologie celulară.
Există multe tipuri de celule clasificate în funcție de dimensiuni, formă, organizare internă, etc.

În funcţie de complexitatea structurală celulele se împart în: celule procariote şi celule eucariote.
Celulele procariote sunt celule simple lipsite de nucleu adevărat întâlnite la bacterii. Ele sunt alcătuite din: perete celular cu rol protector, membrană celulară care delimitează celula şi asigură legăturile cu mediu, citoplasmă în care se găsesc celelalte componente celulare şi au loc procese metabolice importante, nucleoid – o moleculă de ADN cu rol de coordonare a activităţii celulei, componente celulare: ribozomi, vacuole etc.


Celulele eucariote ( eu-adevărat, karion- nucleu) sunt celule cu nucleu adevărat şi structură complexă. Sunt întâlnite la majoritatea organismelor vii. Au două tipuri de componente: componente protoplasmatice (vii) şi componente neprotoplasmatice (nevii).


Structura şi ultrastructura celulei


Componentele protoplasmatice sunt: membrana celulară, citoplasma, nucleul, ribozomii, reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, centrul celular, lizozomi, mitocondriile, plastidele, cili, flageli.


Componentele neprotoplasmatice sunt: peretele celular, vacuolele, incluziunile ergastice. Celula este învelită şi protejată de: perete celular la plante, ciuperci, alge şi bacterii. Sub peretele celular se află membrana celulară care este formată dintr-un dublu strat de fosfolipide şi proteine, care îi dau o permeabilitate selectivă. În interiorul celulei se găseşte citoplasma fundamentală şi citoplasma structurată reprezentată de organitele celulare.

Citoplasma fundamentală este o soluţie cu consistenţă de gel, formată din apă, substanţe organice şi anorganice, care formează o reţea în care sunt suspendate celelalte componente celulare.

Citoplasma structurată cuprinde componente comune tuturor celulelor şi componente specifice unor anumite celule.

Ribozomii sunt componente celulare în care se sintetizează proteine. Conţin ARN ribozomal.

Reticulul endoplasmatic este o reţea de tuburi în interiorul citoplasmei care face legătura dintre nucleu şi exteriorul celulei.
Aparatul Golgi sau dictiozomii sunt un teanc de cisterne turtite din care se desprind vezicule. Au rol de secreţie a substanţelor şi membranelor în celulă.

Mitocondriile sunt componente celulare mărginite de o membrană dublă. Membrana internă este pliată formând criste transversale. Pe aceste pliuri se găsesc enzime care descompun substanţele în prezenţa oxigenului producând energia necesară celulei. Sunt considerate „centralele energetice” ale
celulei, în care are loc respiraţia celulară.


Plastidele sunt componente specifice celulelor vegetale. Există plastide cu rol de depozitare a substanţelor de rezervă ( amidon) – leucoplaste, plastide ce conţin coloranţi – cromoplaste, care dau culoare florilor sau fructelor şi plastide ce conţin clorofilă – cloroplaste în care se desfăşoară fotosinteza.

Fotosinteza are două faze: o fază de lumină în care energia luminoasă este absorbită de clorofilă şi este folosită la descompunerea moleculei de apă rezultând oxigen ce se va degaja în atmosferă, protoni -Hşi
electroni  e- care vor fi folosiţi în faza de întuneric într-un complex de reacţii numit ciclul Calvin în care CO2 va fi transformat în glucoză. Ecuaţia generală a fotosintezei este următoarea:
6CO2 + 6H2O → C6C12O6 + 6O2


Centrul celular produce fusul de diviziune care permite împărţirea în mod egal a materialului genetic în timpul diviziunii celulare.
Lizozomii sunt vacuole cu enzime hidrolitice în care se realizează digestia intracelulară.

Cilii şi flagelii sunt organite cu rol de mişcare întâlnite la unele organisme unicelulare, la majoritatea celulelor reproducătoare masculine şi la unele celule de la pluricelulare.

Vacuolele sunt componente specifice plantelor în care se depozitează apă şi săruri minerale.

Incluziunile ergastice sunt depozite temporare de substanţe organice sau anorganice.

Nucleul este component fundamental al celulei. Nucleul este delimitat de o membrană dublă cu pori, conţine nucleoplasmă şi unul sau mai mulţi nucleoli. Nucleolii sunt zone în care se sintetizează ribozomi, care vor fi transportaţi în citoplasmă prin porii membranei. Nucleoplasma conţine cromatinao reţea de filamente formate din ADN, ARN şi proteine. Cromatina dă naştere în timpul diviziunii cromozomilor, care au formă şi structură diferită pentru fiecare specie. Cromozomii în timpul diviziunii sunt formaţi din două molecule de ADN identice care s-au format prin procesul de replicaţie la începutul diviziunii. În structura chimică a ADN este codificată întreaga informaţie genetică a organismului, care trebuie transmisă identic la celulele nou formate prin diviziune sau la noile organisme, astfel încât să se păstreze zestrea genetică a speciei sau individului respectiv neschimbată. În acest scop au apărut mecanisme complicate de împărţire exactă a cantităţii de material genetic şi mecanisme de reparare a modificărilor care apar în structura ADN datorită mutaţiilor.


DIVIZIUNEA CELULARĂ


Diviziunea celulară este procesul de înmulţire a celulelor, prin care se asigură creşterea şi dezvoltarea organismelor, repararea ţesuturilor deteriorate, înlocuirea celulelor moarte, formarea celulelor reproducătoare.

În lumea vie există două tipuri de diviziune: diviziunea directă întâlnită la bacterii, leucocite, celule tumorale, care se împart în două fără transformări notabile la nivel structural, ci formează un perete despărţitor la mijlocul celulei sau se strangulează la mijloc dând naştere celor două celule fiice.

Diviziunea indirectă este specifică celulelor cu structură complexă. Acest tip de diviziune se desfăşoară în mai multe faze şi presupune transformări în structura nucleului şi a restului celulei.
Diviziunea indirectă poate fi de două feluri: mitotică (mitoza),prin care se formează celule cu aceeaşi cantitate de ADN ca şi celulele mamă şi meiotică (meioza), prin care se formează celulele reproducătoare care au jumătate din cantitatea de ADN a celulelor mamă.

Mitoza se desfăşoară în celulele corpului care au 2n cromozomi ( n- numărul de cromozomi moşteniţi de la un părinte) şi duce la formarea de celule cu 2n cromozomi. Perioada dintre două diviziuni se numeşte interfază la sfârşitul interfazei se dublează cantitatea de ADN şi începe dezorganizarea structurii nucleului. Diviziunea se desfăşoară continuu, dar din raţiuni didactice a fost
împărţită în patru faze: profaza, metafaza, anafaza, telofaza.
Profaza - începutul diviziunii, când se dezorganizează membrana nucleară, începe formarea fusului de diviziune şi individualizarea cromozomilor dubli (formaţi din două molecule de ADN) prin condensarea şi spiralizarea cromatinei.

Metafaza – fusul de diviziune s-a organizat în totalitate şi pe el se ataşează cromozomii, care se dispun la mijlocul celulei în aşa numita „placă metafazică”. Cromozomii se vor separa formându-se cromozomi monocromatidici- formaţi din o singură moleculă de ADN.

