Varianta 04 Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Bacalaureat 2009: Varianta 04: Particularităţile de  construcţie a unui personaj dintr-un basm cult: Povestea lui  Harap-Alb de Ion Creangă )

Basmul particularizează categoria fantasticului sub forma fabulosului şi a miraculosului. Aceasta  presupune că personajul şi lectorul acceptă existenţa unor alte legi ale  naturii decât cele ale lumii reale, obiective, prin care supranaturalul poate  fi explicat. Supranaturalul nu provoacă reacţii de uimire sau teamă. Fabulosul  şi miraculosul propune o lume care îşi află explicaţiile în ea însăşi.
  În „Povestea lui Harap Alb”, basm cult aparţinând lui Ion Creangă, protagonistul trece  printr-o serie de întâmplări miraculoase. Tema basmului este lupta binelui  împotriva răului, dar şi drumul iniţiatic al eroului, lucru ce-i dă operei  caracterul de bildungsroman.
  Acţiunea  basmului este simplă, se desfăşoară liniar, prin înlănţuire şi respectă modelul  structural stereotip: o situaţie iniţială de echilibru (expoziţiunea), un  eveniment sau o secvenţă de eveniment care dereglează situaţia iniţială  (intriga), trecerea probelor (desfăşurarea actiunii), acţiunea reparatorie  (punctul culminant) şi răsplata eroului (deznodământul).
  Timpul şi  spaţiul sunt nedeterminate; din punct de vedere spaţial, acţiunea debutează  într-un capăt de lume şi se sfârşeşte în alt capăt. Acţiunea este relatată de  un narator omniscient, uneori subiectiv, care alternează naraţiunea la persoana  a III-a cu dialogul.
  Eroul este construit după schema narativă a iniţierii. Aceasta presupune un traseu al devenirii  prin sine şi se realizează prin actualizarea unor trăsături umane şi  supraumane, prin confruntarea cu un factor pertubator. Traseul devenirii  coincide cu modificarea statului social al eroului.
  Eroul însumează  o serie de calităţi umane excepţionale, însă nu are calităţi supraumane, e  construit mai degrabă pe o schemă realistă. Are însă un cal năzdrăvan care  vorbeşte şi poate zbura, este sprijinit de ajutoare, personaje fabuloase şi  groteşti. Luptă cu forţele răului, în final este ucis, dar este reînviat cu  ajutorul unor obiecte magicei şi descântece.
  Personajul basmului parcurge un drum al iniţierii, la finalul căruia trebuie să treacă  într-un plan superior al existenţei.
  Statutul iniţial  al personajului este cel de neiniţiat. El trăieşte într-un orizont al  inocenţei, justificată prin tinereţea sa: lipsit de experienţa vieţiii. Deşi  are calităţi umane deosebite, aceastea nu sunt actualizate de la început, ci şi  le descoperă prin intermediul probelor la care este supus. El apare în scenă  după ce fraţii săi mai mari eşuează în încercarea de a-şi asuma un destin de  excepţie. Niciunul nu este destul de vrednic pentru a îndeplini destinul de  conducere propus de împăratul Verde, unchiul lor. Tristeţea şi ruşinea tatălui  provoacă autoanaliza celui mic. Secvenţa conţine o caracterizare directă  realizată de către narator: „începe a plânge în inima sa lovit fiind în adâncul  sufletului de apăsătoarele cuvinte ale tatălui său [...] stă el pe gânduri şi  nu se dumerea ce să facă pentru a scăpa de ruşine”.
  Prin caracterizare indirectă se realizează apoi portretul spiritual al fiului încă neiniţiat. Acesta  nu se grăbeşte să îşi revendice drepturile, ci caută în sine răspunsul la  problema destoiniciei proprii. Ajutorul năzdrăvan apare sub forma unei bătrâne  care cere milostenie. Aceasta face parte din categoria personajelor confidente  şi are rol important în iniţierea eroului.
  Replica fiului, mijloc de caracterizarea indirectă, demonstrează egoism şi concentrare  asupra sinelui: „acum am altele pe capul meu”.
  Insistenţelor  bătrânei tânărul îi răspunde cu opacitate, mâniat, dovedind lipsă de cunoaştere  umană, pripeală.
  Fiul nu vede încă dincolo de aparenţe – „tocmai de la una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept  eu ajutor?”, nu ştie că nu în înfăţişare se converteşte cunoaşterea şi  întelepciunea. După insistenţele bătrânei el îi dă bani: „ţine mătuşă, de la  mine mai puţin şi de la Dumnezeu mult”. Din aceste vorbe – mijloc de caracterizare  indirectă – rezultă acum chibzuinţa, fiul întelegând că este o fiinţă limitată.
  Dovada bunătăţii  va fi răsplatită. Pentru a-şi desăvârşi destinul, trebuie sa treacă proba  bunătăţii. Celelalte însuşiri se pot dobândi, însă bunătatea este înnăscută. Drumul  iniţierii fiului este o călătorie în sinele său. Bătrâna îşi ia în primire  rolul de mentor şi îi fixează fiului de crai traseul existenţial. Îi atrage  atenţia că a face uz de valorile umanului înseamnă a-ţi deschide porţile  devenirii „ca să vezi cât poate să-ţi ajute milostenia”. Limita proiectului  existenţial propus este pus sub semnul excelenţei: „ai să ajungi împărat, care  n-a mai stat altul pe faţa pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”.  A conduce sub semnul iubirii, al gloriei şi al cinstirii, a fi puternic prin  milostenie este ceea ce îl aşteaptă pe erou.
  Inocenţa, lipsa  de experienţă în a vedea dincolo de aparenţe, se manifestă la alegerea calului.  Personaj năzdrăvan, cu calităţi supranaturale, calul acumulează funcţiile de  iniţiator şi de adjutant.
