1.4. ÎNVELIŞUL BIOPEDOGEOGRAFIC
EUROPA
- Factori genetici: condiţii climatice diverse + relieful + evoluţia cuaternară a sistemelor naturale
- diversitatea zonelor biopedogeografice;
- dublă desfăşurare – pe latitudine = zone biopedogeografice şi pe altitudine = etaje biopedogeografice;
- fâşii latitudinale paralele dispuse de la SV la NE
- Vegetaţia – este asociată cu animale + soluri = suportul biopedogeografic
- Zone biopedogeografice (cu desfăşurare latitudinală)
a.Vegetaţia subtropicală, mediteraneeană
- dezvoltată în sudul Europei, în cele trei peninsule (până la aprox. 500 m altitudine), în insulele Mediteranei;
- pădure = redusă = stejar verde, stejar de plută, pini; formaţiuni arbustive semperviriscente: maquis, garriga (în sudul Franţei), tomillares (în Spania), frigana (în Grecia), înlocuită cu păşuni şi plantaţii de măslin;
- faună = termofilă = broasca ţestoasă, şerpi, scorpioni;
- soluri: terra rosa.
b. Zona de deşert şi semideşert = Nordul Mării Caspice – prelungire a zonelor deşertice asiatice
c. Stepa + silvostepa
- se dezvoltă în estul Europei – regiuni cu climat secetos
- silvosepa = face trecerea de la pădure (stejar termofil, frasin, tei, arbuşti) la ierburi xerofile şi mezofile;
- stepa = din estul României - nordul Mării Negre – dincolo de Volga, ierburi (colilie, pelin, păiuş, arbuşti) animale (rozătoare)
- soluri - molisoluri (cernoziomuri, soluri bălane);
- a fost înlocuită în cea mai mare parte cu cereale şi plante tehnice.
d. Zona pădurilor de foioase
- centrul, vestul Europei, Europa peninsulară;
- formată din 2 tipuri de păduri:
- Păduri de fag = terenurile umede şi răcoroase – spre est, îmbinat cu carpenul;
- Păduri de stejar = la sud = temperaturi mai mari, umezeală mică soluri brune, cenuşii, argiluvisoluri;
- alături de tei, frasin, arţar, ulm, arbuşti şi ierburi;
- faună (cerbi, căprioare, lupi, vulpi, mistreţi, jderi, păsări, insecte);
- soluri: brune, cenuşii, argiluvisoluri.
e. Taiga = păduri de conifere
- în nord – până la aprox 50ºN - (Scandinavia – Munţii Ural); este cea mai masivă unitate forestieră a Europei;
- conifere (molid, brad, zadă, mesteacăn);
- mamifere (urs, lup, vulpe, hermelina, elan), păsări;
- soluri: spodosoluri (podzol), turbării
f. Tundra
- în insulele arctice + nordul Europei;
- muşchi, licheni, arbuşti (mesteacăn pitic, sălcii pitice, ienupăr pitic);
- faună (ren, vulpe polară, găiuşa polară, ciuful alb);
- soluri negre de tundră, slab formate.
- Etajele biopedogeografice (cu desfăşurare altitudinală)
- desfăşurat la latitudini variate, după altitudine:
- păduri de amestec – 800/1000 – 1200m;
- păduri de conifere – 1200-1600/1800m;
- etajul subalpin – 1600/1800 - 2200m;
- etajul alpin – 2200-3000/3200m;
- etajul glaciar-periglaciar – la peste 3200m;
- În fiecare etaj – vegetaţie, faună, soluri specifice zonelor biopedogeografice.
ROMÂNIA
- Învelişul biopedogeografic (vegetaţie, faună şi soluri) este organizat pe zone şi etaje biopedogeografice;
- în spaţiul carpato-danubiano-pontic se interferează vegetaţia caracteristică Europei Centrale (cu păduri de foioase) cu vegetaţia Europei sud-estice, ponto-caspice (reprezentată de stepe).
- Zone biopedogeografice (dispunere latitudinală)
- zona stepei
- condiţionată de continentalismul climatic;
- Dobrogea, Câmpia Siretului, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei, porţiuni din Câmpia de Vest. (stepa propriu-zisă are în Câmpia Bărăganului cea mai vestică poziţie);
- vegetaţia: ierburi xerofile; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri;
- vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, pajişti;
- Zona silvostepei
- Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, nord-vestul Dobrogei;
- vegetaţia: pâlcuri de păduri (stejar termofil), ierburi; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri;
- vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, aşezări;
- Zona pădurilor de foioase
- Etajul stajarului - la altitudini mici 200-500 m - cu temperaturi mari (+10ºC); precipitaţii 450-500 mm; vegetaţie: stajar, cer, gârniţă, gorun; soluri: luvisoluri;
- Etajul fagului - 500-1200 m; în Munţii Apuseni urcă până la 1400 m, iar în Carpaţii Meridionali până la 1500 m; soluri: argiluvisoluri, cambisoluri;
- fauna: căprioara, cerbul, veveriţa, vulpea, ursul, lupul, păsări, insecte, reptile;
- vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni, fâneţe, culturi;
- mai multe suprafeţe afectate de şiroire, torenţi, alunecări de teren;
- Etajul coniferelor
- la altitudini cuprinse între 1200-1800 m;
- vegetaţia: molid, brad, pin, zadă, zâmbru
- fauna: urşi, cerbi, râşi, lupi, cocoş de munte, găinuşa de alun;
- soluri: spodosoluri (podzoluri);
- defrişări masive = coborârea limitei superioare a pădurii, procese de versant;
- zona alpină – peste 1800 m
- etaj subalpin - 1800-2200 m ; etaj alpin – peste 2200 m
- vegetaţia: ienupăr, jneapăn, afin, merişor (subalpin) şi ierburi, muşchi, licheni, stâncării (alpin);
- soluri subţiri, în formare;
- fauna – capra neagră, marmota, vulturi, insecte;
- vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni; turism necontrolat = degradarea terenurilor
- Vegetaţia azonală – este dezvoltată în luncile râurilor, precum şi în Lunca şi Delta Dunării unde se dezvoltă o vegetaţie reprezentata prin specii de arbori de esenţă slabă: salcia, plopul, aninul, cătina.