Anafaza – cromozomii monocromatidici formaţi vor fi atraşi spre polii celulei prin scurtarea filamentelor fusului de diviziune. Spre fiecare pol va migra un număr de cromozomi egal cu cel al celulei mamă (2n).

Telofaza – cromozomii au ajuns la polii celulei, se dezorganizează fusul de diviziune, se împart organitele celulare şi citoplasma, se formează membranele şi se separă cele două celule nou formate.

Meioza sau diviziunea reducţională este diviziunea prin care se formează celulele reproducătoare.
Meioza se desfăşoară în două etape: în prima etapă (reducţională) se produce reducerea numărului de cromozomi, iar în a doua etapă (de maturaţie) se formează patru celule cu numărul de cromozomi redus la jumătate (n). Fiecare din cele două etape cuprind cele patru faze, însă, în etapa educţională apar în profază diferenţe care duc la reducerea numărului de cromozomi.

 

Etapa reducţională se desfăşoară astfel:
Profaza I – se dezorganizează membrana nucleară, începe formarea fusului de diviziune şi  formează cromozomii. Diferenţa faţă de mitoză este că se formează „bivalenţi” prin unirea cromozomilor omologi (care conţin gene ce determină aceleaşi caractere), fiecare din cromozomii moşteniţi de la un părinte alipindu-se de cromozomul identic moştenit de la celălalt părinte. În acest fel se obţin un număr de bivalenţi redus la jumătate. Bivalenţii sunt formaţi din patru molecule de ADN.

Metafaza I – se formează „placa metafazică” la mijlocul celulei, dar bivalenţii se împart dând naştere unor cromozomi cu două molecule de ADN, în număr redus la jumătate, care vor migra spre polii celulei.

Anafaza I – cromozomii rezultaţi din metafază sunt conduşi spre polii celulei.

Telofaza I – se formează celule care vor conţine un număr de cromozomi redus la jumătate, dar care sunt formaţi din două molecule de ADN.
Pentru a se forma celule cu cromozomi monocromatidici ( cu o singură moleculă de ADN), celulele intră direct (fără dublarea cantităţii de ADN care are loc înainte de fiecare diviziune) în cea de a doua etapă a diviziunii.

Etapa de maturaţie se desfăşoară ca o mitoză tipică în care cromozomii cu două molecule de ADN se separă şi vor da naştere celulelor cu cromozomi monocromatidici, dar cu un număr redus la jumătate.
În urma meiozei se formează dintr-o celulă cu 2n cromozomi patru celule cu n cromozomi.


Test


1. Completaţi definiţiile următoare:
a) Celula este…………… structurală, …………… şi genetică a tuturor…………….. vii.
b) Celula procariotă nu are ……………..individualizat ci o moleculă de ……….. şi o
structură …………………. .
c) Celula eucariotă are………….. adevărat, delimitat de o membrană …………… cu pori şi componente delimitate de………………… .

2. Ce rol au următoarele componente celulare:
- nucleu
- ribozomi
- reticul endoplasmatic
- mitocondrii

3. Apreciaţi cu adevărat sau fals următoarele afirmaţii:
a) cloroplastele sunt specifice celulei vegetale
b) plastidele sunt specifice celulei animale
c) mitocondriile sunt sediul respiraţiei celulare
d) ribozomii realizează sinteza ADN
e) lizozomii fac digestia intracelulară
f) cilii formează fusul de diviziune

4. Cristele se găsesc în:
a) lizozomi
b) ribozomi
c) mitocondrii
d) aparat Golgi

5. Fotosinteza se face în:
a) citoplasmă
b) cloroplaste
c) nucleu
d) centru celular

6. Prin diviziunea meiotică se formează:
a) cromozomi
b) celule reproducătoare
c) celule somatice
d) nu se formează celule

7. În ce etapă a diviziunii se dispun cromozomii la mijlocul celulei:
a) profază
b) anafază
c) metafază
d) telofază

8. ADN se găseşte în:
a) globule roşii (anucleate)
b) nucleu
c) sânge
d) membrane
9. Realizaţi o comparaţie între etapele mitozei şi meiozei.


GENETICA


Este ramura biologiei care studiază ereditatea şi variabilitatea organismelor.
Ereditatea este proprietatea vieţuitoarelor de a-şi transmite proprietăţile (caracterele) la urmaşi.

Variabilitatea este proprietatea vieţuitoarelor aparţinând unei specii de a se deosebi unele de altele.
Legile care reglementează transmiterea caracterelor ereditare au fost elaborate de naturalistul ceh Gregor Mendel în secolul XIX.
Mendel a observat că fiecare caracter este determinat de un „factor ereditar” sau genă care poate fi identică sau nu pe cei doi cromozomi omologi. Genele pot fi dominante atunci când se manifestă în orice situaţie, sau pot fi recesive (ascunse), când nu se manifestă decât când ambele gene de pe cromozomii omologi sunt recesive. Organismele care au numai gene de acelaşi fel ( dominante sau recesive) se numesc homozigote, iar cele care au o genă dominantă şi o genă recesivă pentru un caracter se numesc heterozigote.

Totalitatea genelor unui organism formează genotipul. Modul în care se manifestă o genă depinde de tipul ei (dominantă sau recesivă), dar şi de mediu. Modul de manifestare al genelor reprezintă fenotipul. Fenotipul este influenţat de genotip şi de mediu.

Mendel a elaborat două legi: monohibridismul sau legea purităţii gameţilor şi dihibridismul sau legea segregării independente a perechilor de caractere.

 

Monohibridismul sau legea purităţii gameţilor.


Hibridarea – este încrucişarea între organisme care se deosebesc prin unul sau mai multe caractere. În funcţie de numărul de caractere diferite hibrizii rezultaţi vor fi monohibrizi, dihibrizi etc.
Gameţii sunt celule reproducătoare. Mendel în urma unor experienţe de hibridare, a ajuns la concluzia că gameţii au doar unul din factorii ereditari pereche şi aceşti factori ereditari, sau gene îşi dublează numărul în urma fecundaţiei.

În urma hibridării, Mendel a observat că, deşi, încrucişa organisme care aveau un caracter dominant cu organisme cu un caracter recesiv, în prima generaţie obţinea numai organisme cu caractere dominante. Încrucişând organismele rezultate în prima generaţie între ele a obţinut în a doua generaţie organisme dominante şi organisme recesive în raport de 3:1. Aceste observaţii au dus la elaborarea primei legi : Gameţii sunt întotdeauna puri din punct de vedere genetic( au numai unul din caracterele dintr-o pereche). În urma încrucişării pe bază de probabilitate acestor gameţi puri se obţine în prima generaţie un raport de segregare(împărţire, separare) de 3 dominant la 1 recesiv.

