07.Invelisul Biopedogeografic in Europa si Romania. Vegetatia





1.4. ÎNVELIŞUL BIOPEDOGEOGRAFIC

EUROPA

  • Factori genetici: condiţii climatice diverse + relieful + evoluţia cuaternară a sistemelor naturale
  • diversitatea zonelor biopedogeografice;
  • dublă desfăşurare – pe latitudine = zone biopedogeografice şi pe altitudine = etaje biopedogeografice;
  • fâşii latitudinale paralele dispuse de la SV la NE
  • Vegetaţia – este asociată cu animale + soluri = suportul biopedogeografic
  • Zone biopedogeografice (cu desfăşurare latitudinală)

a.Vegetaţia subtropicală, mediteraneeană

  • dezvoltată în sudul Europei, în cele trei peninsule (până la aprox. 500 m altitudine), în insulele Mediteranei;
  • pădure = redusă = stejar verde, stejar de plută, pini; formaţiuni arbustive semperviriscente: maquis, garriga (în sudul Franţei), tomillares (în Spania), frigana (în Grecia), înlocuită cu păşuni şi plantaţii de măslin;
  • faună = termofilă = broasca ţestoasă, şerpi, scorpioni;
  • soluri: terra rosa.

b. Zona de deşert şi semideşert = Nordul Mării Caspice – prelungire a zonelor deşertice asiatice
c. Stepa + silvostepa

    • se dezvoltă în estul Europei – regiuni cu climat secetos
      • silvosepa = face trecerea de la pădure (stejar termofil, frasin, tei, arbuşti) la ierburi xerofile şi mezofile;
      • stepa = din estul României - nordul Mării Negre – dincolo de Volga, ierburi (colilie, pelin, păiuş, arbuşti) animale (rozătoare)
        • soluri - molisoluri (cernoziomuri, soluri bălane);
    • a fost înlocuită în cea mai mare parte cu cereale şi plante tehnice.

d. Zona pădurilor de foioase

  • centrul, vestul Europei, Europa peninsulară;
  • formată din 2 tipuri de păduri:
  • Păduri de fag = terenurile umede şi răcoroase – spre est, îmbinat cu carpenul;
  • Păduri de stejar = la sud = temperaturi mai mari, umezeală mică soluri brune, cenuşii, argiluvisoluri;
  • alături de tei, frasin, arţar, ulm, arbuşti şi ierburi;
  • faună (cerbi, căprioare, lupi, vulpi, mistreţi, jderi, păsări, insecte);
  • soluri: brune, cenuşii, argiluvisoluri.

e. Taiga = păduri de conifere

  • în nord – până la aprox 50ºN - (Scandinavia – Munţii Ural); este cea mai masivă unitate forestieră a Europei;
  • conifere (molid, brad, zadă, mesteacăn);
  • mamifere (urs, lup, vulpe, hermelina, elan), păsări;
  • soluri: spodosoluri (podzol), turbării

f. Tundra

      • în insulele arctice + nordul Europei;
      • muşchi, licheni, arbuşti (mesteacăn pitic, sălcii pitice, ienupăr pitic);
      • faună (ren, vulpe polară, găiuşa polară, ciuful alb);
      • soluri negre de tundră, slab formate.

        • Etajele biopedogeografice (cu desfăşurare altitudinală)
  • desfăşurat la latitudini variate, după altitudine:
  • păduri de amestec – 800/1000 – 1200m;
  • păduri de conifere – 1200-1600/1800m;
  • etajul subalpin – 1600/1800 - 2200m;
  • etajul alpin – 2200-3000/3200m;
  • etajul glaciar-periglaciar – la peste 3200m;
  • În fiecare etaj – vegetaţie, faună, soluri specifice zonelor biopedogeografice.

ROMÂNIA

  • Învelişul biopedogeografic (vegetaţie, faună şi soluri) este organizat pe zone şi etaje biopedogeografice;
  • în spaţiul carpato-danubiano-pontic se interferează vegetaţia caracteristică Europei Centrale (cu păduri de foioase) cu vegetaţia Europei sud-estice, ponto-caspice (reprezentată de stepe).
  • Zone biopedogeografice (dispunere latitudinală)
  • zona stepei
    • condiţionată de continentalismul climatic;
    • Dobrogea, Câmpia Siretului, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei, porţiuni din Câmpia de Vest. (stepa propriu-zisă are în Câmpia Bărăganului cea mai vestică poziţie);
    • vegetaţia: ierburi xerofile; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri;
    • vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, pajişti;
  • Zona silvostepei
  • Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, nord-vestul Dobrogei;
  • vegetaţia: pâlcuri de păduri (stejar termofil), ierburi; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri;
  • vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, aşezări;
  • Zona pădurilor de foioase
  • Etajul stajarului - la altitudini mici 200-500 m - cu temperaturi mari (+10ºC); precipitaţii 450-500 mm; vegetaţie: stajar, cer, gârniţă, gorun; soluri: luvisoluri;
  • Etajul fagului - 500-1200 m; în Munţii Apuseni urcă până la 1400 m, iar în Carpaţii Meridionali până la 1500 m; soluri: argiluvisoluri, cambisoluri;
  • fauna: căprioara, cerbul, veveriţa, vulpea, ursul, lupul, păsări, insecte, reptile;
  • vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni, fâneţe, culturi;
  • mai multe suprafeţe afectate de şiroire, torenţi, alunecări de teren;
  • Etajul coniferelor
  • la altitudini cuprinse între 1200-1800 m;
  • vegetaţia: molid, brad, pin, zadă, zâmbru
  • fauna: urşi, cerbi, râşi, lupi, cocoş de munte, găinuşa de alun;
  • soluri: spodosoluri (podzoluri);
  • defrişări masive = coborârea limitei superioare a pădurii, procese de versant;
  • zona alpină – peste 1800 m
  • etaj subalpin - 1800-2200 m ; etaj alpin – peste 2200 m
  • vegetaţia: ienupăr, jneapăn, afin, merişor (subalpin) şi ierburi, muşchi, licheni, stâncării (alpin);
  • soluri subţiri, în formare;
  • fauna – capra neagră, marmota, vulturi, insecte;
  • vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni; turism necontrolat = degradarea terenurilor
    • Vegetaţia azonală – este dezvoltată în luncile râurilor, precum şi în Lunca şi Delta Dunării unde se dezvoltă o vegetaţie reprezentata prin specii de arbori de esenţă slabă: salcia, plopul, aninul, cătina.

Alte Lectii din geografie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]