O scrisoare pierduta - Ion Luca Caragiale - eseu

O scrisoare pierduta

                          de I. L. Caragiale

INTRODUCERE

I.L.C. este un prozator si dramaturg din Epoca Marilor Clasici, membru al societății Junimea, a cărui operă dramatică stă sub semnul propriei afirmații: “Simt enorm și vad monstruos”. El supune societatea burgheză unei ample observații și reliefează defectele acesteia in cele patru comedii: “O scrisoare pierdută”, “O noapte furtunoasă”, “D’ale Carnavalului”, “Conu Leonida de față cu reacțiunea”.

 Opera este scrisă in 1883 și jucată in 1884 pe scena Teatrului Național București, într-o perioadă in care literatura română cunoaște o dezvoltare fără precedent, societatea Junimea reunind toți marii scriitori ai vremii. Opera se încadrează în realism prin: tipuri umane, fapte verosimile, plasarea acțiunii în timp și spațiu

I. TRĂSĂTURI CURENT

 O primă trăsătură a realismului, prezentă și în această piesă, este plasarea acțiunii într-un timp si spațiu limitat, “În capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, și anume în timpul alegerilor parlamentare din 1883. Lipsa cronotopului bine determinat sugerează faptul că moravurile criticate de Caragiale se întâlnesc și în zilele noastre.

 O altă trăsătură a realismului este prezența tipologiilor umane, ce ilustrează opoziția dintre esență și aparență. Zoe crea să pară o mare doamnă delicată, sensibilă, dar e o parvenită fără scrupule ce profită de sentimentele celor doi bărbați din viața ei. Ea e tipul adulterinei ce își înșală soțul cu cel mai bun prieten al acestuia și conduce din umbră “interesele județului”.

 Tematica piesei acoperă o largă arie socială: politica, familia, presa, viața publică, morala, opera exprimând, printr-o diversitate de procedee, viziunea despre lume a autorului.

II. SCENE TEMĂ

 O primă scenă reprezentativă pentru temă este Scena 6 din Actul 2, în care Zoe încearcă să-l convingă pe Tipătescu să-l voteze pe Cațavencu, apelând la toată gama de șiretlicuri feminine. Când Tipătescu o ceartă (“Ești femeie în toată firea, nu ești copil”), Zoe face pe vinovata și pe victima, plânge ca să-l impresioneze și să evidențieze cât de nefericită este ea. Aceasta apelează la șantajul sentimental (“Dacă m-ai iubit vreodată, scapă-mă“). Tipătescu, afectat, îi propune să fugă în lume, dar Zoe, pragmatică, nici nu vrea să audă: “Ești nebun?”. Îi propune să-l susțină pe Cațavencu, amenințându-l că dacă luptă împotriva lui Nae, luptă și împotriva ei. Femeia se folosește de toată puterea ei de a-l influența, oscilând între a-l amenința că se sinucide și a-l lăsa să o certe.

 O altă scenă reprezentativă pentru temă este Scena 7 din Actul 4, ce prefigurează deznodământul. Cațavencu, spășit, recunoaște în fața Zoei că a pierdut scrisoarea, iar ea nu-l crede și îl amenință cu polița falsă descoperită de soțul ei. În Scena 8, cetățeanul turmentat restituie scrisoarea aflată în pălăria lui Cațavencu. Scena ilustrează ironia cetățeanului turmentat față de Cațavencu (“O scrisoare, da, domn Nae...Nu mai mergem la o țuică?”), dar și stările contradictorii prin care trec Zoe și Cațavencu: neîncredere, nervozitate, disperare. Cetățeanul nu dorește recompensă, ci vrea să știe cu cine să voteze, ilustrând astfel confuzia cetățenilor “turmentați” de falsele promisiuni ale celor aleși. Comedia devine un adevărat manual satiric al politicii din totdeauna și de pretutindeni.

III. ELEMENTE COMPOZIȚIE OPERĂ

Un prim element de compoziție semnificativ este prezența mai multor tipuri de comic. Comicul de situație este reprezentat de amânări, încurcături, acțiunea este supusă hazardului, fiind cultivate răsturnările de situație. Unitatea piesei este asigurată de intrările în scenă ale cetățeanului turmentat. Zoe pierde scrisoarea de amor de la Tipătescu, pe care o găsește cetățeanul turmentat. Cațavencu i-o fură și îl șantajează pe Trahanache. Tipătescu îl arestează și caută scrisoarea, însă nu o găsește. Din acest motiv, Zoe îl eliberează și îi promite susținerea. De la București se cere alegerea lui Agamemnon Dandanache. La adunarea de numire, Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Cetățeanul turmentat o găsește și i-o restituie Zoei. Comicul de limbaj denotă incultura personajelor și se realizează prin pronunții incorecte (“bampir”, “soțietate”, “prințipuri”), truisme (“un popor care nu merge înainte stă pe loc”), cacofonii (“care va să zică că”), nonsensuri (“doișpe trecute fix”), ticuri verbale (“curat murdar”, “famelie mare, renumerație mică”). Comicul de nume a fost analizat de criticul Garabet Ibrăileanu în studiul “Numele proprii în opera lui Caragiale”. Numele reflectă trăsături de caracter. Astfel, Nae Cațavencu este tipul politicianului demagog, numele provenind fie de la “cațaveică”, o haină cu două fețe, fie de la “cață”, cineva care vorbește mult și prost. Zaharia Trahanache este tipul omului ușor de manipulat, credulul, căci “trahana” înseamnă o cocă moale, iar “zahărul” sugerează firea pasivă, învechită, a acestuia. Agamemnon Dandanache este prostul fudul al cărui nume este inspirat din Iliada lui Homer, “dandanaua” însemnând încurcătură, boacănă.

Un alt element de compoziție este conflictul construit prin tehnica “bulgărelui de zăpadă” sau a acumulării progresive, căci la cel inițial, pierderea scrisorii, se adaugă mai multe conflicte până când rezultă o mare încurcătură de situație ce se rezolvă în final ca și cum nu ar fi fost. Conflictul se stabilește între grupul de la conducerea județului, format din Zoe, Zaharia Trahanache și Ștefan Tipătescu, prefectul județului, pe de o parte, și pe alta Nae Cațavencu, avocat și director proprietar al ziarului de scandal “Răcnetul Carpaților”. Cei de la conducere îl susțin pe Farfuridi în alegerile pentru Camera Deputaților, iar Cațavencu își dorește să devină el deputat și folosește șantajul politic.

 

Alte Lectii din romana