Schema monohibridării


Dihibridarea sau legea combinării independente a perechilor de caractere


În urma încrucişării între organisme care se deosebesc prin două perechi de caractere se observă că se menţine raportul de segregare de 3:1 pentru fiecare caracter, dar aceste raporturi se combină şi raportul rezultat prin combinarea probabilistică a celor două caractere este de 9:3:3:1. Adică, dacă
încrucişăm un organism cu două caractere dominante cu un organism cu două caractere recesive vom obţine în prima generaţie numai organisme cu două caractere dominante. În a doua generaţie în urma încrucişării a două organisme rezultate din prima generaţie vom obţine patru(4) tipuri de gameţi.
Gameţii se vor combina probabilistic rezultând 16 combinaţii de organisme, din care 9 vor avea două caractere dominante, 3 vor avea primul caracter dominant şi al doilea recesiv, 3 au primul caracter recesiv şi al doilea dominant şi 1 va avea două caractere recesive.
Există şi cazuri în care nu se respectă raporturile de segregare stabilite de către Mendel. Un astfel de caz este cel al unor caractere determinate de mai multe gene sau cazul de dominanţă incompletă în care organismele care au o genă dominantă şi una recesivă au caractere intermediare între cele ale
părinţilor. La unele specii de plante se poate observa că în prima generaţie organismele rezultate în urma hibridării îşi îmbunătăţesc caracteristici cum ar fi productivitatea, rezistenţa la factorii de mediu sau la boli şi dăunători, fapt foarte util în agricultură. Cunoaşterea raportului de segregare şi a genotipului este utilă şi la stabilirea grupelor sangvine la aflarea paternităţii. Grupele sangvine sunt determinate de trei gene: LA, LB, l. Genele LA şi LB sunt dominante faţă de l şi formează grupele A II ŞI B III, iar împreună sunt codominante şi formează o grupă nouă – AB IV. Gena l este genă recesivă şi formează grupa 0 I.
Fiecare grupă este determinată de două gene, astfel: 0 I este determinată de l l, A II este determinată de genele LA LA sau de LAl, B III este determinată de LB LB sau de LBl, iar AB IV de LALB. Cunoscând aceste gene putem determina grupa unuia dintre părinţi dacă ştim grupa copilului şi a celuilalt părinte,
ex.: Mama are grupa A II iar copilul grupa B III. Ce grupă are tatăl copilului?
Copilul are grupa B III cu genele LBl pentru că de la mamă nu a putut moşteni decât gena l, iar mama are grupa A II cu genele LAl. Rezultă că tatăl trebuie să aibă grupa B III sau AB IV pentru a putea transmite copilului gena LB.

În unele cazuri diferenţele de raporturi de segregare sunt determinate de structura cromozomilor sau de aşezarea genelor pe cromozomi. Mecanismul transmiterii cromozomiale a genelor a fost studiat
de către Thomas Morgan, care a elaborat o teorie cromozomială a eredităţii cu trei teze:
- plasarea lineară a genelor pe cromozomi ( genele sunt aliniate una după alta pe cromozomi)
- transmiterea înlănţuită a genelor de pe un cromozom linkage ( toate genele de pe un cromozom se transmit împreună şi nu apare fenomenul de segregare a caracterelor determinate de gene de pe acelaşi cromozom)
- schimbul reciproc de gene între cromozomii omologi crossing-over ( în timpul meiozei între braţele cromozomilor care formează bivalenţii se por produce schimburi de segmente de ADN care pot conţine una sau mai multe gene, pot fi chiar mai multe segmente schimbate pe acelaşi cromozom şi astfel poate apărea fenomenul de segregare între gene care în mod normal s-ar transmite înlănţuit).


Determinismul cromozomial al sexelor


La majoritatea organismelor există cromozomi pe care se găsesc gene acre determină caracterele sexuale. Omul şi cele mai multe dintre vieţuitoare au pentru sexul feminin doi cromozomi identici XX, iar pentru sexul masculin doi cromozomi diferiţi XY. Pentru că pot să fie diferiţi unul de celălalt cromozomii sexuali se numesc heterozomi spre deosebire de ceilalţi cromozomi care sunt identici din punct de vedere structural şi al genelor pe care le conţin şi se numesc autozomi. Cromozomul X, care este de dimensiuni mai mari conţine gene vitale şi de aceea organismele care în urma unor mutaţii nu au
cromozomul X nu pot trăi.
Există şi specii la care cromozomii masculini sunt identici YY, iar cei feminini sunt diferiţi YW.


MUTAŢIILE


Mutaţia este o modificare neprogramată în structura materialului genetic, care nu este rezultată prin recombinări genetice.
Mutaţiile pot fi genice ( afectează o genă), cromozomale (afectează un cromozom) şi genomice (este afectat întregul genom al unui organism).
Factorii care pot determina mutaţii se numesc factori mutageni. Factorii mutageni sunt fizici, chimici şi biologici.
Factorii fizici cei mai importanţi sunt radiaţiile ultraviolete şi ionizante.
Factorii chimici sunt analogi ai bazelor azotate, agenţi alkilanţi, antibiotice, acidul nitros şi cofeina.
Factorii biologici cei mai importanţi sunt virusurile care se pot insera în ADN – ul celulei gazdă unde pot determina fragmentări cromozomale, transformarea malignă a celulei, modificări ale diviziunii etc.
Majoritatea mutaţiilor sunt dăunătoare, dar pot exista şi mutaţii utile, în special la plante, unde se pot obţine prin mutaţii organisme mai productive, mai rezistente sau cu caracteristici folositoare. La animale numărul de mutaţii utile este mult mai mic, dar totuşi au fost creaţi porci cu mai puţină grăsime,
oi cu lână mai mult şi mai fină etc.


Cariotipul uman normal


Cariotipul este reprezentarea cromozomilor unei celule diploide (cu 2n cromozomi), ordonaţi pe perechi şi grupe în funcţie de dimensiuni, formă etc.
Cariotipul uman normal este format din 46 cromozomi, din care 22 perechi de autozomi şi o pereche de cromozomi sexuali XX la femeie şi XY la bărbat. Cei 46 de cromozomi sunt împărţiţi în 7 grupe notate de la A la G.

Forma şi structura cromozomilor sunt foarte stabile, orice modificare a lor duce la apariţia unor maladii, majoritatea foarte grave sau incompatibile cu supravieţuirea.


Cariotipul uman normal
A- cariotip mascul B- cariotip femel

Maladii cromozomale umane
Orice boală care are la origine o modificare a informaţiei genetice este considerată maladie genetică.
Maladiile genetice nu sunt în totalitate ereditare pentru că pot apărea modificări genetice ale autozomilor, care nu se transmit urmaşilor.


Anomalii autozomale
Autozomii au un număr mare de gene a căror modificare numerică are consecinţe grave. Cele mai cunoscute anomalii autozomale sunt monosomiile ( lipsa unui cromozom), trisomiile ( prezenţa unui cromozom în plus), deleţiile (ruperea unei bucăţi din cromozom), translocaţiile ( schimbarea locului unui segment din cromozom).
Trisomia 21 (sindromul Down ), este întâlnită cu o frecvenţă de 1/600 – 1/700 de nou-născuţi, constă în prezenţa unui cromozom în plus în perechea 21, care determină: înapoiere mintală, cap mic, ochi oblici, modificări ale metabolismului, care reduc media de viaţă în jur de 27 de ani.
Trisomia 18 ( sindromul Edwards ), determină: malformaţii ale capului, toracelui, malformaţii cardiace, înapoiere mintală, deficienţe neurosenzoriale etc.
Sindromul cri du chat este datorat ruperii( deleţiei) braţului scurt al cromozomului 5, determină:
microcefalie, înapoiere mintală gravă, întârziere în creştere, malformaţii ale laringelui care determină ţipătul de pisică al nou-născuţilor.
Alte anomalii genetice sunt incompatibile cu viaţa, sau indivizii afectaţi sunt eliminaţi în primele luni ale vieţii intrauterine.


