T (Tema - Timpul narativ - Tema)

T

Tema basmului este o aventura eroica a fiintei umane care lupta pentru apararea, recuperarea, obtinerea, impunerea, etc. unei valori, reusind in actiunea sa; aceasta valoare este desemnata generic prin termenul bine si se constitue in opozitie cu raul. Basmul este o oglindire […] a vietii in moduri fbuloase de G. Calinescu.

Tema reprezinta, intr-o acceptie mai larga, obiectul unei dezbateri, al unui discurs, al unui articol, etc.

Textul este un ansamblu de fraze aflate in relatie si caracterizat prin continuitatea si stabilitatea sensului.

Timpul de discurs al unui text narativ are caracter unidimensional. El este determinat de succesiunea frazelor, a capitolelor, de momentul in care se situeaza naratorul de rapiditatea (viteza) cu care povesteste.

Timpul din istorie in textul narativ are paracter pluridimensional (cosmic, mitic, legendar, istoric, psihologic). El este timpul pe care il traiesc personajele: faptele se deruleaza intr-un moment anume, cu o anumita durata, intr-o anumita ordine. In naratiune timpul din istorie intra in relatie cu timpul din discurs. Relatia dintre cele doua timpuri poate fi privita din mai multe perspective: directia celor doua temporalitati, distnata dintre ele, cantitatea proportionala intre unitatile tmporale ale istoriei si cele ale discursului in unitatea de timp.

Timpul lecturii este timpul perceperii textului.

Timpul in naratiune:
directia celor doua temporalitati:

  • paralelismul ce poate fi modificat prin inversare (romanul politist) sau prin intrerupere (O mie si una de nopti). Rupturile in paralelismul celor doua timpuri creeaza efectul de suspans.

distanta celor doua timpuri are doua cazuri extreme:

  • imposibilitatea oricarui raport;
  • coincidenta totala;

corespondenta intre unitatile celor doua timpuri (al istoriei si al discursului): elipsa, rezumatul, redarea in stil direct, analiza, digresiunea.
Cantitatea de evenimente narate este un indiciu pentru ritmul sau densitatea romanului.

Tipul narativ actorial - tipul narativ desemneaza centrul de orientare al cititorului pe baza opozitiei narato/actor:

  • Tipul narativ auctorial desemneaza drept centru de orientare a cititorului naratorul in calitatea sa de creator al naratiunii;
  • tipul narativ actorial desemneaza drept centru de orientare al cititorului personajul-actor.

Cele doua tipuri se pot imbina in naratiune.
Ex. La hanul lui Manjoala de I. L. Caragiale.

Tiparul narativ al basmului cuprinde:

  • o situatie initiala de echilibru;
  • un eveniment, o imprejurare care deregleaza echilibrul initial;
  • o actiune de recuperare a echilibrului;
  • restabilirea echilibrului si rasplatirea eroului.

Punctul de innodare a intrigii este o situatie perturbatoare:

  • un act nelegiuit, un furt, o dauna = o prejudiciere;
  • o deficienta, un neajuns, o dorinta neimplinita = o lipsa;

Tiparul narativ al basmului se concretizeaza intr-o serie de situatii-tip (fuctii), cu grad mare de stabilitate, indiferent de cine si in ce mod le indeplineste.
Tiparul narativ al basmului si functiile specifice:

  • situatia initiala;
  • evenimentul prin care se pierde situatia initiala;
  • actiunea de remediere a lipsei;
  • restabilirea echilibrului initial si recompensarea autorului.

Tipizatele sunt formulare emise de institutii de stat si particulare (Serviciul de evidenta al populatiei, Serviciul Pasapoarte, CEC, banci, notariate, case de sanatate, etc.) pe care solicitantul trebuie sa le completeze, respectand urmatoarele reguli:

  • sa nu completeze decat spatiile care-i sunt destinate;
  • sa scrie ordonat, lizibil (de preferinta cu majuscule) si fara stersaturi;
  • sa furnizeze date corecte (declarate pe propria raspundere sau dovedite cu documente anexate).

Titlul este un mijloc conventional de identificare a operei. a fost utilizat inca din antichitate, insa folosirea lui s-a generalizat abia in secolul al XVI-lea odata cu inventarea tiparului. Titlul era nu numai un mijloc de a distinge volumele operei, ci si un avertisment asupra continutului lor. Ulterior a preluat si o functie publicitara. In primile decenii ale secolului al XX-lea titlurile erau enuntiative si transparente, anuntand protagonistii, locul desfasurarii tema. Proza moderna utilizeaza titlurile metaforico-simbolice, capabile sa orienteze publicul cititor.

Tragicul presupune un conflict intre:

  • erou si destin (in tragedia antica greaca);
  • datorie si pasiune, ratiune si sentiment (tragedia secolului al XVII-lea).

Tragicul definea initial tragedia, specie apartinand genului dramatic. In literatura moderna, categoria tragicului este valorificata si in proza, in nuvela si in roman, cautandu-i-se si alte surse:

  • confrntarea individului cu istoria (care ia locul destinului);
  • lupta dintre instinct si aspiratia spre puritate sau perfectiune;
  • banalitatea, absurdul sau ridicolul existentei.

Transfigurarea:

  • proces complex, specific actului de creatie literara prin care un scriitor construieste, cu ajutorul imaginatiei, realitatea secunda a operei sale pornind de la datele realitatii prime, imediate;
  • actul esential si distinctiv al creatiei literare si artistice.

Ex. Istoria ieroglifica de Dimitrie Cantemir.

Transformari textuale:
contractia textuala:

  • rezumatul;
  • conspectul;
  • planul (schema).

expansiune textuala - tehnica insertiei cu:

  • digresiune;
  • citat;
  • nota;
  • marginalii;

translatia textuala:

  • transformarea vorbirii directe in vorbire indirecta si invers;
  • transformarea poeziei in proza si invers;
  • traduceri.

Multe texte admit segmentarea ssau compactarea.
Constituentii textului: capitolul, paragraful, fraza, sintagma sau partea de propozitie.
Coerenta semantica si structurala a constituentilor textului este asigurata prin:

  • ordonare;
  • articulare;

Transgresarea timpului este o caracteristica a universului de tip fantastic si consta in incalcarea legilor temporale specifice ordinii naturale a lumii prin fenomene de inghetare, accelerare, incetinire, inversare, comprimare, dilatare.

Alte Lectii din romana