Marea Unire

Marea Unire

Realizarea României Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acţiunii româ­nilor în conjunctura favorabilă de la sfârşitul primului război mondial, când dispăreau de pe harta Europei Imperiul Ţarist şi cel Austro-Ungar.
Unirea cu Regatul României a acestor teritorii a fost posibilă în contextul afirmării pe plan internaţional a principiului autodetermi­nării şi a celui al naţionalităţilor.
Aplicarea acestor principii de către români s-a realizat în mod di­ferenţiat de la o provincie la alta, în etape gândite realist şi realizate treptat de la autonomie la independenţă naţională şi apoi la unirea cu România.

Basarabia

a)Autonomia
In fruntea mişcării pentru autonomie, s-a aflat Partidul Naţional Moldovenesc, creat în martie 1917. Tendinţele Ucrainei de a-şi extinde stăpânirea asupra acestei provincii au avut ca rezultat, în vara anului 1917, intensificarea mişcării pentru autonomia Basarabiei.
În octombrie 1917 se desfăşoară la Chişinău „Congresul ostaşilor moldoveni" care a proclamat „autonomia teritorială şi politică a Basarabiei" şi a decis constituirea unui organ reprezentativ al Basa­rabiei numit Sfatul Ţării. Conducerea executivă a acestui organ, Con­siliul de directori generali, era asigurată de Ion Inculeţ. Realizarea deplină a autonomiei îşi găsea expresia în proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (2 decembrie 1917), membră cu drepturi egale a Republicii Federative Ruse.

b) Unirea cu România
Situaţia Basarabiei se agravează. Destrămarea armatei ruse, in­tensificarea agitaţiilor bolşevice ameninţau securitatea politică şi militară a teritoriului rămas neocupat. Pentru a pune capăt anar­hiei create pe teritoriul Basarabiei, Consiliul de directori generali a cerut guvernului român să trimită trupe. Acestea au restabilit ordinea şi prestigiul Sfatului Ţării (ianuarie 1918). În consecinţă, la 13 ianuarie 1918, guvernul Rusiei Sovietice a întrerupt relaţiile diplomatice cu România şi i-a sechestrat tezaurul, care fusese trans­portat la Petrograd înainte de ocuparea Bucureştiului. În noile condiţii, Sfatul Ţării a hotărât independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti (24 ianuarie 1918).
Ultima etapă a autodeterminării Basarabiei s-a realizat prin actul din 27 martie 1918. Sfatul Ţării a hotărât cu majoritate de voturi unirea Basarabiei cu România.
Rezultatul votului a fost comunicat preşedintelui Consiliului de Miniştri, Alexandru Marghiloman, aflat la Chişinău. Prin Decretul regal nr. 842/22 aprilie 1918, regele a promulgat actul Unirii.
ETAPELE AUTODETERMINÄ‚RII ÃŽN BASARABIA
martie 1917
formarea Partidului Naţional Moldovenesc
octombrie 1917
crearea Sfatului Ţării; proclamarea autonomiei Basarabiei
2 decembrie 1917
este proclamată Republica Democrată Moldovenească
24 ianuarie 1918
este proclamată independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti
27 martie 1918
Sfatul Ţării hotărăşte unirea Basarabiei cu România

Bucovina

a)Autonomia
Încă din perioada războiului, refugiaţii din Transilvania şi Bucovina erau organizaţi în Asociaţia Românilor Bucovineni şi Transilvăneni. Aceasta a susţinut intrarea României în război alături de Antanta.
Situaţia se complică după semnarea păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918). Asupra provinciei ridica pretenţii Ucraina.
Ca răspuns la Manifestul adresat de împăratul Carol I (3 octom­brie 1918) privind organizarea federalistă a Austro-Ungariei, deputa­ţii români din parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român (C.N.R.). La 9 octombrie 1918, C.N.R. a cerut oficial, în nu­mele naţiunii, dreptul la autodeterminare şi a exprimat dorinţa de secesiune. Deputaţii ucraineni, bazându-se pe sprijinul trupelor ucrainene, s-au opus, deoarece ridicau pretenţii asupra nordului Bucovinei.
La iniţiativa lui Sextil Puşcariu, la 14 octombrie 1918 s-a convocat o adunare naţională la Cernăuţi, care s-a proclamat Adunare Consti­tuantă. Aceasta a hotărât „unirea Bucovinei integrale" cu celelalte pro­vincii româneşti din imperiu într-un stat naţional independent.
Tot atunci s-a format Consiliul National, ca organism reprezen­tativ, şi un Birou Executiv, condus de Iancu Flondor.
Situaţia Bucovinei s-a complicat în această perioadă. Adunarea Ucraineană, susţinută de Aurel Onciul (fost deputat român în Parla­mentul austriac), acţiona pentru încorporarea nordului Bucovinei. În aceste împrejurări, Consiliul Naţional a solicitat sprijinul armatei româ­ne. Guvernul român a aprobat la 23 octombrie 1918 intrarea unei divizii în Bucovina şi a informat guvernul austriac în privinţa acestei decizii.
La 12 noiembrie 1918, Consiliul Naţional a votat „Legea funda­mentală provizorie asupra puterilor Ţării Bucovinei". Faza auto­nomiei se încheia, trecându-se la etapa a doua.