Anomalii heterozomale
Cromozomii sexuali au o deosebită importanţă atât în asigurarea raportului dintre sexe cât şi datorită numărului mare de gene conţinute în special de cromozomul X (5% din genomul uman).
Modificarea numărului de cromozomi sexuali sau a numărului de gene conţinute de aceştia determină maladii genetice grave:
- sindromul Klinefelter XXY, determină indivizi cu fenotip normal, dar cu atrofie testiculară, cromozomi imobili etc.
- sindromul Turner X0, determină talie redusă, inteligenţă medie, anomalii scheletice etc.
- sindromul „dublul mascul” XYY determină înălţime peste medie, înapoiere mintală, comportament agresiv, atrofie testiculară etc.


Maladii genetice metabolice
Maladiile metabolice sunt consecinţe ale mutaţiilor genice şi determină tulburări ale metabolismului celular. Tulburările determinate de o deficienţă enzimatică sunt determinate de diminuarea sau absenţa activităţii unei enzime. În funcţie de plasarea genelor afectate de mutaţii maladiile metabolice ereditare sunt autozomale sau heterozomale.


Maladii metabolice autozomale
Aceste maladii prezintă o frecvenţă egală pentru cele două sexe. Cele mai frecvente sunt enzimopatiile ( fenilcetonuria – afectarea sistemului nervos – idioţie fenilpiruvică, albinismul – lipsa pigmenţilor din păr, ochi, piele, hipersensibilitate la lumină, cretinismul sporadic cu guşă – lipsa
hormonilor tiroidieni), hemoglobinopatiile – anemia falciformă – în stare homozigotă determină moartea, în stare heterozigotă determină modificarea formei hematiilor scăzând capacitatea de transport a oxigenului.


Maladii metabolice heterozomale
Sunt determinate de mutaţii ale genelor plasate pe cromozomii sexuali, nu au frecvenţă asemănătoare la cele două sexe.
Hemofilia –se manifestă numai la bărbaţi şi este o deficienţă de coagulare a sângelui. Genele modificate sunt transmise de mame purtătoare de mutaţii, dar care nu se manifestă pentru că gene mutantă este recesivă şi la femei sunt doi cromozomi X şi se manifestă gena dominantă, care este normală. La transmiterea ereditară a genelor jumătate din fii vor avea gena normală, iar jumătate pe cea afectată, la fel şi în cazul fiicelor, care nu manifestă însă boala.
Daltonismul – constă în incapacitatea de a deosebi culoarea roşie de cea verde, se manifestă în special la bărbaţi, şi numai în cazul genelor homozigote la femei în procent foarte mic.
Distrofia musculară – afectează în special băieţii, poate fi letală deoarece poate afecta şi muşchiul cardiac.


Ingineria genetică
Ingineria genetică constă în adăugarea, eliminarea sau rearanjarea ADN. Studierea ADN permite refacerea unei plante pornind de la o celulă vegetală fără perete celular, modificarea plantelor pentru a obţine producţii mai mari sau rezistenţă la boli mai mare, produse farmaceutice ( insulina), obţinerea
copiilor prin fertilizare in vitro, terapie genică umană, clonarea animalelor, descoperirea îmbătrânirii premature a celulelor clonate, harta genomului uman etc.


Biotehnologii
Biotehnologiile reprezintă un ansamblu de metode şi tehnologii prin care sunt utilizate organisme vii pentru a obţine produse utile.
Produsele biotehnologiilor sunt utilizate în industria alimentară( preparate din lapte, fructe), industria farmaceutică, terapia genică, terapia reproducerii, protecţia mediului, clonare, ecologie etc.
În industria farmaceutică se produc o serie de hormoni, factori ai coagulării, antibiotice cu ajutorul microorganismelor.
Prin terapie genică se înlocuiesc gene răspunzătoare de producerea unor boli cu gene normale Clonarea este o metodă prin care se obţin noi organisme. În cazul plantelor clonarea este uşar de realizat, dar la animale stabilitatea crescută a genomului face greu de realizat clone viabile sau utile.

 


Test


1. Genetica studiază:
a) ereditatea organismelor vii
b) variabilitatea organismelor vii
c) ereditatea şi variabilitatea organismelor vii
d) gerontologia

2. Crossing-overul reprezintă:
a. transfer unidirecţional de material genetic
b. schimb reciproc de gene între cromozomii neperechi
c. schimb reciproc de gene între cromozomii perechi
d. o modalitate de conservare a materialului genetic

3. Realizaţi schema monohibridării.

4. Ce grupă de sânge va avea un copil a cărui mamă are grupa A II,iar tatăl are grupa AB IV?

5. Ce înseamnă homozigot, dar heterozigot?

6. Ce este clonarea?

7. În ce domenii sunt folosite produsele obţinute prin biotehnologii?

8. Ce este terapia genică?

9. La om determinismul genetic al sexelor este de tip:
a) XX, XO
b) XZ, XX
c) YY, WY
d) YY,WO

10. Ce este sindromul Down?

11. Care sunt cele mai cunoscute maladii metabolice?

12. Ce este o mutaţie?

13. Care sunt factorii mutageni fizici, chimici şi biologici?

14. Hemofilia este o maladie genetică:
a) cromozomală
b) autozomală
c) metabolică
d) indusă chimic

15. Daltonismul apare cu frecvenţă mai mare la:
a) femei
b) bărbaţi
c) nevăzători
d) persoane cu vedere normală

16. Cum se numeşte primul mamifer care a fost clonat?

17. Prin ce metodă se produc organisme cu rezistenţă crescută la boli?

18. Prin ce proces se sintetizează insulina artificială?

19. De ce nu există oameni cu un număr mult mai mare de cromozomi decât normalul?

20. Câţi cromozomi are un om?

 

SINTEZA PENTRU BACALAUREAT
BIOLOGIE
CLASA a IX a
Semestrul II


DIVERSITATEA LUMII VII
Indivizii biologici(organismele vii ) sunt organizate în categorii sistematice (grupuri de organisme cu aceleaşi caracteristici ).Cele mai folosite categorii sistematice sunt : specia (grup de organisme care au caractere morfofuncţionale comune şi strămoşi şi descendenţi comuni ), genul, familia, ordinul, clasa, încrengătura (filum sau diviziune ) şi regnul care cuprinde totalitatea organismelor înrudite existente pe glob.

Organismele existente pe glob au fost împărţite în 5 regnuri în funcţie de caracteristici structurale şi funcţionale.

Cele 5 regnuri sunt :
1. Regnul Monera sau Procariote
2. Regnul Protista
3. Regnul Fungi sau Ciuperci
4. Regnul Plantae
5. Regnul Animalia

Celulele care intră în alcătuirea organismelor vii pot fi de două tipuri (în funcţie de structură ) :
- procariote : celule simple lipsite de nucleu adevărat (au o substanţă nucleară numită nucleoid ), de mitocondrii,
plastide etc.

