Unitate si independenta in secolul al XIX-lea.Constituirea statului modern român





  Constituirea statului modern  român. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).

     
  • Situaţia  europeană creeată în urma războiului ruso-otoman din 1853-1856 (Războiul din  Crimeea) a favorizat îndeplinirea idealului unirii Principatelor.
  •  
  • Tratatul  de pace de la Paris (1856) a consemnat înfrângerea Rusiei. S-a pus în discuţie  cu acest prilej şi problema unirii Principatelor, fără ca marile puteri  participante să ajungă la un consens în această privinţă.
  •  
  • De  aceea, tratatul prevedea:
  •  
  • înlăturarea  protectoratului Rusiei şi a înlocuirea acestuia cu garanţia colectivă a celor  şapte mari puteri;
  •  
  •  retrocedarea de către Rusia, Moldovei, a trei  judeţe din sudul Basarabiei;
  •  
  • organizarea  de alegeri pentru întrunirea, la Iaşi şi la Bucureşti, a unor Divanuri  (Adunări) ad-hoc, care să exprime eventuala dorinţă de unire a românilor.
  •  
  • Dezbaterile  Adunărilor ad-hoc (1857) s-au finalizat cu adoptarea câte unei rezoluţii (cu  conţinut asemănător în ambele Principate), cuprinzând propunerile adresate  marilor puteri: unirea Principatelor sub numele de România, principe străin,  provenit dintr-o dinastie europeană, neutralitatea noului stat, sub garanţia  marilor puteri.
  •  
  • În  1858, la Paris, Conferinţa celor şapte puteri garante a instituit Convenţia de la Paris. Deşi stabilea o  unire incompletă, meritul Convenţiei a fost acela de a fi deschis calea către unitatea Principatelor şi de a fi  trasat principalele direcţii de modernizare a statului.
  •  
  • Recurgând  la tactica faptului împlinit, Adunările elective de la Iaşi şi Bucureşti au  decis alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca   domn al Moldovei (5/17 ianuarie 1859) şi al Ţării Româneşti (24  ianuarie/5 februarie 1859).

  •  
  • Dubla  alegere consacra unirea Principatelor.
  •  
  • Marile  puteri au recunoscut dubla alegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza în  cursul anului 1859, iar unirea deplină a Principatelor, în decembrie 1861.
  •  
  • Anii  următori ai domniei lui Cuza s-au caracterizat prin adoptarea unui număr mare  de legi (reforme), cele mai importante – în perioada guvernului condus  de Mihail Kogălniceanu (1863-1865): Legea  secularizării averilor mănăstireşti (1863), Legea rurală (1864), Legea  învăţământului (1864).

Monarhia constituţională şi cucerirea independenţei României.

     
  • După  abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (11 februarie 1866) s-au creat condiţiile  instalării pe tronul României a unui principe străin, problemă care fusese  adeseori invocată în viaţa politică românească şi cerută în mod special prin  rezoluţiile Adunărilor ad-hoc din 1857.
  •  
  • La  10/22 mai 1866, principele german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus  jurământul solemn, la Bucureşti, ca monarh al României (1866-1914). Prin  Constituţia din 1866, se instituia monarhia constituţională ereditară.
  •  
  • După  1866, viaţa politică din România a trecut printr-o perioadă de instabilitate  guvernamentală (1866-1871), dublată de procesul consolidării treptate a  monarhiei.
  •  
  • Reizbucnirea  “chestiunii orientale” în Balcani, prin declanşarea răscoalelor antiotomane din  Bulgaria şi Bosnia-Herţegovina şi a războiului dintre Serbia şi Imperiul  Otoman, a reprezentat cadrul extern favorabil cuceririi independenţei de stat a  României, în condiţiile în care eforturile de a obţine acest statut pe cale  diplomatică eşuaseră.
  •  
  • În aprilie 1877, Rusia, care s-a implicat în  favoarea popoarelor balcanice, a declarat război Imperiului Otoman, trupele  ruse începând (pe baza unei Convenţii semnate cu noul guvern liberal, condus de  Ion C. Brătianu) traversarea teritoriului României către Peninsula Balcanică.
  •  
  • La 9/21 mai 1877, în Parlamentul de  la Bucureşti, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, citea declaraţia de  independenţă a României.
  •  
  • În  urma solicitărilor Rusiei, armata română, condusă de principele Carol I, a  intervenit pe frontul de la sudul Dunării, luptând la Plevna, Griviţa, Rahova,  Vidin, şi contribuind, cu preţul unor mari jertfe umane şi materiale, la  înfrângerea Turciei.
  •  
  • În  1878, prin tratatele de pace de la San Stefano (februarie 1877) şi Berlin(iulie  1877) a fost recunoscută independenţa României, ca şi apartenenenţa la statul  român a Dobrogei şi Deltei Dunării.
  •  
  • Proclamarea  regatului, în 1881, a reprezentat consacrarea progresului statului român în a  doua jumătate a secolului al XIX-lea.
 

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]