Istoricii, despre romanitatea românilor
Românii în sursele medievale timpurii.
- Documentele istorice scrise din primul mileniu al erei creştine, care îi menţionează pe români, sunt relativ puţine, dar sunt suplinite de numeroasele descoperiri arheologice efectuate pe teritoriul actual al României.
- Dintre acestea se remarcă cele datând din perioada secolelor al VII-lea – al XI-lea, din cadrul culturilor arheologice Ipoteşti-Cândeşti şi Dridu, diverse vase, unelte, podoabe, arme şi alte obiecte aparţinând comunităţilor autohtone fiind descoperite în aşezări precum Brateiu (judeţul Sibiu), Poian (judeţul Covasna), Alba Iulia sau Izvoru (judeţul Giurgiu). Acestea dovedesc continuitatea de locuire a românilor pe teritoriul pe care ei s-au format.
- Începând din secolul al VII-lea, autohtonii încep să fie menţionaţi în izvoarele documentare ale vremii ca un popor romanic distinct constituit.
- Printre acestea s-au numărat tratatul militar Strategikon, scris de împăratul bizantin Mauricius în secolul al VII-lea, lucrarea Despre administrarea imperiului, a împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul (secolul al X-lea), corespondenţa împăratului bizantinVasile al II-lea Macedoneanul (secolele al X-lea – al XI-lea). Alţi autori bizantini, armeni, arabi, germani etc. au scris despre prezenţa românilor pe acest teritoriu.
- Din secolele al XI-lea – al XII-lea, dovezile scrise despre strămoşii noştri sunt din ce în ce mai numeroase, ei fiind numiţi în documentele vremii vlahi, blachi, valahi sau români .
Preocupări ale cronicarilor şi învăţaţilor din secolele al XV-lea – al XVIII-lea privind originea românilor.
- Din secolul al XV-lea, o serie de scriitori umanişti din Europa, călători străini sau cronicari români, au manifestat un interes deosebit faţă de trecutul poporului român. Nicolaus Olahus sau Grigore Ureche, în secolul al XVI-lea, Miron Costin, un secol mai târziu, au afirmat originea latină a românilor şi unitatea lor de neam.
- În secolul al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, cărturari precum Dimitrie Cantemir sau membrii Şcolii Ardelene (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Budai Deleanu), au pus în evidenţă originea latină a limbii române şi continuitatea românilor în spaţiul nord-dunărean.
Romanitatea românilor în viziunea istoricilor din secolele al XVIII-lea – al XX-lea.
- La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în secolul al XIX-lea au fost formulate o serie de teorii istoriografice referitoare la procesul etnogenezei româneşti, care porneau de la contestarea continuităţii de locuire a populaţiei autohtone la nordul Dunării.
- Disputa în jurul continuităţii românilor s-a desfăşurat din motive politice, într-o perioadă în care românii transilvăneni şi-au intensificat lupta pentru obţinerea de drepturi naţionale, atât în epoca stăpânirii habsburgice, cât şi în timpul regimului dualist austro-ungar (după 1867).
- Teoria imigraţionistă, care îi prezenta pe români ca fiind un popor format la sud de Dunăre, de unde ar fi imigrat la nord de fluviu abia prin secolul al XIII-lea, a fost susţinută, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, de Franz Josef Sulzer, Christian Engel sau de I. C. Eder.
- Aceasta a fost combătută de fruntaşii Şcolii Ardelene, care, în dorinţa lor de a demonstra vechimea şi continuitatea de locuire a românilor, au pus accent pe caracterul exclusiv latin al românilor.
- În secolul al XIX-lea, Robert Roesler, a dezvoltat teoria imigraţionistă, în lucrarea intitulată Studii româneşti (Viena, 1871).De aceea, teoria imigraţionistă se mai numeşte şi teorie roesleriană.
- Faţă de teoria roesleriană au luat poziţie, între alţii, istoricii B. P. Hasdeu şi A. D. Xenopol, în secolul al XIX-lea, conturându-se, pe baze ştiinţifice, teoria continuităţii românilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
- În secolul al XX-lea, ca şi în cele precedente, au fost elaborate lucrări ştiinţifice, care au demonstrat vechimea şi continuitatea românilor pe teritoriul de la nord şi de la sud de Dunăre. Dintre acestea, se remarcă lucrarea istoricului Gheorghe I. Brătianu, O enigmă şi un miracol istoric: poporul român.