- eucariote : celule cu o structură mai complexă, cu nucleu adevărat şi multe componente celulare (care pot
îndeplini toate funcţiile unui organism )
Alt criteriu de clasificare este cantitatea de material genetic din celulă (numărul de seturi de cromozomi ) :

- diploide : care au câte un set de cromozomi moştenit de la fiecare din cei doi părinţi (2n)

- haploide : care au un singur set de cromozomi rezultat în urma unei diviziuni reducţionale (n)

Organismele vii se pot clasifica în funcţie de tipul de hrănire astfel :
- autotrofe - care îşi produc singure substanţele organice din substanţe anorganice 

   chemosintetizante - utilizează pentru sinteză energia rezultată din reacţii chimice

  fotosintetizante - utilizează energia solară pentru a produce substanţe organice prin fotosinteză

- heterotrofe – folosesc substanţe organice gata preparate pe care le transformă în substanţe proprii
    saprofite – iau substanţele organice din organisme moarte sau din produşi ai organismelor vii
    parazite – iau substanţele organice din organisme vii cărora le produc boli
    prădătoare – îşi prind şi omoară hrana


Regnul Monera sau Procariote
Cuprinde cele mai simple organisme grupate în două încrengături :

- Încrengătura Virophyta sau virusuri
- Încrengătura Bacteriophyta sau bacterii


Virusurile
Sunt entităţi infecţioase fără structură celulară, vizibile la microscopul electronic, parazite obligatorii intracelular, care nu se pot hrăni şi reproduce singure, obligând celula pe care o parazitează să le înmulţească.

Virusurile există în trei stări : - virion sau virus infecţios matur – starea infecţioasă a virusului formată din o moleculă de acid nucleic (ADN sau ARN ) şi o capsulă proteică numită capsidă - virus vegetativ – format din acidul nucleic viral, care şi-a pierdut capsida la intrarea în celulă
- provirus – acidul nucleic viral legat de materialul genetic al celulei parazitate

Virusurile se clasifică în funcţie de materialul genetic conţinut în : dezoxiribovirusuri sau adenovirusuri, care conţin ADN şi ribovirusuri, care conţin ARN.

Virusurile provoacă boli la plante (mozaicul tutunului, virozele cartofului, tomatelor, pomilor fructiferi ), animale şi om (turbarea, gripa, hepatita epidemică,varicela,encefalita,SIDA ).


Bacteriile
Sunt organisme procariote unicelulare sau coloniale răspândite pretutindeni în natură.

O celulă bacteriană este formată din : perete celular, membrană celulară, citoplasmă, substanţă nucleară difuză numită nucleoid. Unele bacterii au unul sau mai mulţi cili cu ajutorul cărora se deplasează.

Forma bacteriilor poate fi sferică – coci, de bastonaş – bacili, de virgulă – vibrioni, spiralată – spirili sau spirochete.

Uneori pot forma colonii : diplococi ( 2 coci), stafilococi (cu aspect de ciorchine), streptococi (sub formă de şiraguri).

Majoritatea bacteriilor au nutriţie heterotrofă saprofită sau parazită, puţine specii se hrănesc autotrof prin fotosinteză sau prin chemiosinteză (utilizează energia eliberată în urma reacţiilor chimice la întuneric).

Reproducerea se realizează prin amitoză (diviziune directă) şi rar sexuat. În condiţii nefavorabile îşi diferenţiază o formă de rezistenţă numită spor.
Bacteriile se clasifică în : - arhebacterii sau bacterii străvechi anaerobe - trăiesc în medii lipsite de aer (metanogene, sulfuroase, etc.)

- eubacterii sau bacterii propriu-zise, răspândite în toate mediile de viaţă : bacterii fermentative, fixatoare de azot, de putrefacţie, chimiosintetizante, fotogene, cromogene, patogene (produc boli numite bacterioze la plante, animale şi om (holera, febra tifoidă, tuberculoza, ciuma, etc.)

- cianobacterii sau alge albastre-verzi autotrofe, acvatice sau trăind în zone umede, izolate sau în colonii,au în celule pigmenţi fotosintetizanţi verzi şi albaştri (cleiul pământului, etc.)

 


Regnul Protista


Sunt organisme eucariote cu o mare diversitate structurală şi funcţională, şi cu cicluri de viaţă complexe.
Există specii autotrofe – algele şi euglenoficeele şi specii heterotrofe – oomicetele şi protozoarele.


Euglenoficeele
Sunt organisme unicelulare sau coloniale care au unul sau mai mulţi flageli folosiţi pentru deplasare.

Euglena verde este unicelulară, are o nutriţie autotrofă la lumină datorită clorofilei pe care o conţine şi unei stigme sensibilă la lumină. La întuneric îşi pierde clorofila şi se hrăneşte heterotrof cu particule organice din apă. La speciile coloniale (Proterospongia) apare o specializare a indivizilor din colonie :cei de la exterior au rol de deplasare şi au flageli, iar cei din interior au rol de hrănire şi au pierdut flagelii.


Algele verzi
Sunt organisme unicelulare sau coloniale, autotrofe, cu unul sau mai mulţi cromatofori cu clorofilă a şi b, xantofilă şi caroten, vacuole şi perete celular. Trăiesc pe soluri umede sau în ape dulci sau sărate.
Reproducerea este asexuată, prin diviziune directă sau spori mobili şi sexuată. Unele alge se înmulţesc prin conjugare (se contopeşte conţinutul a două celule de pe filamente diferite şi formează un zigot)

Reprezentanţi : - alge unicelulare imobile – verzeala zidurilor
- alge unicelulare mobile (flagelate) - Chlamydomonas
- alge coloniale - Volvox
- alge pluricelulare : - filamentoase – mătasea broaştei(neramificat) şi lâna broaştei (ramificat)
- lamelare – salata de mare

Algele brune
Sunt organisme pluricelulare marine, unele pot atinge dimensiuni impresionante( 200- 400 m).Corpul lor, lipsit de organe vegetative se numeşte tal. Talul este format din o parte bazală cu rol de fixare (rizoid), o parte cilindrică, de forma unei tulpini(cauloid) şi o parte lăţită sau ramificată(filoid) Culoarea brună este dată de un pigment numit fucoxantina, care maschează clorofila, xantofila şi carotenul. Produc o substanţă numită laminarină, ce conţine brom. Se utilizează în farmaceutică sau în alimentaţie la fel ca şi unele alge verzi.

Reprezentanţi : Cystoseira barbata (şi în Marea Neagră), Laminaria, Sargassum, Macrocystis, etc.

Din categoria algelor cu fucoxantină fac parte şi diatomeele – alge unicelulare dulcicole sau marine care prezintă la exterior o teacă impregnată cu siliciu. Tecile după moartea algelor formează roci – diatomite.

 

Algele roşii
Talofite pluricelulare marine, de mare adâncime, sau de apă dulce. Talul este filamentos simplu sau ramificat atinge aproximativ 1 m. Conţin un pigment roşu – ficoeritrina pe lângă clorofilă, caroten, xantofilă şi ficocianina - albastră. În celule se mai găseşte o substanţă gelatinoasă numită agar-agar.
Reprezentanţi : Ceramium rubrum, Porphyra, etc.

Oomicete
Organisme inferioare care prezintă unele asemănări cu ciupercile. Talul este un miceliu filamentos, ramificat, format din hife tubuloase cu un perete celular celulozic. Majoritatea sunt parazite – mana viţei – de – vie, putregaiul răsadurilor, dar sunt şi specii saprofite – mucegaiul acvatic.