b) Unirea cu România
Prin integrarea Bucovinei la România, urma să se asigure acestei provincii condiţiile necesare unei dezvoltări progresive.
Tratativele purtate cu reprezentanţii guvernului de la Iaşi au dus la convocarea Congresului General al Bucovinei pentru data de 15 no­iembrie 1918. Întrunit la data stabilită, Congresul a votat în unanimi­tate unirea necondiţionată a Bucovinei cu România. La această hotărâre au aderat locuitorii germani şi polonezi. Evreii şi ucrainenii au refuzat să participe.
Unirea Bucovinei cu România a fost consfinţită de regele Ferdinand prin Decretul-lege din 18 decembrie 1918.
ETAPELE AUTODETERMINÄ‚RII BUCOVIENE
14 octombrie 1918
se constituie Adunarea Constituantă şi Consiliul Naţional
12 noiembrie 1918
Consiliul Naţional stabileşte instituţiile autonomiei bucovinene
15 noiembrie 1918
Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România.

Transilvania

a)Autonomia
În Transilvania, mişcarea pentru autodeterminare a avut un caracter popular mai accentuat. Ea s-a bucurat de adeziunea unanimă a populaţiei româneşti.
În 1918, emigraţia română din Transilvania, Bucovina şi Regatul României şi-a intensificat activitatea în vestul Europei. La 24 septembrie 1918, s-a format, la Paris, Consiliul Naţional pentru Unitatea Românilor, recunoscut de guvernele francez, englez şi italian, ca reprezentant al tuturor românilor.
In Transilvania, şi-au reluat activitatea cele două forţe politice ro­mâneşti: Partidul Naţional Român (P.N.R.) şi Partidul Social-Democrat (P.S.D.). Românii au anunţat oficial hotărârea de autodeterminare prin Declaraţia de la Oradea din 29 septembrie 1918, elaborată de cele două partide. Aceasta este o declaraţie de principii în care se regăsesc principalele componente ale conceptului wilsonian de autodetermi­nare pe baza principiului naţionalităţilor: libertatea naţiunii, sepa­rarea politică de Ungaria, asumarea suveranităţii naţiunii în teritoriul său naţional, plebiscitul. Declaraţia era adresată Parlamentului Ungariei şi a căpătat valoarea unei declaraţii de independenţă.
La 18 octombrie 1918, se constituia Consiliul Naţional Român Cen­tral (C.N.R.C), ca organ politic unic al românilor din Transilvania, alcătuit din câte şase membri din fiecare partid (P.N.R. şi P.S.D.). El a devenit centrul de coordonare al mişcării naţionale din Transilvania.
În noiembrie, în întreaga Transilvanie s-au format, după modelul C.N.R.C., consilii şi gărzi naţionale locale. Acestea au preluat controlul politic şi administrativ în întreaga provincie, reuşind să menţină or­dinea în Transilvania. La 9 noiembrie 1918, C.N.R.C. adresa o notă ulti­mativă guvernului ungar, cerând „întreaga putere de guvernare". In acest context, s-au desfăşurat la Arad în 13-14 noiembrie 1918 trata­tivele cu reprezentanţii guvernului ungar. Aceştia au recunoscut orga­nismele politice româneşti, dar au oferit românilor doar autonomia Transilvaniei.