  Apariţia sa  respectă un anumit tipar: la început este cel mai urât, jigărit şi răpciugos,  apoi, după ce mănâncă jar, se transformă într-un cal arătos, cu puteri  supranaturale – zboară, vorbeşte, deţine cunoştinţe inaccesibile eroului. În descoperirea  calului de către erou se poate vedea o probă pregătitoare, căci iniţial,  feciorul îl tratează cu dispreţ şi cu violenţă. Răsplata ia forma unei lecţii  de viaţă. După ce se transformă într-un cal mândru, acesta îl ia pe erou şi  zboară cu el până la lună şi soare, încât pe acesta îl trec „toate grozile  morţii”. E o lecţie pe care i-o dă calul, anume că nimic în viaţă nu rămâne  nerăsplătit, binele cu binele, răul cu răul, „vorba ceea: una pentru alta”.
  În drumul său  eroul se întâlneşte de trei ori cu omul spân, care întruchipează imaginea  răului. Prima dată feciorul ţine cont de sfaturile tatălui său şi îi refuză  oferta de a-i fi călăuză. A doua oară, Spânul are altă înfăţişare, nu-l  recunoaşte, dar îl refuză iarăşi. A treia oară, aflat într-un moment de cumpănă  fiul de crai acceptă ajutorul Spânului. Spânul însuşi are un rol foarte  important în iniţierea protagonistului, el fiind considerat răul necesar.
  Ceea ce îi lipseşte încă fiului şi ceea ce nu poate căpăta decât prin experienţă este  cunoaşterea de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe. Inocenţa şi  credulitatea nu sunt defecte, ci doar caracteristici, de pe urma cărora va avea  de suferit.
  Naiv, acesta cade în capcana spânului şi îi devine slugă (scena fântânii). Aceasta îl  numeşte pe fiul craiului Harap-Alb, ce înseamnă „slugă de origine nobilă”. Din  acest moment, el duce un traseu al umilinţei, în urma căruia va putea culege  roadele.
  Pus în situaţia  de a aduce salată din grădina ursului, Harap-Alb se întristează. Este  descurajat şi se autocompătimeşte, însă calul îl ajută să treacă peste acest  moment îmbărbătându-l. Primeşte, de asemenea ajutorul Sfintei Duminici care s-a  dovedit a fi bătrâna pe care se milostivise mai demult.
  Proba aducerii capului cerbului îl pune din nou pe erou faţă în faţă cu Sfânta Duminică. Harap-Alb  acceptă acum că şi binele şi răul sunt date spre desăvârşirea sinelui. Bătrâna  îndrumătoare îl învaţă că suferinţa e dată pentru a putea înţelege suferinţa  altora. Un conducător nu poate fi iubit şi slăvit fără a cunoaşte suferinţa  supuşilor săi „când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi căuta să judeci  lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că  ştii ce e necazul.”
  Ultima probă,  aceea a aducerii fetei împăratului Roş presupune un şir de încercări, pe care  eroul îl depăşeşte ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale: crăiasa  furnicilor, crăiasa albinelor, Setilă, Ochilă, Flămânzilă, Păsări-Lăţi-Lungilă  şi Gerilă.
  În ciuda ajutorului, esenţa eroului o constituie calităţile sale. Faptul este evidenţiat de Sfânta  Duminică, prin caracterizare directă. Important este, nu ajutorul propriu-zis,  ci deschiderea ochilor către sine însuşi pe care i-o facilitează: „fii  încredinţat că nu eu, ci puterea milosteniei şi inima ta cea bună te ajută  Harap-Alb.”
  În final, Harap-Alb se întoarce cu fata de împărat. Acum încep să cadă măştile şi se  instaurează ordinea. Fata divulgă identitatea lui Harap-Alb, care este  recunoscut ca erou. Spânul îi taie capul, dar şi el la rândul lui este ucis de  calul năzdrăvan. Harap-Alb este reînviat cu ajutorul unor obiecte magice şi se  trezeşte ca dintr-un somn lung. Este o înviere la o altă identitate, aceea de  împărat iubit. Răsplata eroului constă în căsătoria cu fata de împărat şi  regatul unchiului său.
  Spre deosebire de basmul popular, unde personajele au  puteri supranaturale, Harap-Alb nu dispune de asemenea calităţi. El trece probele datorită personajelor  adjuvante. Calitatea sa esenţială este bunătatea.
  În basm, supranaturalul este o modalitate de a face  naturalul mai uman.
  Harap-Alb este un erou care excelează prin puterile lui umane ci nu cele  supranaturale. El este asemenea oamenilor, fără dimensiuni fabuloase, misterul  nefăcând parte din structura sa psihologică. Scriitorul doreşte ilustratea unor  valori etice, prin intermediul unui fantastic umanizat.

Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 04

 CERINTA:  SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere urmatoarele repere:

- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales (de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, constructia subiectului, perspectiva narativa, modalitati de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/ conflictele basmului cult studiat;
- relevarea principalei trasaturi a personajului ales, ilustrata prin doua episoade/ secvente narative/ situatii semnificative sau prin citate comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflecta o idee sau tema basmului cult studiat în constructia personajului pentru care ai optat.

Nota! Ordinea integrarii reperelor în cuprinsul lucrarii este la alegere.
Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinta/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea în pagina, lizibilitatea – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.

 Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 

Alte Lectii din romana