Protozoare
Au fost considerate primele animale. Sunt eucariote unicelulare heterotrofe acvatice împărţite în : rizopode,
flagelate,sporozoare şi ciliate.

Rizopodele au celule cu o membrană celulară subţire, care permite formarea de pseudopode (picioare false) cu ajutorul cărora se deplasează şi se hrăneşte (prin fagocitoză – înglobarea particulelor alimentare).Trăiesc pe sol umed, ape dulci sau sărate. Cea mai cunoscută specie este amiba. Unele specii – foraminiferele şi radiolarii au un înveliş protector calcaros sau silicios, care, după moartea lor formează, pe fundul mărilor, sedimente calcaroase (creta) sau silicioase (radiolaritul).

Flagelatele sunt organisme unicelulare sau coloniale, heterotrofe, majoritatea parazite,care folosesc pentru deplasare unul sau mai mulţi flageli. Specia Giardia(lamblia) parazitează ficatul şi intestinul omului, tripanosoma este parazit în sânge, producând boala somnului.

Sporozoarele sunt specii parazite, care produc boli la animale şi om. Au în ciclul de viaţă stadiul de spor cu ajutorul căruia rezistă la condiţiile nefavorabile. Plasmodiul malariei trăieşte parazit în sânge, producând malaria. Este transmisă de ţânţarul Anofel. Animalele sunt parazitate de către babesii şi coccidii.

Ciliatele sunt organisme unicelulare libere,acvatice,parazite sau simbionte. Au corpul acoperit cu cili folosiţi pentru deplasare. Parameciul are pe faţa ventrală o adâncitură numită citostom prin care pătrunde hrana. În celulă există 2 nuclei utilizaţi în timpul conjugării, vacuole digestive şi două vacuole pulsatile cu rol excretor.


Regnul Fungi (ciuperci)
Sunt organisme unicelulare, coloniale sau pluricelulare, heterotrofe saprofite sau parazite. Majoritatea sunt terestre, puţine specii trăiesc în mediul acvatic. Talul ciupercilor se numeşte miceliu şi este format din hife uni- sau pluricelulare cu unul sau mai mulţi nuclei. Celulele fungilor sunt protejate de un perete celular format din chitină. Reproducerea se face asexuat prin porţiuni de miceliu sau prin spori şi sexuat prin contopirea conţinutului organelor sexuale.


Ciupercile se clasifică în funcţie de structura talului şi tipul de reproducere astfel :

Încrengătura Zigomycota
Încrengătura Ascomycota
Încrengătura Bazidiomycota
Încrengătura Lichenophyta


Zigomicetele
Sunt ciuperci inferioare, majoritatea saprofite, puţine specii sunt parazite la om şi animale. Miceliul este alcătuit dintr-o hifă unicelulară neseptată, ramificată şi plurinucleată. Unele ramificaţii ale miceliului se numesc sporangiofori şi au în vârf sporangii în care se formează sporii. Cel mai cunoscut reprezentant este mucegaiul alb, care trăieşte saprofit pe compoturi, dulceţuri, fructe etc. Alte specii sunt mucegaiul negru, sau o specie parazită ce produce la om o falsă tuberculoză.


Ascomicetele
Au un miceliu septat, ramificat, pluricelular sau unicelular. Sunt ciuperci saprofite şi parazite la plante, rar la animale.
Reproducerea se face vegetativ prin porţiuni de hife sau scleroţi sau prin înmugurire (drojdii). Asexuat, se reproduc prin spori numiţi ascospori, produşi în sporangii numite asce.
Reprezentanţi : drojdia de bere, drojdia vinului, mucegaiul verde (produce penicilină şi alte antibiotice), zbârciogul (ciupercă comestibilă).


Bazidiomicetele
Sunt ciuperci superioare, care au un organ sporifer numit bazidie, în care se formează spori numiţi bazidiospori.
Majoritatea speciilor trăiesc saprofit în pământ, pe substanţe organice în descompunere, dar unele sunt parazite la plante şi animale.
Reprezentanţi : ciuperci cu pălărie : ciuperca de câmp, hribul, gălbiori, etc.
ciuperci parazite : tăciunele porumbului, tăciunele grâului, rugina grâului

 

Lichenii
Sunt organisme rezultate din asocierea obligatorie (simbioză) dintre o algă verde sau albastră şi o ciupercă. Ciuperca absoarbe apă şi săruri minerale pe care le transferă algei, care le fotosintetizează, produce substanţe organice din care dă şi ciupercii. Au forme şi culori variate şi trăiesc în toate zonele globului, pe diferite substraturi. Reproducerea se face pe cale vegetativă prin soredii – alcătuite din o algă înconjurată de hife sau prin izidii – bucăţi de tal.
Reprezentanţi : lichenul galben, lichenul de stâncă, mătreaţa bradului, lichenul renilor, etc.


Regnul Plantae
Organisme eucariote, pluricelulare, majoritatea autotrofe cu câteva excepţii saprofite şi parazite. Celulele au perete celular celulozic, uneori lignificat. În celule există vacuole şi cloroplaste cu pigmenţi clorofilieni. Principalul mod
de nutriţie este fotosinteza. La plante apare diferenţierea structurală care duce la formarea organelor specializate pentru fixare – rădăcina, pentru sprijin – tulpina, pentru nutriţie – frunza şi pentru reproducere – florile.

Organele sunt constituite din ţesuturi specializate : asimilatoare, de apărare, de absorbţie, de conducere (vase lemnoase (xilem), care transportă seva brută (apa cu substanţele minerale) spre frunze şi vasele liberiene (floem), care transportă seva elaborată ( substanţele organice) în toată planta.

Clasificarea plantelor se face în funcţie de organizarea structurală şi în funcţie de modul de înmulţire în:


Încrengătura Briophyta
Încrengătura Pterophyta
Încrengătura Spermatophyta


Briofitele
Sunt plante inferioare, cunoscute sub numele de muşchi. Muşchii se împart în: muşchi hepatici şi muşchi frunzoşi, la care apare o diferenţiere evidentă a talului în rizoizi(rădăciniţă),cauloid(tulpiniţă),filoid(frunzuliţe). De pe tulpiniţă se formează sporangele din care, la maturitate se eliberează sporii. Aceştia, în urma germinaţiei vor da naştere unui tal filamentos numit protonemă, pe care se formează organele reproducătoare în care se produc anterozoizi(mobili) şi oosfere(celule reproducătoare).Anterozoizii ajung prin intermediul apei să fecundeze o oosferă şi să formeze o nouă plantă.
Reprezentanţi:fierea pământului, muşchiul de pământ, mătreaţa bradului etc.

 

Pteridofitele
Sunt primele cormofite-plante cu corpul numit corm – format din organe vegetative(rădăcină, tulpină şi frunze).
Pteridofitele sunt ferigi ierboase sau arborescente, răspândite în medii cu umiditate crescută. Numele încrengăturii este dat de frunzele în formă de aripă, bogat septate ale majorităţii speciilor. Înmulţirea rămâne legată de mediul acvatic:prin germinarea sporilor formaţi în sori pe spatele frunzelor. În urma germinării sporilor se formează un protal(asemănător unei alge verzi), pe care în urma fecundării unei oosfere (celula sexuală femeiască) cu un anterozoid (celula sexuală bărbătească) se va forma o nouă plantă.

