România în relaţiile internaţionale, în perioada maximei confruntări din timpul Războiului Rece.
- Deoarece, din 1945, a intrat în sfera de influenţă sovietică, România nu a mai putut desfăşura legăturile tradiţionale de politică externă avute în perioada interbelică.
- Prin tratatul de pace, semnat la Conferinţa de la Paris, la 10 decembrie 1947, recunoştea anularea dictatului de la Viena, din 1940, dar consfiinţea şi juridic ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către U.R.S.S. România a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1955.
- După al Doilea Război Mondial, U.R.S.S. a impus României orientarea politicii sale externe mai cu seamă către Est şi restrângerea relaţiilor cu lumea occidentală la minimum.
- România avea aceeaşi poziţie faţă de evenimente cu cea a U.R.S.S. şi a lagărului comunist.
- Statul român a devenit, în 1949, membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (organizaţia economică a ţărilor comuniste, C.A.E.R.), cu sediul la Moscova, şi a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, creată în 1955, alianţa militară a statelor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice, opusă N.A.T.O.
- Abia la câţiva ani după moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a început să promoveze o politică de distanţare faţă de U.R.S.S., mai ales după 1958, când trupele sovietice au fost retrase din România.
- Însă nu s-a pus niciodată problema să fie părăsite C.A.E.R. şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia.
- România s-a pronunţat, în anul 1964, pentru limitarea amestecului sovietic în treburile interne ale altor ţări comuniste, pe fondul neînţelegerilor dintre sovietici şi chinezi. Tot în 1964, România a condamnat şi planul Valev, de integrare economică a ţărilor socialiste, prin care se propunea ca zone din sud-estul României, nord-estul Bulgariei şi părţi din U.R.S.S. să se specializeze în producţia agricolă .
- Ţara noastră a început, după 1960, să dezvolte relaţii şi cu state democratice din Occident, pentru a importa tehnologie necesară industrializării.
Politica externă a României în perioada destinderii şi a coexistenţei paşnice.
- Rezolvarea crizei rachetelor sovietice din Cuba (1962), care adusese omenirea pe marginea conflictului nuclear a fost urmată de o perioadă de destindere în relaţiile internaţionale şi de coexistenţă paşnică între ţările cu sisteme social-politice diferite (comunist şi democratic).
- În această etapă, România, după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în 1965, a continuat politica începută în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de distanţare de linia sovietică, dar de menţinere în tabăra comunistă.
- Statul român a continuat să-şi extindă colaborarea cu statele occidentale şi a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania (1967). Conducătorul român a efectuat vizite în diferite ţări, precum S.U.A., Franţa, Republica Federală Germania, Marea Britanie etc., iar mulţi şefi de stat (Charles de Gaulle preşedintele Franţei, Richard Nixon, preşedintele S.U.A.) au vizitat România.
- Nicolae Ceaşescu a fost apreciat pentru atitudinea sa, mai ales după ce, în 1968, conducerea României a condamnat intervenţia militară a armatelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, pentru a înlătura conducerea comunistă adeptă a unor reforme interne.
- România a devenit membră a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, din 1972, şi a semnat, în 1975, Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Helsinki.
- În anii ’80, schimbarea climatului politic internaţional (mai ales după 1985, când Mihail Gorbaciov a preluat conducerea U.R.S.S.), deschiderea dialogului Est-Vest, dar şi politica internă rigidă şi abuzivă promovată de Nicolae Ceauşescu, au dus la izolarea României pe plan extern. Abia după 1989, statul român a putut relua legăturile normale cu statele occidentale.