b) Unirea cu România
Manifestul Către popoarele lumii adresat de C.N.R.C., la 5 noiembrie 1918, lumii civilizate demonstrează opiniei publice mondiale că uni­rea Transilvaniei cu România este voinţa întregii naţiuni române.
C.N.R.C. a decis, în acelaşi timp, convocarea unei mari adunări care să dea expresie voinţei românilor transilvăneni. La 7 noiembrie 1918, s-a publicat textul convocării, la Alba lulia, a Adunării Naţionale a Românilor pentru 18 noiembrie 1918. Manifestarea a avut un ca­racter plebiscitar.
La Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, au participat peste 100000 de oameni şi 1 228 delegaţi aleşi. Adunarea, deschisă de Gheorghe Pop de Băseşti, a adoptat în unanimitate declaraţia solemnă. Decizia de unire a Transilvaniei cu România a fost însoţită de un program de înnoiri ce a direcţionat dezvoltarea ulterioară a ţării.
La 18 noiembrie s-a constituit Marele Sfat Naţional (cu rol de for legislativ), care a desemnat ca organ executiv Consiliul Dirigent, prezidat de luliu Maniu. Prin Decretul nr. 3631 din 11 decembrie 1918, regele Ferdinand ratifica unirea Transilvaniei cu România.
Astfel, se desăvârşea formarea României Mari.
Noul stat românesc, având o suprafaţă de 295 049 km2 şi o popu­laţie de peste 18 milioane locuitori, a fost recunoscut pe plan inter­naţional prin tratatele de pace încheiate la Paris în anii 1919-1920.

ETAPELE AUTODETERMINÄ‚RII TRANSILVANIEI
29 septembrie 1918
Declaraţia de la Oradea enuntarea dreptului la autodeterminare
18 octombrie 1918
Constituirea Consiliului Naţional Român Central
5 noiembrie 1918
Manifestul C.N.R.C. — Către popoarele lumii
7 noiembrie 1918
C.N.R.C. convoacă Adunarea naţională de la Alba lulia
18 noiembrie 1918
Adunarea Naţională de la Alba lulia hotărăşte unirea Transilvaniei cu România

Dicţionar:
EGALITATE CONFESIONALĂ, principiu conform căruia toate recunoscute ale unui stat sunt egale.
EGALITATE POLITICĂ, principiu conform căruia toţi cetăţenii unui stat au aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri politice.
MAREA UNIRE, proces poiitic-naţional în urma căruia provinciile româneşti (Basarabia, Bucovina, Banat şi Transilvania) s-au unit cu Vechiul Regat.
PARTID ETNIC, partid bazat (creat) pe apartenenţa etnică a membrilor săi. ROMÂNIA MARE, stat rezultat în urma evenimentelor din 1918, când provinciile româneşti care aparţinuseră Imperiului Austro-Un-gar şi celui Ţarist s-au unit cu România.
STAT NAŢIONAL UNITAR, concept politic referitor la un stat apar­ţinând unei naţiuni; stat care formează un singur tot (fără provinci autonome).
UNIFICARE ADMINISTRATIVĂ, proces în urma căruia este cuprinsa într-un sistem unic administraţia unui stat. VOT UNIVERSAL, drept acordat tuturor cetăţenilor unei ţări indi­ferent de rasă, naţionalitate, sex, credinţă religioasă, grad de pregă­tire şi stare materială de a participa la alegerile care desemnează organele reprezentative ale unui stat.

Cronologie:

Basarabia
1914
2 decembrie: proclamarea Republicii De­mocratice Moldoveneşti.
1918 Ianuarie: intervenţia armatei române în Basarabia îa cererea Consiliului Directo­rilor.
13 ianuarie: guvernul Rusiei Sovietice în­trerupe relaţiile diplomatice cu România. Sechestrarea tezaurului României aflat la Petrograd.
24 ianuarie: Sfatul Ţării proclamă inde­pendenţa Republicii Democratice Moldo-■veneşti. 27 martie: Sfatul Ţării hotărăşte unirea Basarabiei cu România.

Bucovina
1918
Octombrie: constituirea Consiliului Naţio­nal Român (C.N.R.) de către deputaţii ro­mâni din parlamentul de la Viena.
14 octombrie: este convocată o adunare naţională la Cernăuţi care s-a proclamat Adunare Constituantă.
Adunarea Constituantă a hotărât unirea
Bucovinei cu celelalte provincii româneşti
din imperiu.
23 octombrie: guvernul român trimite
trupe în Bucovina la cererea Consiliului
Naţional.
15 noiembrie: Congresul general al Bu­covinei votează unirea cu România.

Transilvania
1918
29 septembrie: „Declaraţia de la Oradea", adresată Parlamentului Ungariei. 18 octombrie: se constituie Consiliul Na­tional Român Central (C.N.R.C.) ca organ politic unic al românilor din Transilvania. 5 noiembrie: C.N.R.C. adresează mani­festul „Către popoarele lumii". 13-14 noiembrie: tratativele de la Arad dintre reprezentanţii guvernului ungar şi C.N.R.C.
18 noiembrie /l decembrie: Adunarea Na­ţională de la Alba-Iulia hotărăşte unirea Transilvaniei cu România.