Pteridofitele se împart în trei clase:

- Lycopodiate – cu aspect de muşchi frunzoşi, sporangii în formă de spiculeţe – pedicuţa
- Equisetate – au frunze mici solzoase, cu un conţinut mare de siliciu şi
sporangii formaţi pe indivizi diferiţi – coada calului
- Filicate - au frunze mari compuse, care au sporangi grupaţi în sori pe
dosul frunzei – feriga comună, feriguţa 

 

Spermatofitele
Sunt plantele care se înmulţesc prin seminţe. Acest grup de plante au o structură complexă, ţesuturi conducătoare bine dezvoltate, celule reproducătoare sexuate diferenţiate în granule de polen (microspori)sau celule reproducătoare masculine şi sac embrionar cu oosferă (macrospor) sau celula reproducătoare feminină. După fecundare macrosporii se transformă în sămânţă.

Acest filum cuprinde două mari subfilumuri:

- Gymnospermatophyta
- Angyospermatophyta

Gymnospermatophyta (gymnos= gol, dezvelit, sperma= samânţă) sunt plante cu seminţe libere, neprotejate de fruct.
Majoritatea sunt plante lemnoase (arbori sau arbuşti). Au celule producătoare de răşină – se numesc şi răşinoase, frunzele sunt aciculare sau solzoase, persistente cu excepţia celor de la zadă. Florile au formă de con – conifere.

Conurile bărbăteşti reprezintă o floare iar cele femeieşti reprezintă o inflorescenţă(mai multe flori prinse pe o „codiţă”).

În urma polenizării grăuncioarele de polen fecundează oosfera de pe solzii ce formează florile femeieşti şi se va forma sămânţa, dar florile fiind foarte simple nu se pot forma fructe.
Reprezentanţi: bradul, molidul, pinul, cedru, sequoia – arborele mamut, tisa, jneapănul, ienupărul, thuia, ginkgo, cycas.

 

Angyospermatophyta (angyos= învelit, protejat) sunt plante cu seminţe închise în fruct. Sunt plante ierboase, majoritatea, arbuşti şi arbori. Organele vegetative(rădăcina, tulpina şi frunzele) şi cele de reproducere(floarea, fructul şi sămânţa) au morfologii şi structuri variate, în funcţie de mediul de viaţă.

Vasele conducătoare lemnoase numite trahei (vase perfecte) transportă mai eficient seva. Frunzele au de obicei limb mare, cu multe stomate, care mediază schimburi rapide şi eficiente cu mediul. Reproducerea este sexuată.

Florile au înveliş floral diferenţiat sau nediferenţiat, sunt hermafrodite având atât celule sexuale masculine – grăuncioare de polen, cât şi celule feminine – sacul embrionar care se găseşte în ovul. Polenizarea se face de obicei de către insecte, dar si de către vânt sau alte animale. Fecundaţia este
dublă deoarece grăunciorul de polen germinează şi produce doi nuclei spermatici care vor fecunda oosfera şi nucleul secundar din sacul embrionar.

În urma fecundării oosferei se va forma embrionul, iar prin fuziunea celorlalţi doi nuclei se va forma un ţesut cu rol de hrănire a embrionului. După fecundaţie ovulul se transformă în sămânţă, închisă în fructul format din ovar.

Angiospermele se împart în două clase:

- magnoliatae(dicotiledonate)
- liliatae(monocotiledonate)


Dicotiledonatele sunt arbori arbuşti şi plante ierboase cu rădăcini pivotante(tip ţăruş) sau rămuroase, tulpini ramificate, nearticulate, cu creştere terminală şi în grosime, fascicule conducătoare dispuse pe un singur cerc, frunze cu complete(teacă, peţiol şi limb) cu nervuri palmate sau penate. Florile pe tip 5 au caliciul(5 sepale) diferenţiat de corolă (5petale). Sămânţa are două cotiledoane cu substanţe de rezervă.


Reprezentanţi: rozacee (măceş, trandafir, pomi fructiferi, căpşun), leguminoase(mazăre, fasole, soia, trifoi, salcâm), compozite (păpădie, margaretă, floarea soarelui), solanacee(cartof, ardei, roşii, vinete, tutun, mătrăgună), fagacee(fag, stejar, carpen) etc.

 

Monocotiledonatele sunt plante ierboase cu excepţia palmierilor. Au rădăcini adventive(nu se formează din rădăciniţa embrionului), firoase, tulpini neramificate, articulate(cu noduri), unele lipsite de măduvă – pai. Fasciculele conducătoare sunt dispuse neregulat. Frunzele nu au peţiol(codiţă), iar nervurile sunt paralele. Florile sunt pe tip 3 cu sepalele(caliciu) de aceeaşi identice cu petalele(corola). Seminţele au un singur cotiledon.

Reprezentanţi: liliacee(crin, viorea, ceapă, usturoi, ghiocel), poacee(cereale – grâu, porumb, orez, trestie de zahăr, iarbă de gazon), arecacee – palmieri, orhidacee - orhidee etc.

Există şi puţine specii de plante parazite (se hrănesc cu substanţele organice produse de alte plante) şi plante carnivore, care îşi completează necesarul de substanţe organice cu cele obţinute prin digerarea unor insecte sau animale mici prinse cu ajutorul unor capcane formate din frunzele care au o fotosinteză de mică intensitate dar produc enzime digestive.
Exemple: roua cerului, capcana lui Venus, ulciorul tropical etc.

 


Regnul Animal


Cuprinde peste 1 milion de specii din care 95% sunt nevertebrate(în special insecte) şi doar 5% sunt vertebrate.

Animalele sunt pluricelulare, heterotrofe, au ca substanţă de rezervă glicogen, nu au perete celular, au ţesuturi diferenţiate, se reproduc sexuat.

Celulele reproducătoare(gameţi) sunt diferenţiate(masculine şi feminine). În urma fecundaţiei se formează celula ou care parcurge mai multe etape de dezvoltare: morula, blastula, gastrula, embrionul şi fătul. În timpul dezvoltării din fiecare foiţă embrionară(strat de celule al embrionului) se formează structuri specifice:
     ectodermul(la exterior) produce tegumentul şi sistemul nervos,                  endodermul(la interior) produce sistemul respirator şi sistemul digestiv, mezodermul(în mijloc, apare doar de la viermi) produce sistemul circulator, sistemul osos şi cel muscular.

 

Animalele se clasifică după mai multe criterii:
- numărul de foiţe embrionare.

