DRAMATURGIA POSTBELICĂ: Iona de Marin Sorescu pentru Examenul de Bacalaureat





DRAMATURGIA  POSTBELICĂ  IONA de Marin Sorescu

 

„Iona” este prima piesă din trilogia lui Marin Sorescu, intitulată „Setea muntelui de sare”, metaforă a aspirației spre absolut. Celelalte două piese ale trilogiei sunt „Paracliserul” și „Matca”. „Iona” este o monodramă, adică o dramă cu un singur personaj, bazată pe monolog. Celelalte personaje care mai apar în piesă (cei doi pescari) fac doar figurație, nerăspunzându-i lui Iona, iar dialogul apare doar în acea parte a dramei în care Iona, apăsat de singurătate și căutându-și identitatea, se dedublează vorbind cu sine însuși. Forma de monodramă este utilizată în teatrul postbelic universal, de exemplu de către Samuel Beckett.

 

Caracteristică dramei postbelice este tema imposibilității de a comunica, prezentă atât în „Iona”, cât și în teatrul absurdului, creat de Eugen Ionescu și de Beckett.

 

O altă particularitate a dramei postbelice este ambiguitatea (posibilitatea de a primi mai multe interpretări). Drama „Iona”, de exemplu, poate fi interpretată pe mai multe planuri de semnificații, cum ar fi, de exemplu, planul filozofic și cel politic.

 

Caracteristică dramei postbelice este, de asemenea, demitizarea, procedeu frecvent în poezia și în teatrul lui Marin Sorescu. Numele personajului, Iona, și situația de bază, faptul de a fi înghițiat de un pește uriaș, sunt inspirate din „Biblie”, din „Vechiul Testament”. Acolo, Iona este un profet pe care Dumnezeu îl trimite să-I predice învățătura în cetatea Ninive. Iona însă refuză să se ducă acolo și pleacă, pe o corabie, în altă direcție.

Mânios, Domnul stârnește o furtună și îi anunță pe marinari că aceasta nu va înceta decât dacă Iona va fi aruncat în mare. Corăbierii se supun și Iona este înghițit de un pește uriaș, în burta căruia stă trei zile și trei nopți, rugându-se necontenit lui Dumnezeu. Acesta se îndură de el și peștele îl scuipă la țărm, de unde profetul pornește spre Ninive, ca să îndeplinească voia Domnului.

 

Marin Sorescu transformă însă personajul, dintr-un profet, într-un simplu pescar, dar face din acesta simbolul condiției umane confruntate cu singurătatea, cu imposibilitatea de a comunica și cu limitele sale. Autorul nota că, prin intermediul lui Iona, a vrut să prezinte doar un om „nemaipomenit de singur”.

 

Dată fiind ambiguitatea textului, posibilitatea mai multor interpretări, temele dramei pot fi identificate la nivel filozofic, psihologic sau politic. O temă centrală este aceea a singurătății, a alienării (înstrăinării) omului.

 

În pântecele peștelui uriaș, Iona se confruntă cu această totală solitudine și cu îndoiala în ceea ce privește identitatea sa. El încearcă să se regăsească, recompunându-se din frânturi de amintiri, atunci când pare că a uitat chiar și denumirile noțiunilor uzuale: școală, masă, părinți, viață.

 

Din punct de vedere filozofic, piesa poate fi interpretată și ca drama condiției umane confruntate cu limitele sale. Vrând să evadeze din burta peștelui, Iona se folosește de un cuțit, dar descoperă că peștele care-l înghițise fusese, la rândul lui, înghițit de alt pește, acesta de altul și tot așa, într-o succesiune infinită de burți.

 

Acesta poate fi simbolul faptului că omul se confruntă mereu cu alte limite, neputând să ajungă la cunoașterea absolută. Se aplică aici aforismul lui Lucian Blaga, care spune că „nicio limită eternă nu ne oprește, dar etern ne oprește o limită”. Constatând că nu poate atinge absolutul în afară, Iona îl caută, în final, în interior, în propriul eu. Aceasta ar putea fi semnificația gestului său final de a-și tăia burta, întrucât contextul acestui gest nu sugerează pesimismul, renunțarea, ci optimismul, replica finală fiind: „Răzbim noi cumva la lumină.” Este și o încercare a personajului de a da o nouă direcție existenței sale, după ce ajunge la concluzia că drumul pe care îl parcursese până atunci fusese greșit. În același sens, personajul își invocă mama, rugând-o să-l nască din nou, ca să poată lua viața de la capăt. Această nouă cale către sine coincide și cu regăsirea propriei identități, refăcând unitatea eului său, scindat până atunci.

 

Piesa poate fi interpretată și în plan politic. Peștele care îl înghite pe Iona este simbolul unui sistem totalitar, concentraționar și opresiv. Constatând, în final, că evadarea în exterior este imposibilă, că libertatea absolută nu poate fi atinsă în afară, Iona caută libertatea în interior, în el însuși, libertatea totală fiind posibilă numai în gândire.

 

Având în vedere epoca în care a fost scrisă și reprezentată piesa, asemenea adevăruri nu puteau fi exprimate direct, ci doar metaforic și într-un stil esopic (aluziv). În textul piesei există asemenea aluzii, ca, de exemplu, aceea în care Iona, găsind un cuțit în buzunar, se miră că nu i l-a confiscat peștele atunci când l-a înghițit și presupune că are de a face cu un pește tânăr, fără experiență. Sensul acestei aluzii este că și sistemul cel mai strict totalitar are lacune.

 

Piesa este compusă din tablouri, al căror cadru este, la început, natura, întinderea mării, iar apoi, un cadru fantastic, interiorul peștelui. Acest cadru permite concentrarea atenției asupra personajului. Succesiunea tablourilor marchează desfășurarea experienței spirituale a personajului, în căutarea absolutului, a libertății și a propriei identități.

Marin Sorescu este, în perioada postbelică, un înnoitor al dramaturgiei. El preciza că a încercat, prin trilogia „Setea muntelui de sare”, să creeze un „teatru neretoric”, dispensându-se de „teatralitatea” comodă și superficială, că s-a ferit de „formula teatrului care alunecă pe suprafața lucrurilor”, inventând un gen mai apropiat de viziunea sa asupra lumii.  Dramaturgia sa este aceea a unui poet, iar în piesa „Iona” există pasaje care sunt aproape niște poeme în proză, precum acela consacrat dorinței de a construi o bancă de lemn în mijlocul mării.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]