     - diploblaste(2 foiţe) – porifere şi cnidari
     - triploblaste(3 foiţe) viermi, moluşte artropode, echinoderme, vertebrate

- prezenţa coloanei vertebrale: - nevertebrate:

• porifere (bureţi acvatici)
• cnidari (hidre, meduze şi corali)
• platelminţi (viermi laţi: planarii, tenii, vierme de gălbează)
• nematelminţi (viermi cilindrici: limbrici, trichina, oxiur)
• anelide (viermi inelaţi: râme, lipitori, viermi marini)
• moluşte (melci, scoici, caracatiţe, sepii, nautil)
• artropode (arahnide, crustacee, miriapode, insecte)
• echinoderme (stele de mare, arici de mare)

 

- vertebrate:

▪ peşti (cartilaginoşi – rechini, cartaginoşi-osoşi – sturioni, osoşi)
▪ amfibieni (broaşte, salamandre, tritoni)
▪ reptile (şerpi, şopârle, crocodili, broaşte ţestoase)
▪ păsări (alergătoare, acvatice, răpitoare, păsărele etc.)
▪ mamifere - monotreme – ornitorincul, echidna
- marsupiale – cangur, koala, şoarece marsupial
- placentare – erbivore, carnivore, insectivore, rozătoare,
cetacee, chiroptere – lilieci, primate

 

NEVERTEBRATE  CARACTERE GENERALE
   
SPONGIERI

- au țesuturi, dar nu au organe

- trăiesc în apă

- au pori și canale cu coșulețe vibratile

- au schelet intern spongios (silicios sau calcaros)

CELENTERATE

- trăiesc în apă

- corp în formă de sac cu pereți dubli

- cavitate digestivă cu orificiu buco-anal

- înmulțire sexuată și asexută prin înmugurire

VIERMI LAȚI

 - corp moale lățit

- sistem digestiv cu orificiu buco-anal

- sistem excretor și reproducător, dezvoltate

- nu au sistem respirator, circulator, digestiv (se hrănesc prin osmoză)

- nu au organe de simț

- majorittea sunt paraziți; produc numeroase ouă

 VIERMI CILINDRICI

- corp moale cilindric, ascuțit la capete

- sistem digestiv vu orificiu bucal și orificiu anal

- sistem excretor și reproducător dezvoltate

- nu au sistem respirtor, circulator și nici organe de simț

- majoritatea sunt paraziți

 VIERMI INELAȚI

- corp moale inelat

- mușchi bine dezvoltați

- apare sistemul circulator

- lipsește numai sistemul respirator; respirație cutanee

 MOLUȘTE 

- corp moale nesegmentat

- au cochilie (melc), două valve (scoică) sau os de sepie

- picior musculos dezvoltat (la sepie transformat în tentacule = brațe)

- corp acoperit cu o manta care secretă cochilia

- respirația prin branhi (scoică, sepie) sau manta cu rol de plămân (melc)

- sistem circultor formt din inimă și vase de sânge

 ARTOPRODE

 - înveliș chitinos; - corp segmentat; picioare articultae

Păianjeni: -nu au antene; - corp format din cefalotorce și abdomen; - o pereche de chelicere; - 4 perechi de picioare ; respirația prin plămâni și trahei.

Crustacee: - 2 perechi de antene; - cefalotorace și abdomen; - 5 perechi de picioare; - respirația prin branhii; unele năpârlesc.

Miriapode: - au o pereche de antene; - corp segmentat; - la fiecare segment este o pereche de picioare articulate; respirația prin trahei.

Insecte: - o pereche de antene; - cap, torace (3 segmente) și bdomen segmentat; 3 perechi de picioare; - două perechi de aripi (cu unele excepții); - respirația prin trahei; - dezvoltarea prin metamorfoză la majoritatea

 

VERTEBRATE  CARACTERE GENERALE 
   
PEȘTI

- trăiesc în apă

- forma corpului este hidrodinamică

- au solzi osoși înfipți în piele

- schelet intern (cartilaginos sau osos)

- înotătoare perechi și neperechi

- respirație prin branhii (cu unele excwpții)

- temperatura corpului variabilă

- majoritatea se înmulțesc prin ouă din care iese puiet

- fecundație externă (cu unele excepții - speciile vivipare)

AMFIBIENI

- trăiesc în apă și pe uscat

- piele umedă, subțire, puternic vascularizată

- au patru membre

- respirație prin plămâni și piele (larvele prin branhii externe) - temperatura corpului varibilă

- înmulțirea prin ouă: la majorittea, dezvoltare este prin metamorfoză

REPTILE

- adaptate la viața pe uscat

- solzi cornoși - au patru membre (cu excepția șerpilor)

- respirație prin plămâni

- temperatura corpului varibilă

- înmulțirea prin ouă și dezvoltarea directă

- apar anexele embrionare: amniosul și alantoida

- fecundație internă

PĂSĂRI

- adaptate la zbor

- au pene, fulgi, puf

- au 4 membre; cele anteriare sunt transformate în aripi

- picioare acoperite cu solzi

- au cioc lipsit de de dinți (cu unele excepții)

- la majoritatea, oasele sunt pneumatice

- respiratie prin plămâni - temperatura corpului este constantă (+42°C)

- înmulțirea prin ouă pe care le clocesc; își îngrijesc puii (nu toate)

MAMIFERE

- adaptate la diferite medii de viață

- corpul este acoperit cu păr

- au 4 membre

- dinți sunt adaptați la modul de hrănire

- respirația prin plămâni

- temperatura corpului este constantă (+37°C)

- la majoritatea, embrionul se dezvoltă în uter

- nasc pui pe care îi hrănesc cu lapte produs de glandele mamare

 



TEST LA BIOLOGIE

Semestrul II

1. Subliniaţi cu o linie virozele şi cu 2 linii bacteriozele din lista următoare:
entorsă, gripă, tuberculoză, varicelă, ciumă, infarct miocardic, hepatita, antrax, HIV, malaria

2. Descrieţi pe scurt un tip de protistă autotrofă şi o protistă heterotrofă.

3. Completaţi definiţiile următoare:
a) Fungii au corpul numit……………….., alcătuit din filamente numite………… . Datorită lipsei pigmenţilor asimilatori au hrănire……………………….. . Peretele corpului lor conţine ………………. .
b) Celulele plantelor conţin vacuole, ………………….. cu clorofilă, iar ……………… celular este celulozic.
Hrănirea plantelor este ……………….., prin procesul numit………………………….. .

4. Fungii:
a) sunt plante autotrofe
b) sunt plante heterotrofe
c) nu sunt plante
d) au celule cu perete celular celulozic

5. Găsiţi răspunsurile eronate:
A. Protistele sunt:
a) organisme procariote
b) organisme eucariote
c) organisme cu moduri variate de nutriţie
d) lipsite de organe

B. Plantele:
a) au vacuole, cloroplaste şi perete celular celulozic
b) sunt procariote
c)sunt eucariote
d) au ţesuturi meristematice şi definitive

6. Scrieţi câte 4 caractere generale ale dicotiledonatelor şi onocotiledonatelor şi daţi minim 3 exemple pentru fiecare clasă de plante.

7. Asociaţi noţiunile din cele 2 coloane:
a) şopărle                 1. nu au membre
b) şerpi                    2. coada prezintă autotomie
c) ţestoase               3. au corpul protejat de carapace
d) crocodili               4. au inimă tetracamerală

8. Animal homeoterm înseamnă:
a) cu temperatura corpului variabilă
b) cu temperatura corpului constantă
c) cu hrănire omnivoră
d) lipsite de dinţi

9. Asociaţi noţiunile:
a) monotremele 1. au membrele anterioare transformate în aripi
b) păsările 2. au membre aşezate în partea laterală a corpului sau sunt apode
c) mamiferele 3. se înmulţesc prin ouă
d) reptile 4. nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte

Alte Lectii din biologie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]